A trecut deja mai bine de o lună de când mezinul matracuc și-a
găsit familia ideală: a noastră, desigur… Ne-a trebuit ceva timp
să ne formăm o altă rutină care să-l includă și pe el, dar
Codruț parc-ar fi aici dintotdeauna. Nu, încă nu e prieten cu
Capucino, profesoara lui de muzică, dar a descoperit un joc care, pe
cât de mult îi place lui, pe atât de tare o enervează pe
„domnișoara pedagog”: când sunt afară și matracuca asta
răzgâiată mârâie de cum îl simte, Codruț se apropie încet, ca
un animal de pradă și... cum Cino se întoarce nervoasă spre el,
Codruț o ia la goană, făcând ture în sus și-n jos pe lângă
ea, de nici nu mai știe matracuca ce să facă, să continue cu
vocalizele sau să aștepte până elevului îi trece „nebuneala”?
Cu Flutur are deja o relație deosebită, piticul îl imită în
aproape tot ce face, chiar mă mir cum de nu-l deranjează, cred că
a uitat de chestia aia cu „matracucul original”… Oricum, de cum
întrece măsura, profesorul îl „ceartă”, dar tot așa,
alintat, ceea ce matracucului-copil pare să-i intre pe o ureche și
să-i iasă pe cealaltă, poate nici atât… Căci, într-o seară,
tocmai se juca cu porcul grohăitor al lui Capucino, singura jucărie
din casă care mai „piuie”. El începuse să geamă, exact așa
cum făcea și Flutur când era mic și se juca cu vreo jucărie
„piuitoare”. Și era atât de simpatic, că am luat telefonul și
l-am filmat. Și… cum se juca el, făcând jucăria să zboare în
sus, apoi aruncându-se asupra ei, la un moment dat, s-a plictisit;
s-a apropiat de Flutur care dormea pe pat, cu o ureche atârnându-i.
Și, ce s-a gândit mezinul, că... numa’ îl apucă cu dinții de
ureche. A sărit Flutur de pe canapea de zici că ar fi turnat cineva
apă fierbinte pe el, nu altceva. Și a început să latre nervos
către Codruț. Credeți că acestuia i-a păsat? Câtuși de puțin,
cred că de data asta, admonestarea lui Flutur a ocolit urechile
elevului-matracuc, căci acesta, fericit, făcea sărituri de pe loc,
de zici că era o căpriță…
Cu dormitul e deja ok, dormim cu toții sus. Adică… unii dintre
noi. Căci, de cum ajungem fiecare la locul lui de dormit și stingem
veioza, Codruț începe să bântuie prin dormitor, prin hol, mai
ceva ca o fantomă. Într-o noapte, mă trezesc pe la vreo trei și
jumătate și mă gândesc că ar fi cazul să scot afară
„aspersorul” la… irigat iarba din curte. Și, pentru că mi-era
somn, întind mâna și simt trupușorul mezinului în pătuț,
dormind. Eh, ce să-l mai deranjez, dacă e atât de liniștit, m-am
întors pe cealaltă parte și m-am culcat înapoi. Dimineața,
constat că pătuțul lui Codruț e ocupat, de fapt, de… matracuca
de Capucino… Cine știe pe unde s-o fi... golit „aspersorul”,
cu Codruț la purtător…
Când e vorba de servit masa… aici e nițel mai complicat, ca să
zic așa. Adică, respectându-se ierarhia, după modelul lui Luci.
Dar eu nu reușesc întotdeauna, căci nu sunt prea rapidă în
mișcări și Codruț, fiind ultimul care primește, e tare
nerăbdător când e vorba de mâncare. Deși, de cele mai multe ori
primește ultimul, e primul care termină (Flutur și Capucino
mănâncă mai tacticos) și musai să țin „bestia” să nu atace
celelalte vase. Și, de cum îi dau drumul când văd că matracucile
au terminat sau, mă rog, nu mai mănâncă, Codruț se repede la
halit când dintr-un vas, când din altul, de nu apuc să ajung la
timp să le iau, căci mi-e frică să nu… „explodeze” mezinul
de la atâta mâncare…
Pentru că amândouă matracucile și-au pus amprenta personală la… redecorarea casei, nu se putea ca mezinul să nu-și arate și el
talentele de „designer”: mi-a ros un picior de la balansoar, dar
s-a gândit că, fiind în spate, nu se prea vede, așa că a
continuat cu fața și cu părțile laterale. Nu-l lăsăm, dar nu
suntem chiar tot timpul acasă și cu ochii pe el (oricum, dacă e în
casă și e prea liniște, în afară de momentele când doarme,
sigur meștereste ceva). Văzând că îi place atât de mult
sculptura, i-am adus un băț de afară pe care să facă practică,
până deprinde această artă și-și formează un stil propriu.
Bine, tot mie mi-am dat de lucru că-l apucă practica prin toate
camerele… Apoi, venind într-o zi Luci de la serviciu și vrând să
deschidă televizorul din bucătărie, constată că numa’ nu
pornește. Se duce în spatele aparatului să vadă ce defecțiune o
fi având și… descoperă, destul de rapid, cauza: pătuțul lui
Capucino pe care l-a luat Codruț în stăpânire încă din primele
lui zile acasă, se afla sub măsuța pe care era televizorul, cablurile
de la el, dar și de la radio, fluturându-i pe sub nas zilnic, zi și
noapte. Doar nu era fraier să nu vadă ce-i cu atâtea droade,
astfel că ne-a „scăpat” taman de cablul de la televizor. Ce să
mai zic, bine că nu s-a curentat… Cert e că, de atunci, pătuțul
și-a găsit un alt loc de „parcare”… Ce-i mai place foarte
mult să roadă, pe lângă jucării, sunt papucii de casă din
cauciuc. Mai ales când sunt în picioarele noastre, atunci sunt cei
mai delicioși… Papucii lui Luci au trecut și prin celelalte
generații de matracuci și deja dau semne că… na! ar ieși la
pensie și ei. Dar, pun pariu că, din momentul în care acești
papuci ar deveni jucăriile lui Codruț, și-ar pierde
interesul față de ei…
Un alt capitol pe care l-am inclus în „programa școlară” a
elevului-matracuc este dresajul. Deja știe bine care-i faza cu
„Stai!” și „Șezi!” Merge mai încet, căci eu îi predau
lecțiile și la cât de repede mă mișc… ca să nu mai zic că
recompensele de crănțănele le-am schimbat cu pufuleții pe care îi
adoră și acuma tre’ să-mi împart punga cu el (m-am interesat
la „nenea google” care zice că are voie, doar că i se lipesc de
dinți sau de cerul gurii; tocmai de aceea, celorlalte matracuci nu
le plac, dar el n-are treabă cu așa ceva, zici că ar mânca
bomboane). Nu mă țin buzunarele, căci am trei matracuci și nu-i
pot da uneia crănțănele și celorlalte nu. Așa, matracucile văd
că mezinul primește pufuleți, ceea ce ele nu mănâncă. Primesc
cu toții și crănțănele, dar la lecțiile de dresaj, e mai puțin
costisitor.
Cam așa stă treaba cu povestea lui Codruț… deocamdată… Nu
mai e mult până la Crăciun și chiar sunt curioasă cam câte
ornamente vor mai rămâne pe brad după ce-l vom împodobi. Sau…
întrebarea corectă ar fi: „ce fel de brad vom avea anul acesta:
pe verticală sau pe… orizontală?
Codruț, etalându-și talentele de... sculptor...
Cei trei... „muschetari”...
Normal că mezinul trebuia să încerce și pătuțul de sus al soră-sii, în care nu prea mai încape...
Matracucile, servind masa...
Una dintre isprăvile mezinului...
