miercuri, 27 decembrie 2023

Cântec pentru pomul de iarnă (Otilia Cazimir)

 O noapte de cerneală violetă

A poposit, ușoară, la ferești.

Doar pe prichiciul lat de mai zărești

O dungă trasă apăsat, cu cretă:

A nins cu fulgi de scamă, ca-n povești...

 

Odaia strălucește în lumină,

De parcă chiar atunci o gospodină

A șters în grabă praful și-a plecat.

Ceasornicul a stat la ora zece.

De ce-o fi stat?

Or fi uitat ai casei să-l întoarcă...


Un pui de brad adus din iarna rece

Stă-n mijloc, mândru și semeț, de parcă

Se crede încă sus, la el în munte,

Îi râd pe crengi lumânărelele mărunte

Cu flăcări aurii de poleială,

Ghirlănzi subțiri se țes, păienjeniș,

Și-un lampion aprinde-n cetiniș

O lună plină cât o portocală...


Sub brad, pe masa lungă cu beteală

Și scamă albă-nchipuind zăpadă,

Un cățeluș cuminte stă pe coadă,

De parcă-ar ști și el că-i de carton.


Un elefant cu trompa tirbușon

Se uită galeș la o păpușică

Bălaie ca mătasa de porumb,

Iar trei miori se ghemuiesc, cu frică, 

În jurul unui ciobănaș de plumb...


S-apleac-a lumânărilor văpaie:

Au năvălit copiii în odaie

Și-un glas ne-ndemânatic și sfios

Începe tremurat:

-O, brad frumos...


Târziu... S-au risipit copiii stol,

Ducând a luminițelor văpaie

Și nu e nimeni, nimeni în odaie...

Doar bradul tânăr, despuiat și gol,

Își scutură crenguțele ușoare

De scama albă-nchipuind ninsoare

Și-și cântă-n noapte singur, somnoros: 

-O, brad frumos... -o, brad frumos...

luni, 25 decembrie 2023

neam/ne-am

                         neam

 Nu știam că e de neam mare.

Strămoșii noștri s-au jertfit pentru neam și țară. 

Neam de neamul meu n-a mâncat așa ceva.

Pământul ăsta să-l stăpâniți sănătoși din neam în neam.

Toți prietenii îi sunt de neam prost.


                         ne-am

 Ce-ar fi dacă ne-am opri să facem o pauză?

Ne-am revenit destul de repede.

După criza de nervi pe care a avut-o, ne-am și văzut aruncați în stradă. 

Noi ne-am duce dacă ne-ar da voie.

 Nu ne-am potolit setea doar cu atâta apă.

Darurile magilor (Victor Eftimiu)

Pleacă, încărcați de daruri

Cu suflet nou și gând smerit

Și steaua s-a oprit din drumu-i

Și ei din drum s-au fost oprit.


La Vitleim sosiră magii

Și-n staul iată-i adunați...

Un mielușel privea pe gânduri

La barba Crailor ciudați. 


-Adus-am Domnului prinoase!

Vorbi bătrânul Melchior

Și desfăcând mătăsuri albe

Le flutură în focul lor. 


-De ce te-au întristat, Mario,

albimile de in și fulgi?

-În pânze și-n mătăsuri albe

Mi s-a părut că văd un giulgi.

 

-Adus-am Domnului cunună!

Vorbi Gaspar, -nu te-nsenini?

-Cununa ta de pietre scumpe

Mi s-a părut c-a fost de spini!


-Adus-am Domnului mirezme!

Vorbi deodată Valtazar

Și resfirând tămâie-n palme

Svârli risipa ei în jar.


Un fum și-o flacără verzuie

Se ridică până-n tavan

Și-n flacăre văzu Maria

Cum trece umbra lui Satan.


Și-n flacără văzu un tânăr

Urcând Calvarul înțelept

Și ochii lui erau albaștri

Ca ochii Ce-i zâmbeau la piept...


-Prin moartea lui, el fi-va lumii

Mântuitorul de păcat!

....... Maria își întoarse ochii

Și-a plâns - cu suflet împăcat.

 

 

duminică, 10 decembrie 2023

Iarnă (Gheorghe Lupșe)

Iarna cu zăpada ei

A acoperit pământul.

Ca un zvon de clopoței

Vâjâie-n ferestre vântul.

 

Dorm copacii de prin crâng,

Păsările dorm și ele.

Doar un lup, slab și flămând

Urlă prelung, url-a jele...

 

Corbii negri se rotesc

Peste case, peste sate;

Croncăne și își vestesc

Marea lor singurătate.

 

Ei sunt liberi și stăpâni,

Pân' ce-i vede vânătorul

Ce s-apropie cu câini

Să le curme viitorul...

 



marți, 5 decembrie 2023

Povestea continuă…

  A trecut deja mai bine de o lună de când mezinul matracuc și-a găsit familia ideală: a noastră, desigur… Ne-a trebuit ceva timp să ne formăm o altă rutină care să-l includă și pe el, dar Codruț parc-ar fi aici dintotdeauna. Nu, încă nu e prieten cu Capucino, profesoara lui de muzică, dar a descoperit un joc care, pe cât de mult îi place lui, pe atât de tare o enervează pe „domnișoara pedagog”: când sunt afară și matracuca asta răzgâiată mârâie de cum îl simte, Codruț se apropie încet, ca un animal de pradă și... cum Cino se întoarce nervoasă spre el, Codruț o ia la goană, făcând ture în sus și-n jos pe lângă ea, de nici nu mai știe matracuca ce să facă, să continue cu vocalizele sau să aștepte până elevului îi trece „nebuneala”?

  Cu Flutur are deja o relație deosebită, piticul îl imită în aproape tot ce face, chiar mă mir cum de nu-l deranjează, cred că a uitat de chestia aia cu „matracucul original”… Oricum, de cum întrece măsura, profesorul îl „ceartă”, dar tot așa, alintat, ceea ce matracucului-copil pare să-i intre pe o ureche și să-i iasă pe cealaltă, poate nici atât… Căci, într-o seară, tocmai se juca cu porcul grohăitor al lui Capucino, singura jucărie din casă care mai „piuie”. El începuse să geamă, exact așa cum făcea și Flutur când era mic și se juca cu vreo jucărie „piuitoare”. Și era atât de simpatic, că am luat telefonul și l-am filmat. Și… cum se juca el, făcând jucăria să zboare în sus, apoi aruncându-se asupra ei, la un moment dat, s-a plictisit; s-a apropiat de Flutur care dormea pe pat, cu o ureche atârnându-i. Și, ce s-a gândit mezinul, că... numa’ îl apucă cu dinții de ureche. A sărit Flutur de pe canapea de zici că ar fi turnat cineva apă fierbinte pe el, nu altceva. Și a început să latre nervos către Codruț. Credeți că acestuia i-a păsat? Câtuși de puțin, cred că de data asta, admonestarea lui Flutur a ocolit urechile elevului-matracuc, căci acesta, fericit, făcea sărituri de pe loc, de zici că era o căpriță…

  Cu dormitul e deja ok, dormim cu toții sus. Adică… unii dintre noi. Căci, de cum ajungem fiecare la locul lui de dormit și stingem veioza, Codruț începe să bântuie prin dormitor, prin hol, mai ceva ca o fantomă. Într-o noapte, mă trezesc pe la vreo trei și jumătate și mă gândesc că ar fi cazul să scot afară „aspersorul” la… irigat iarba din curte. Și, pentru că mi-era somn, întind mâna și simt trupușorul mezinului în pătuț, dormind. Eh, ce să-l mai deranjez, dacă e atât de liniștit, m-am întors pe cealaltă parte și m-am culcat înapoi. Dimineața, constat că pătuțul lui Codruț e ocupat, de fapt, de… matracuca de Capucino… Cine știe pe unde s-o fi... golit „aspersorul”, cu Codruț la purtător…

  Când e vorba de servit masa… aici e nițel mai complicat, ca să zic așa. Adică, respectându-se ierarhia, după modelul lui Luci. Dar eu nu reușesc întotdeauna, căci nu sunt prea rapidă în mișcări și Codruț, fiind ultimul care primește, e tare nerăbdător când e vorba de mâncare. Deși, de cele mai multe ori primește ultimul, e primul care termină (Flutur și Capucino mănâncă mai tacticos) și musai să țin „bestia” să nu atace celelalte vase. Și, de cum îi dau drumul când văd că matracucile au terminat sau, mă rog, nu mai mănâncă, Codruț se repede la halit când dintr-un vas, când din altul, de nu apuc să ajung la timp să le iau, căci mi-e frică să nu… „explodeze” mezinul de la atâta mâncare…

  Pentru că amândouă matracucile și-au pus amprenta personală la… redecorarea casei, nu se putea ca mezinul să nu-și arate și el talentele de „designer”: mi-a ros un picior de la balansoar, dar s-a gândit că, fiind în spate, nu se prea vede, așa că a continuat cu fața și cu părțile laterale. Nu-l lăsăm, dar nu suntem chiar tot timpul acasă și cu ochii pe el (oricum, dacă e în casă și e prea liniște, în afară de momentele când doarme, sigur meștereste ceva). Văzând că îi place atât de mult sculptura, i-am adus un băț de afară pe care să facă practică, până deprinde această artă și-și formează un stil propriu. Bine, tot mie mi-am dat de lucru că-l apucă practica prin toate camerele… Apoi, venind într-o zi Luci de la serviciu și vrând să deschidă televizorul din bucătărie, constată că numa’ nu pornește. Se duce în spatele aparatului să vadă ce defecțiune o fi având și… descoperă, destul de rapid, cauza: pătuțul lui Capucino pe care l-a luat Codruț în stăpânire încă din primele lui zile acasă, se afla sub măsuța pe care era televizorul, cablurile de la el, dar și de la radio, fluturându-i pe sub nas zilnic, zi și noapte. Doar nu era fraier să nu vadă ce-i cu atâtea droade, astfel că ne-a „scăpat” taman de cablul de la televizor. Ce să mai zic, bine că nu s-a curentat… Cert e că, de atunci, pătuțul și-a găsit un alt loc de „parcare”… Ce-i mai place foarte mult să roadă, pe lângă jucării, sunt papucii de casă din cauciuc. Mai ales când sunt în picioarele noastre, atunci sunt cei mai delicioși… Papucii lui Luci au trecut și prin celelalte generații de matracuci și deja dau semne că… na! ar ieși la pensie și ei. Dar, pun pariu că, din momentul în care acești papuci ar deveni jucăriile lui Codruț, și-ar pierde interesul față de ei…

 Un alt capitol pe care l-am inclus în „programa școlară” a elevului-matracuc este dresajul. Deja știe bine care-i faza cu „Stai!” și „Șezi!” Merge mai încet, căci eu îi predau lecțiile și la cât de repede mă mișc… ca să nu mai zic că recompensele de crănțănele le-am schimbat cu pufuleții pe care îi adoră și acuma tre’ să-mi împart punga cu el (m-am interesat la „nenea google” care zice că are voie, doar că i se lipesc de dinți sau de cerul gurii; tocmai de aceea, celorlalte matracuci nu le plac, dar el n-are treabă cu așa ceva, zici că ar mânca bomboane). Nu mă țin buzunarele, căci am trei matracuci și nu-i pot da uneia crănțănele și celorlalte nu. Așa, matracucile văd că mezinul primește pufuleți, ceea ce ele nu mănâncă. Primesc cu toții și crănțănele, dar la lecțiile de dresaj, e mai puțin costisitor.

  Cam așa stă treaba cu povestea lui Codruț… deocamdată… Nu mai e mult până la Crăciun și chiar sunt curioasă cam câte ornamente vor mai rămâne pe brad după ce-l vom împodobi. Sau… întrebarea corectă ar fi: „ce fel de brad vom avea anul acesta: pe verticală sau pe… orizontală? 

 
Codruț, etalându-și talentele de... sculptor...
 
 
Cei trei... „muschetari”... 
 
 
Normal că mezinul trebuia să încerce și pătuțul de sus al soră-sii, în care nu prea mai încape... 
 
 
Matracucile, servind masa... 
 
 
Una dintre isprăvile mezinului...
 
 


Dubla aniversare

 Încă mă simt sub vraja weekendului care tocmai s-a încheiat… Emoția stimulează „fluturii” din stomac să-și fâlfâie delicat arip...