luni, 16 mai 2022

care/c-are

                                    care

În drum spre sat, am întâlnit două care trase de boi.

Care, cum erau pe vremuri, sunt de mare efect în orice curte.

Copilul care învață, va ajunge o persoană importantă.

Nu care cumva să afle mama!

Pe care ziceai că vrei să îl iei?

Bărbatul pe care tocmai îl bârfești este soțul meu.

Este de admirat mama care-și educă copilul.

Sper că nu va fi nevoit să îl care în spate atâta drum...

În care parte a satului ziceai că locuiește?

Câinele nu va mușca niciodată mâna care îl hrănește.

                             

                                    c-are

Omul zicea c-are treabă.  

C-are lucrare de control, a aflat abia acum.

Mi-am dat seama c-are ceva probleme, dar nu știam că e atât de grav.  

N-am știut c-are atât de mulți bani în bancă.

Nu-i da și tu, c-are deja suficient!



Fii copil! (Licuța Pântia)

 Nu lăsa tristeți absurde

Cuib în inimă să-și facă,

Lasă sufletul să zburde,

Cântă, strigă, râde, joacă,

Fă o mică nebunie,

Fă ceva ce nu-i permis,

Scrie mare pe-o hârtie,

Astăzi plânsu-i interzis.

Uită grija-n fața porții,

N-o lua cu tine-n pat,

Nu lăsa ca ghimpii sorții

Să te-nțepe ne-ncetat

Și ignoră-i pe cei care

Te privesc mereu chiorâș,

Astăzi luptă în picioare,

Mâine fă-o chiar târâș, 

Însă dă vieții culoare,

Nu o transforma în chin,

Fă din clipe sărbătoare,

Nu privi în buletin!

Ai baston? lasă-l deoparte,

Nu prea mult, atât cât poți,

Sperie-o un pic pe moarte

Și arată-i că mai poți,

Fii rebel, ieși din tipare,

Timpul lunecă tiptil...

Lasă haina de om mare,

Bucură-te, fii copil...

 


sâmbătă, 14 mai 2022

Construire pe timp… nepotrivit

  Pentru că nu mai avusesem finanțe și pentru mansardă, am mai așteptat câțiva ani până să continuăm cu terminarea casei începute în 2011. Sunt deja 11 ani de atunci și încă tot nu e gata. În 2019 am decis că ar fi cazul să continuăm cu lucrările. Am găsit o echipă care lucrează bine, dar era liberă doar din februarie până în primăvară. Și, în acel an, fusese o iarnă cu multă zăpadă, normal, după terminarea sărbătorilor, căci cam așa se întâmplă în ultimul timp. Pe la sfârșitul lunii februarie, în ultima săptămână a lunii mai exact, am început lucrările  -reautorizarea fusese gata cu un an înainte, dar e greu să găsești oameni care să lucreze bine, ca să nu mai zic și de bani…

  A fost o perioadă tare dificilă, fiind nevoiți să dormim îmbrăcați căci, lucrând la partea de sus a casei, a trebuit să fie demontat și coșul de fum al termoșemineului pe care îl aveam în momentul respectiv și, fiind încă februarie, era destul de frig. Dar, pe lângă acest aspect, am avut un „noroc”… căci, în timpul săptămânii dacă era destul de ok și se putea lucra, când venea weekendul, începea să plouă și nu se mai oprea până pe luni, marți. Vreo trei săptămâni cam tot așa a ținut-o… 

  Neavând acoperiș, cu toate foliile puse pentru a proteja cât de cât parterul casei, am început „să intrăm la apă” la propriu… Astfel, a început să plouă în camera unde dormeam, deasupra patului. A fost nevoie să-l mutăm în mijlocul camerei, punând o găleată în locul unde picura. A început să picure și prin alte părți, dar, atâta timp cât patul unde dormeam era cât de cât protejat… Într-o seară, am stins televizorul, ne-am urat noapte bună și ne-am strâns mai bine unul lângă altul din cauza frigului, încercând să dormim. Dar, nu bine închidem ochii, că se aude pe la picioarele patului un zgomot puternic, de parcă s-ar prăbuși tavanul. Capucino, biata de ea, care era sub pat, iese rapid, cu o viteză incredibilă, dar nu pe la picioarele patului, de unde venise zgomotul, ci pe la partea opusă, ajungând între noi, în pat, într-o secundă.

  Am sărit în sus amândoi: „A căzut tencuiala…” strig eu, speriată, strângând-o pe Capucino în brațe. Luci se ridică din pat, aprinde becul și vedem, într-adevăr, la picioarele patului, chiar lângă televizor, o bucată zdravănă, dar nu de tencuială, cum am crezut eu, ci de glet… Am strâns de pe jos molozul, am pus o folie pe comodă, încercând să protejăm, cât de cât, televizorul, în cazul în care s-ar mai fi desprins glet de pe tavan. În altă noapte, chiar lângă Luci, pe partea lui de pat, cade iar o bucată bună de glet, exact în fața calculatorului. Ne-am trezit și, de data asta, Luci a strâns calculatorul cu tot ce ține de el și l-a mutat în casa veche, folosită deja pe post de magazie. În altă zi, Luci stătea la masa pe care o pusesem unde a fost patul înainte și mânca. Dintr-o dată, altă bucată de glet cade pe lângă el… „Tavanul ăsta parcă încearcă să mă nimerească…” zice Luci. Începem să râdem, făcând haz de necaz, deși, mai degrabă, îmi venea să plâng. Mă bucuram când eram la serviciu, unde măcar era cald și uscat și nici „nu încercau să ne nimerească” bucăți de glet din tavan. Oricum, nu a durat mult până am fost nevoiți să punem folie și pe patul în care dormeam si chiar o umbrelă...

  În bucătărie deja picura cam peste tot, și pe canapea, și în fața plitei, și pe lângă plită… Flutur era mai protejat afară, în cușcă, unde pusesem o pătură groasă. Capucino dormea cu noi în cameră, tot sub pat, dar cam pe unde ne erau pernele, în caz de ceva, să ajungă mai repede în pat, fiind mai aproape de noi. În hol… nu mai zic ce apă era, baltă de-a dreptul. Dacă voiai să ajungi în baie, îți luai ghetele, era mai sigur… Pusesem folie peste tot în bucătărie, pe canapea, pe mobilă, pe televizor… În hol, la fel, folie peste parchet, încercând să-l protejăm, cât de cât… Dar, ce să mai protejezi, dacă era baltă… Ne uitam cum plouă din tavan, din loc în loc, pe la ușa de la baie, pe la tocul ușii, cum cobora firicelul de apă pe unde-și făcuse loc… 

 

   Ne-am dus la un supermarket, să cumpărăm niște vase din plastic, niște ligheane în care să se strângă apa din hol pe unde ploua mai tare și niște mopuri cu care să o adunăm de pe jos. Acolo ne-am întâlnit cu un coleg de serviciu de-al soțului meu care ne-a întrebat ce facem cu atâtea ligheane (erau vreo cinci). Ce să facem, ne trebuie la țară…” răspunde Luci. După ce ne-am despărțit de el, îmi zice: „Cum să-i explic omului că ne plouă în casă și trebuie să ne mobilizăm?

  În sfârșit, s-au oprit și ploile, a trecut și prima lună a primăverii și știți, dacă ați construit ceva, câtă mizerie se adună, cât noroi, cât praf… oricum, singurul loc unde a rămas covorul pe jos era camera unde dormeam, aceasta fiind folosită, în același timp, și pe post de birou. Curtea… nu mai zic cum arăta, peste tot lemne, bucăți de scânduri, bucăți de cărămidă, de BCA, saci cu ciment, nisip, balastru… na! ca pe un șantier, ce mai! La Paști, ne-am oprit cu lucrările, se terminase deja partea de sus până la tencuială când am zis că e suficient, deocamdată. Oricum, se pusese deja acoperișul, se dăduse și culoare la casă, era cazul să ne mai revenim (din toate punctele de vedere) după toată debandada asta.

  Acum ne-am mutat deja la mansardă, dar ar mai fi nevoie de balustradă și placarea scărilor. A, și dressingul din hol. Parterul, în schimb, a rămas, deocamdată, cu „rănile” primite în urma construirii părții de sus. Cu pandemia, cu boala mea… cine-a mai avut timp să se gândească și la reparat și zugrăvit? Dar, e de-ajuns, dacă vii la noi acasă și-ți ridici ochii, să-ți dai seama că aici au avut loc „lupte serioase” care s-au soldat cu „răni” ale tavanului și cu parchetul umflat. Le-a veni și lor, până la urmă, vremea de „doftoricit”...


vineri, 13 mai 2022

Suflet de câine... (Relu Mircea)

Atunci când creșteți pe la curte câini

Să nu vă calce hoții câteodată,

Tratați-i cu iubire oameni buni

Că ei nu vă trădează niciodată...

 

 Suportă cu credință lanțul rece

Deși atârnă greu de gâtul lor,

Lăsați-i liberi fiindcă n-au să plece...

Dacă le faceți traiul mai ușor!!

 

 Nu sunt pretențioși nici la mâncare

Se mulțumesc cu apă și cu pâine,

Dar inima și sufletul lui mare

Nu le găsești la om, ci doar la câine...

 

Lor nu le trebuie ca vouă straie

Decât o cușcă mică un' să stea,

Să doarmă acolo pe un braț de paie...

Să nu îi ude atunci când va ploua!!

 

Fiți mai miloși și-un pic mai buni cu ei

Când sunt bătrâni, nu-i dați pe drum,

Că i-ați crescut de când erau căței

Și e păcat să-i chinuiți acum...

 

Privește'n ochii lui înlăcrimați și calzi

Cum te privește el cu resemnare,

Și poate cine știe... poate ai să vezi...

De ce-ți pune sufletul lui la picioare!!!

marți, 10 mai 2022

Matracucile și pisica din cireș

  Era o zi superbă de primăvară. Fiind sâmbătă, Luci hotărâse să facă curat în grădină, pentru a o săpa și a pune răsaduri. Matracucile s-au gândit să-i dea o mână de ajutor, astfel că eu m-am ocupat de interior: am băgat aspiratorul în acțiune, după care m-am apucat de pregătit prânzul și masa de duminică. Mă mai uitam din când în când afară pe geamul de la bucătărie, să văd ce se întâmplă, cum mai înaintează lucrările. Dintr-o dată, am văzut matracucile foarte agitate, lătrând la poalele cireșului. Luci a venit să mă anunțe: „Avem o pisică în curte și, pentru că a îndrăznit să ne calce bătătura, Flutur și Capucino au vrut să-i dea o lecție; pisica sau, ce-o fi, nu voia să dea ochii cu matracucile și unde să fugă să scape decât în… cireș”.

  Am ieșit afară să casc și eu ochii la ce se întâmpla. Flutur deja studia problema cum să se urce pe acoperișul lemnăriei, vecin cu copacul în cauză, de m-am speriat c-o să facă ceva salturi acrobatice, mai ales că avem în apropiere niște bucăți de cărămidă. Capucino nu scăpa din ochi „obiectul vizat” care, cu fiecare lătrat, urca tot mai sus. Trebuiau luate măsuri de apărare a pisicuței și… mă rog, de protecție a muncii, matracucile fiind în „exercițiul funcțiunii”. Doar nu era să lăsăm să aibă loc un accident de muncă, deoarece Luci, ca șef, o încurca din punct de vedere legal: erau „la zi” ajutoarele lui Luci cu carnetele de protecție a muncii? Am încercat să-i îndepărtăm pe „prădători” de cireș, dar aceștia nu s-au lăsat alungați cu una, cu două. Am reușit, într-un final, să îi încuiem în casă. Am luat măsuri de a recupera „refugiatul”, astfel că Luci a luat scara, a proptit-o bine de cireș și… a început urcușul. Eu, cu camera de filmat a telefonului, mi-am luat în serios rolul de jurnalist-fotograf, nevrând să pierd niciun moment. Matracucile lătrau agitate, le vedeam prin ușa de sticlă a bucătăriei care dădea spre terasă, zgâriind cu lăbuțele, încercând să facă orice pentru a ieși. Pisicuța nu se lăsa prinsă prea ușor, de fiecare dată când reușea Luci să pună mâna pe ea, îi scăpa printre degete (parcă era o bucată de săpun), urcând tot mai sus.

  Luci coborî, își trase nițel sufletul, propti scara mai bine și urcă din nou. Eu, de jos, mă rugam să se lase prinsă pisicuța, căci, la un moment dat, nici nu mai avea unde să urce, era pe o creangă subțirică și s-ar fi rupt sub greutatea celor doi temerari. În sfârșit, cu pisicuța în brațe, începu coborâtul. Ajunși jos, Luci îmi spuse din timp să mă opresc, ca aceasta să apuce să se liniștească și el să o poată ține mai bine în brațe, pentru a o elibera apoi, în siguranță. Dar eu nu m-am oprit, parcă eram în transă. M-am tot apropiat cu camera telefonului îndreptată în direcția lor. Pisicuța, speriată încă, se zbătu în brațele lui Luci, și, cățărându-se ca un alpinist profesionist pe spatele lui, o zbughi la vecina în grădină, nu înainte de a-i lăsa soțului meu semnele aventurii prin care trecuse: un „tatuaj” de toată frumusețea, foarte original, făcut cu propriile gheruțe ale refugiatei. Am apucat să vedem că era, într-adevăr, vorba de o pisicuță, care fusese recent sterilizată, observându-se încă cicatricea operației de pe burtică (precis era a cuiva din vecini). Matracucile, eliberate între timp, au început să facă analize de laborator foarte complexe, de altfel, care au durat toată după-masa, Luci rămânând, săracul, singur să finalizeze lucrările agricole începute.

   Acum, de fiecare dată când ne amintim de pisica din cireș, Luci nu uită să-mi „reamintească” și de zgârieturile de pe spate cu care s-a ales datorită mie...


                                                 Salvarea pisicuței ...


duminică, 8 mai 2022

Schimb de inimi (A. Văduva)

Hai să facem 

schimb de inimi,

fără niciun fel de... cost,

Să văd și eu, ți-a fost bine?

Să vezi și tu cum mi-a fost...

 

Hai să facem

schimb de inimi, ori ți-e frică

să-ndrăznești?!

Eu să-nvăț

să dau uitării, tu să-nveți

să mă iubești...


Hai să facem 

schimb de inimi, doar o zi,

măcar atât...

Tu să plângi

cu lacrimi grele... iar eu,

de ele să râd...


Hai să facem 

schimb de inimi... fără să

rostim cuvinte,

Tu s-asculți pe-a 

mea cum bate,

eu s-ascult pe-a ta cum minte...


Hai să facem

schimb de inimi, și-apoi le luăm înapoi...

Tu, pe-a ta, goală și rece,

eu, pe-a mea, plină de „Noi”...

miercuri, 4 mai 2022

car/c-ar

                     car

Am văzut un car cu boi.

Este foarte de efect să ai în curte un car de pe vremuri.

Un car alegoric poți vedea chiar și la un carnaval.

Am ajuns seara acasă obosiți, dar cu un car plin cu fân.

Această roată este de la un car vechi.

       

                   c-ar

Nu cred c-ar veni cu noi. 

C-ar putea mai mult știe și el, dar e cam leneș.

Știi și tu c-ar vrea să termine proiectul la timp, dar nu poate.

Nu pot să cred c-ar trage de timp intenționat.

E imposibil de crezut c-ar putea face ceva rău  omul acesta.


care/c-are

                                    care În drum spre sat, am întâlnit două care trase de boi. Care , cum erau pe vremuri, sunt de mare ef...