luni, 8 iulie 2024

Cum am devenit „orășean la țară”

  Acum fix doi ani, taman pe data de 8 iulie, eram în spital la o nouă cură de imunoglobuline, parte a tratamentului pentru poliradiculonevrita cu care m-am pricopsit, nu se știe exact cum și de ce, în anul pandemiei. Pentru că trebuia, în timpul administrării tratamentului, să stau pe orizontală, timp de vreo 5-6 ceasuri, neavând răbdare să mai urmăresc știrile de la televizor care mai mult mă îngrozeau (căci pe astfel de programe îl puneau celelalte paciente din salon), m-am apucat să butonez telefonul. Și… mai citind câte-o postare, mai trecând peste, citind „pe diagonală”, ajung la o postare interesantă a unei drăguțe doamne dintr-un grup. Citesc postarea și la final o salvez, s-o mai găsesc și altădată, căci știam deja că printre atâtea postări ce se perindă zilnic, sigur altu’ n-o mai prind. Grupul pe care era postat articolul se numea „Orășeni la țară”, un grup public, de aceea îmi apăruse și mie pe telefon. Eram deja în mai mult de zece grupuri, majoritatea private, unde mă înscrisesem eu de bunăvoie sau primisem invitații de la prieteni și-mi fusese rușine să îi refuz. Astfel, am zis că-s suficiente și nu mai intru în alte grupuri, că nu-s în stare nici pe astea să le mai urmăresc cu regularitate. Oricum, numai în vreo două grupuri ieșeam în evidență prin comentarii (uneori), în rest, nu eram vizibilă; figuram doar cu numele, urmărind postările grupurilor respective din umbră, dând așa, câte-un „like” sau „ador”, în funcție de starea în care eram în acel moment. După ce-am salvat articolul, mă cam mâncau degetele să mai văd și alte postări la fel de interesante, așa că mi-am zis: „Hai să mă înscriu și-n grupul ăsta, că ia uite ce chestii super se postează și aș putea să învăț și eu câte ceva. Nu-i musai să mă bag în seamă, mă uit așa, fără să mă știe nimeni, incognito, cum se spune…” Și, uite-așa am ajuns eu în Orășeni la țară”..

  La vreo două zile, tot urmărind postările, bag și eu un comentariu la o întrebare, că era vorba de animale de companie și… pot să tac când e vorba de un astfel de subiect? Și, nu trece mult, că în aceeași zi primesc invitația de a deveni „Expert al grupului”. Sincer, în prima fază, m-am speriat. Nici nu-s bine înscrisă în grup de două zile și mă trezesc cu… „asta” pe cap. Cum rămâne cu urmăritul din umbră? Oare ce-am făcut, cu ce-am greșit? Și tot stau eu și mă socotesc, pe ce să dau clic: pe „accept” sau pe „refuz”? Până la urmă, am ajuns la concluzia că e o greșeală, dar tot n-am îndrăznit să acționez. M-am gândit că se va observa „greșeala” și va trece de la sine. Deci, ignor și merg înainte… Până dau de postarea în care comentasem și domnul administrator al grupului tocmai scrisese lista cu treisprezece persoane pe care le alesese, datorită comentariilor, să devină „experți”. Acolo, pe lista aceea, apăream și eu. „No, ni mă, că nu-i nicio greșeală…” îmi spun eu și, liniștită că am înțeles „de unde și până unde”, accept cu bucurie invitația. Așa am ajuns, în două zile, într-un grup de a cărui existență nici nu știusem până atunci, ba, mai mult, și „expert al grupului”, deși nu excelam nici într-un domeniu, nici în grădinărit, nici în creșterea animalelor, nici în altceva… Ca să nu mai amintesc că nici măcar orășean la țară nu eram, eu locuind la oraș…

  După întoarcerea acasă, am blocat celelalte grupuri în care eram, rămânând doar cu două și cu Orășenii de la țară, care-mi plăcea tare mult. Dar, tot mă simțeam „cu musca pe căciulă”: sunt în Orășeni la țară, sunt expert al acestui grup, dar nu locuiesc la țară… Adică… nu îndeplinesc taman condiția principală care mi-ar da dreptul de a fi membru al acestui grup. Eram sigură că, de cum se va afla, voi fi dată afarăPrin urmare, ca să nu mai lungesc „agonia, cu proxima ocazie, am recunoscut într-un comentariu, ca răspuns la o întrebare a celui care a creat grupul că, deși locuiesc la curte, casa mea se află într-un oraș, nu la țară, deci, cu siguranță, voi fi nevoită să părăsesc grupul. Dar… știți ce? Nu contează unde locuiești, dacă te simți „orășean la țară”, dacă simți că ai o conexiune cu acest grup, dacă te simți bine aici… 



4 comentarii:

  1. Ahahaha, Lora, ma simt foarte cu musca pe caciula si in acelasi timp nu ma pot opri din ras. Eu ti-am dat ideea acestui articol, nu-i asa? 😅 Ce sa fac daca am crescut la bloc? Pentru mine, gradinile cu flori si spartul lemnelor inseamna la tara... Chiar si aici, in Bathgate, unde locuiesc, eu spun "in satul meu", desi e un oras vechi din 1100 si ceva. Dar a iesit ceva dragut si ma bucur de asta. Ca sa nu-ti mai spun ca imi plac maxim florile alea galbene cu nasturel negru. Cred ca am stiut candva cum se numesc, insa imi scapa acum. Te imbratisez! 😍💖

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că și mie mi se pare că locuiesc la țară! Stau mai la margine de oraș, pe o străduță nu prea circulată, unde vecinii au animale de companie, cresc găini, rațe, se ocupă de albine, de grădinărit, mai auzi câte o drujbă care taie lemne, deci... chiar ca la țară... Oricum, n-aș putea să locuiesc la curte și să nu am flori în grădină sau ceva legume, așa m-am obișnuit de la ai mei.🙃
      Și mie îmi plac tare mult margaretele galbene (eu așa le spun), deși l-am întrebat pe "nenea Google", care zice că s-ar numi "Rudbeckia hirta"... Oricare le-ar fi numele, sunt minunate! Mulțumesc mult de comentariu, te salut și te îmbrățișez cu drag, și pe tine, și pe "satul tău", Bathgate! Și... trăiască "viața la țară"!🥰🤗❤️

      Ștergere
    2. Am mers in continuare pe cautare si am aflat ca denumirea populara este susan cu ochi negri sau Suzana cu ochi negri. Suna frumos... Traiasca viata la tara! 😍💖😘
      Cand intri in Bathgate, te intampina o pancarta cu numele orasului. Sub nume e chestia asta - Small town, big history. 😉

      Ștergere
  2. "Suzana cu ochi negri"... Ce-mi place! Înseamnă că eu am în curte comunități întregi de astfel de Suzane...
    Bathgate, "Small town, big history"... Poate ajung măcar o dată în viața asta, să vizitez și eu "satul" tău... Căci niciodată să nu spui niciodată... 😍

    RăspundețiȘtergere

Rugăciunea florilor (Din publicațiile Casei Școalelor, Alfred Mosoiu, Sufletul Credinței, Poezii, 1920, București, Luceafărul, pag. 16-19)

Plăpând ghiocelul, Ieșind din zăpadă, Strigă! „Tatăl nostru...” Ca lumea să-l vadă.   „Care ești în ceruri...”  Șopti floarea soare Și-un va...