Macchiato

  Pe când eram în clasa a douăsprezecea, profa de română, într-un context mai special, m-a numit (citez): „… o fată naivă, aeriană și…” M-a mai catalogat cumva, nu mai rețin ce era, dar la acestea două m-a „nimerit” din plin (cred că de aia le-am și ținut minte). Și, ca să nu mă dezmint, cam așa am rămas până în ziua de azi. Totuși, fac eforturi să mai schimb pe ici, pe colo, căci treaba asta cu partea aeriană mi-a adus și oarece „prejudicii”, ultimul, destul de recent, tocmai în acest an. Dar… să vă povestesc….

  În apropierea zilei de 8 Martie, una dintre colegele de la fostul serviciu cu care m-am înțeles cel mai bine, m-a invitat și pe mine să petrecem această zi minunată împreună cu toate colegele din secția noastră la un local. Nu cunoșteam majoritate dintre ele, căci plecasem de patru ani și multe veniseră în acest răstimp. Dar, totuși, mai erau trei fete care-mi fuseseră colege, deci nu eram chiar o străină. Am vorbit cu Luci, a fost de acord și iată-mă în ziua de 9 martie (care pica într-o sâmbătă, să poată participa fetele de pe toate schimburile), așteptând cu nerăbdare ora la care să ne întâlnim. Voiam să iau taxiul, căci pe jos nu pot merge nici măcar până la piață de când cu boala asta (cu toate că stau la 5 minute de ea), dar una dintre colege a insistat să vină cu mașina după mine.

  Când am ajuns, fetele erau deja la local și s-au făcut câteva permutări la masă, pentru a putea sta lângă persoane cunoscute. Am făcut cunoștință și cu celelalte care erau niște scumpe și m-au primit ca pe una de-a lor. Și ce m-a uimit și mai tare a fost trandafirul roșu pe care l-a primit fiecare dintre noi din partea localului. Bine, poate că asta s-a datorat și faptului că una dintre fete lucrase, la un moment dat, acolo, fiind cunoscută de angajați și comportându-se „ca acasă”. Am râs, am povestit, am aflat ce mai făcuserăm fiecare între timp de când nu ne mai întâlnisem (din octombrie, mai precis), m-am antrenat și m-au antrenat și celelalte fete în discuții ca și cum eram una de-a lor și se părea că e o după-masă perfectă.

  Pe când eram în așteptarea baghetelor pe care le comandasem la sugestia fetelor care mai mâncaseră așa ceva și mi le-au recomandat, stăteam în cumpănă ce să iau până la venirea comenzii. Am văzut că unele comandaseră cafea, altele suc, altele Macchiato (de fapt, Latte Macchiato, un pahar de lapte spumat cu o doză de espresso). Pentru felul deosebit de prezentare, am optat pentru Macchiato, măcar pentru a vedea ce este, căci nu mai băusem așa ceva. Mai stăm, facem și poze și, într-un final, ni se aduc baghetele care au fost foarte bune, recunosc; ca desert, am comandat împreună cu una dintre colege clătite cu ciocolată. O apă am luat-o împreună cu o altă colegă, știind că nu pot bea singură o sticlă întreagă.

  La final, fiecare merge la bar unde se afla fata care ne servise și își plătește consumația. Mai facem o poză de grup, după care ne luăm catrafusele și plecăm. Pe mine mă duce colega cu care venisem. Ajung acasă, unde Luci tocmai termina mâncarea. Mă întâmpină cu: „No, cum a fost?” „Ooo, a fost super!” încep eu să turui. „Uite, am primit și un trandafir! Stai să-ți arăt și poze!” Și deja caut prin telefon să-i arăt, căci în afară de clătita cu ciocolată (care nu apucase să fie pozată, decât farfuria goală), pozasem tot ce-am consumat. Și, când dau de poza cu Macchiato… înlemnesc… „Luci!” îi strig eu panicată, de se și sperie bărbatu-meu ce m-a apucat. „Am uitat să plătesc Macchiato!” Caut repede în geantă, iau bonul și verific: baghetele, jumătate de desert și apa (pe care am insistat s-o achit eu). Macchiato… nici urmă de el. Ai de capul meu! Ziua perfectă tocmai se transformase într-un coșmar. Ce mă fac? Cum să dorm liniștită când am făcut o asemenea grozăvie? Caut disperată soluții. Luci zice să mă liniștesc, căci oricum o cunoșteam pe patroana localului; ne-om întâlni la biserică și i-oi plăti ce-i datorez. „Nu se poate! I-aș putea face rău fetei… Nu, singura soluție e să merg acuma, cât e încă de serviciu și să plătesc ce-i datorez.” Nici nu mai stau la discuții, ci ies rapid afară să sun după un taxi. Deja se înserase... Vine taxiul și mă urc, dându-i locația. Arăt atât de nenorocită de mă și întreabă șoferul ce-am pățit. Îi spun ce și cum. În loc să mă liniștească, îmi spune cum se simte și el când rămâne dator cuiva… Eu deja mă tot gândesc cum să fac, cum să mă explic, cum să mă scuz, căci n-aveam nicio scuză. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva…

  Ajungem la destinație, îi spun șoferului să mă aștepte, căci revin repede și intru în local. Am avut noroc că nu mai era nimeni înăuntru să mă audă. Merg direct la fata de la bar: „Bună seara! Am revenit pentru ceva!” îi spun pentru a-și aduce aminte de mine. Dar cum să uite, când am fost singura persoană cu baston din grupul ce nu demult plecase. Continui pe același ton: „Bateți-mă, spânzurați-mă, dar am uitat să plătesc Macchiato!” Fata mă liniștește: „Stați liniștită, nu-i nicio problemă!” Îmi spune cât face, îi plătesc, mă mai scuz o dată și îi mai și spun că o cunosc pe patroană și-i puteam plăti ei, dar nu ar fi fost o idee prea bună. Eu și gura mea mare! Fata mă liniștește din nou, ne luăm rămas-bun și ies din local cu inima ușoară. Intru în taxi și o luăm spre casă. Schimbare de 180 de grade în atitudinea mea. Turui încontinuu. Păi cum? Aveam să dorm liniștită la noapte, căci nu mai sunt datoare. Șoferul nu se poate abține și zice: „Mai mult te costă taxiul dus-întors decât amărâtul ăla de Macchiato!” „Da, știu, dar credeți că aș fi putut dormi liniștită dacă nu rezolvam acuma seara?” mă apăr eu.

  Ajunsă acasă (pentru a doua oară în seara aceea), liniștită de-acuma, îi povestesc lui Luci cum a fost întâlnirea. Constat că întreaga consumație, cu Macchiato cu tot, nu depășise cât m-a costat taxiul. Dar parcă mai contează? Oricum, de atunci, de fiecare dată când aud de Macchiato, simt cum obrajii își schimbă culoarea și încep să-mi ardă urechile. Nu cred că voi mai bea Macchiato în viața mea...