Pleacă, încărcați de daruri
Cu suflet nou și gând smerit
Și steaua s-a oprit din drumu-i
Și ei din drum s-au fost oprit.
La Vitleim sosiră magii
Și-n staul iată-i adunați...
Un mielușel privea pe gânduri
La barba Crailor ciudați.
-Adus-am Domnului prinoase!
Vorbi bătrânul Melchior
Și desfăcând mătăsuri albe
Le flutură în focul lor.
-De ce te-au întristat, Mario,
albimile de in și fulgi?
-În pânze și-n mătăsuri albe
Mi s-a părut că văd un giulgi.
-Adus-am Domnului cunună!
Vorbi Gaspar, -nu te-nsenini?
-Cununa ta de pietre scumpe
Mi s-a părut c-a fost de spini!
-Adus-am Domnului mirezme!
Vorbi deodată Valtazar
Și resfirând tămâie-n palme
Svârli risipa ei în jar.
Un fum și-o flacără verzuie
Se ridică până-n tavan
Și-n flacăre văzu Maria
Cum trece umbra lui Satan.
Și-n flacără văzu un tânăr
Urcând Calvarul înțelept
Și ochii lui erau albaștri
Ca ochii Ce-i zâmbeau la piept...
-Prin moartea lui, el fi-va lumii
Mântuitorul de păcat!
....... Maria își întoarse ochii
Și-a plâns - cu suflet împăcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu