Încă din basmele copilăriei, am aflat că anumite zile sunt atât de speciale, încât musai sărbătorite mai mult de 24 de ore. În special nunțile împărătești, care încheiau basmele printr-un final fericit, țineau, nu mai puțin de trei zile și trei nopți. Însă, ca o zi de naștere să dureze două săptămâni... la asta chiar nu m-am așteptat... Dar, să vă povestesc...
Pentru că ziua de naștere a Ramonei, sora lui Luci, pica, la fel ca în fiecare an, în timpul Postului Mare (30 martie), am întrebat-o când ar dori să o sărbătorim. „În ziua de Paști, când suntem cu toții împreună!” a fost răspunsul ei. Și, cum ziua mea de naștere avea loc la aproape două săptămâni după acest mare praznic și nu puteam să mi-o serbez în acel weekend, căci coincidea cu lansarea la Desești a filmului „Fotograful” (despre viața și activitatea prietenului nostru, Doru, care ne-a părăsit cu un an în urmă), Ramona a fost de acord să unim cele două zile de naștere într-o dublă aniversare.
Și, iată-ne în dimineața Sfintelor Paști, după ce am fost la biserică la slujba de sfințire a coșurilor pline cu bucate alese, așa cum obișnuim an de an, încă de când am învățat să ne ținem pe picioare, batem la ușa lui mami și tati, purtând pe buze salutul: „Hristos a înviat!” Cu coșul în mână, evident, plus tortul pe care promisesem că-l vom aduce noi. A fost pentru prima dată, de când eram căsătoriți, când îi vizitam de Paști atât de dimineață, ceea ce s-a și observat, având în vedere că mami de-abia se trezise, iar tati încă era în pat (la biserică la ei, sfințirea coșurilor se făcuse deja în Noaptea de Înviere). Mami nu pierde vremea ci, după ce-și revine din surpriza la care-i supusesem, pune mâna pe telefon: „Ramona, trezește-te și hai la noi, c-au venit copiii!” A fost o zi atât de frumoasă, am luat masa întreaga familie împreună, așa cum făceam pe vremuri în dimineața de Paști, pe când trăiau părinții mei... Am primit și cadouri, iar tortul și-a făcut datoria, căci a impresionat pe toată lumea, chiar și pe noi, deși era rezultatul muncii noastre. Pentru că era dublă aniversare, am împărțit tortul în două cu biscuiți Oreo, jumătate având lumânărele cu cifrele 49, iar cealaltă jumătate, 50. Ramo, foarte simpatică: „Eu am stat și m-am gândit: Cine împlinește 49? Cine împlinește 50?” Da, eu împlineam 50 de ani... Vai de mine, juma' de secol! Drept îi că peste aproape două săptămâni, așa că aveam încă timp să mă obișnuiesc cu noul statut...
Pentru că sărbătorisem deja cu familia lui Luci (care devenise și a mea de când m-am căsătorit) trebuia, totuși, să-l am aproape și pe fratele meu, așa că în ziua de Sfântul Gheorghe (el fiind și George), l-am invitat la noi acasă. Pentru că era în timpul săptămânii și eu nu mă (mai) descurc singură la pregătiri de acest fel, Luci fiind la serviciu, am căzut de comun acord ca el să cumpere pizza, plăcinte și înghețată și totul să aibă loc în jurul orei cinci după-masă. Oricum, tort avusesem cu aproape două săptămâni în urmă, așa că n-aveam regrete... Pe la patru și ceva îmi sun bărbatul și aflu că el era încă pe traseu, plus că-l sunase un unchi că nu-i mai merge televizorul și dacă poate să dea o fugă până la el să vadă care-i hiba. Eu eram deja panicată: „No, și eu ce fac cu Cosmin? C-a rămas că ne întâlnim peste mai puțin de-o oră...” „Te sun eu, așteaptă telefonul meu!” mă expediază Luci „elegant”.
Am sărbătorit, mai târziu cu mai bine de o oră decât stabilisem dinainte, cu pizza (plăcinte nu mai apucase să ia) și, nu cu înghețată, așa cum mă gândisem eu (deși cumpărase), ci cu... tort. Căci fratele meu drag venise mai repede la mine să petrecem timp de calitate împreună și, încă nu cu mâna goală, ci cu un tort făcut și ornat de el (plus că a mai făcut un drum până acasă pentru a-mi aduce și cadoul). „M-am gândit că, dacă împlinești 50 de ani, să-ți fac un tort de ziua ta!” îmi spune el când mă vede c-am rămas, efectiv, cu gura căscată. Ei, știam că fratele meu este și el un bucătar excelent (păi, n-am mâncat și ruladă Pavlova făcută de mâinile lui?), dar chiar nu m-am așteptat să-mi facă un tort de ziua mea. Și ce zi de naștere deosebită în acest an, să am parte de două torturi...
Al treilea tort (căci a existat și tortul cu numărul trei) a apărut chiar în ziua în care împlineam 50 de ani, adică 24 aprilie. Căci vecinii mei dragi, cărora le-am devenit nași la nunta lor de argint de acum câțiva ani, se gândiseră și ei să nu treacă chiar neobservată schimbarea prefixului din cartea mea de identitate. Apoi, vă dați seama, dacă la al doilea tort am rămas cu gura căscată, la al treilea aproape mi-au dat lacrimile. „Cu toate că ne-a furat Cosmin „patentul”, am vrut să-ți facem și noi ceva deosebit, căci meriți! Și două perne cu o pătură, să vă încălziți, tu cu Luci, dacă e și aniversarea căsătoriei...” Aproape că n-am știut cum să reacționez, eram afară la poartă... În curte matracucile își făceau datoria, făcând chiar exces de zel, așa că m-a ajutat Cosmin să-mi duc tortul în casă. Invitația de a ne face o vizită mai târziu, pe când ar fi fost și Luci acasă, a rămas neonorată, căci s-au scuzat, cât se poate de politicos, că au de lucru, iar a doua zi urma să le vină nepoțelul să doarmă la ei. Totuși, sâmbătă seara, după ce s-a întors Luci de la Desești unde fusese întreaga zi pentru a pune la punct, împreună cu cei implicați în acest proiect, tot ce era nevoie pentru lansarea filmului, era normal să guste și ei din ceea ce pregătiseră cu drag pentru noi cu o zi înainte, dacă duminică eram plecați. Iar lansarea filmului „Fotograful” la Desești, într-un cadru mirific și extraordinar de emoționant, au încheiat cele două săptămâni în care-mi sărbătorisem împlinirea a 50 de ani și aniversarea căsătoriei... Cu siguranță, nu voi uita niciodată această zi de naștere atât de specială care a durat nu mai puțin de... 14 zile!
