O noapte de cerneală violetă
A poposit, ușoară, la ferești.
Doar pe prichiciul lat de mai zărești
O dungă trasă apăsat, cu cretă:
A nins cu fulgi de scamă, ca-n povești...
Odaia strălucește în lumină,
De parcă chiar atunci o gospodină
A șters în grabă praful și-a plecat.
Ceasornicul a stat la ora zece.
De ce-o fi stat?
Or fi uitat ai casei să-l întoarcă...
Un pui de brad adus din iarna rece
Stă-n mijloc, mândru și semeț, de parcă
Se crede încă sus, la el în munte,
Îi râd pe crengi lumânărelele mărunte
Cu flăcări aurii de poleială,
Ghirlănzi subțiri se țes, păienjeniș,
Și-un lampion aprinde-n cetiniș
O lună plină cât o portocală...
Sub brad, pe masa lungă cu beteală
Și scamă albă-nchipuind zăpadă,
Un cățeluș cuminte stă pe coadă,
De parcă-ar ști și el că-i de carton.
Un elefant cu trompa tirbușon
Se uită galeș la o păpușică
Bălaie ca mătasa de porumb,
Iar trei miori se ghemuiesc, cu frică,
În jurul unui ciobănaș de plumb...
S-apleac-a lumânărilor văpaie:
Au năvălit copiii în odaie
Și-un glas ne-ndemânatic și sfios
Începe tremurat:
-O, brad frumos...
Târziu... S-au risipit copiii stol,
Ducând a luminițelor văpaie
Și nu e nimeni, nimeni în odaie...
Doar bradul tânăr, despuiat și gol,
Își scutură crenguțele ușoare
De scama albă-nchipuind ninsoare
Și-și cântă-n noapte singur, somnoros:
-O, brad frumos... -o, brad frumos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu