luni, 14 februarie 2022

Caietul cu citate

  Cred că fiecare om ar avea nevoie de un caiet cu citate. Adică, un caiet al lui, în care să-și noteze ceea ce îl impresionează din cărțile pe care le citește sau, pur și simplu, de pe rețelele de socializare unde sunt atât de multe citate emoționante, speciale (nu siropoase), share-uite de la persoane cunoscute sau necunoscute. Aveam si eu în plan să-mi fac un asemenea caiet, așa că, acum trei ani, am căutat câteva luni, cred, un caiet care era musai să fie mai deosebit, adică citatele care m-ar fi impresionat aveau nevoie de un „acasă” pe măsura frumuseții/emoției pe care mi le-ar fi transmis.

  Am găsit, într-un final, un caiet potrivit, cu coperte din piele și marginile foilor aurite. Când l-am văzut, mi-am zis: „ăsta e!” și l-am cumpărat. Ajuns acasă, caietul a stat alte câteva luni până să mă hotărăsc să scriu ceva în el. Ba îmi găseam altceva de făcut, ba nu era momentul potrivit, ba nu știam cu ce citat să încep. În sfârșit, în perioada de „prizonierat” din timpul pandemiei, cu panică, cu frică, cu incertitudine de ce se va întâmpla pe mai departe, am găsit pe o rețea de socializare un citat al părintelui Arsenie Boca și m-am gândit că ar fi foarte potrivit ca citat de start al caietului meu special: „Pe picioarele tale vezi de ce ești în stare tu, pe genunchi vei vedea de ce e în stare Dumnezeu.” Am mai adăugat două citate care mi s-au părut deosebite, potrivite pentru caietul meu și… cam atât, au urmat alte câteva luni în care caietul a fost dat uitării, lăsat „de pripas”.

  A venit și boala mea, cu o grămadă de investigații, fără niciun diagnostic cert, cu mers din ce în ce mai anevoios. Astfel, primul citat din perioada bolii care părea, deocamdată, un mister greu de descifrat, nu mai știu de unde l-am luat, habar nu am dacă l-a „rumegat” mintea vreunei persoane importante, dar mi s-a părut perfect pentru situația în care mă aflam și descria foarte bine ceea ce simțeam în acel moment: „Să nu faci nimic este o grea povară…” Asta simțeam eu în acele zile în care stăteam în pat, pur și simplu, ca o legumă, părându-mi-se extraordinar de greu și să mă ridic să merg la baie. Și faptul că stăteam, efectiv, fără să fac nimic, căci nu puteam ține în mână nici măcar o carte…

  Am observat, la un moment dat, că începe să mi se blocheze degetul mare de la o mână sau cealaltă spre interior și, încercând să scriu, am văzut că îmi este din ce în ce mai greu. M-am speriat! Pe atunci făceam deja kinetoterapie la o sală de recuperare din oraș, fiind perioada în care așteptam rezultatul biopsiei musculare de la Cluj. I-am spus domnișoarei cu care făceam gimnastică ce probleme întâmpin și, pe lângă exercițiile pe care le făceam deja cu ajutorul ei, m-a sfătuit să-mi strâng/întind degetele de câte ori îmi amintesc și să-mi iau niște mingiuțe antistres. I-am urmat sfatul, cumnata mea fiind cea care mi-a cumpărat mingiuțele speciale, și a fost mai bine. Pe lângă acest lucru, mi-am spus că acum este momentul perfect de a reînvăța să scriu de mână și, cum aș fi putut repeta altfel, decât cu caietul meu de citate, căci nu mă grăbește nimeni.

  Următorul citat l-am luat urmărind slujba de duminică pe Trinitas: l-am scris rapid pe o bucată de hârtie, pentru a nu-l uita, după care l-am rescris în caietul meu, un scris stângaci, cu litere urâte, dar, totuși, inteligibil.

  În sfârșit, ultimul citat, care întregea prima pagină a caietului meu cu citate, l-am luat dintr-un film (Anatomia lui Grey); nici acesta nu pare cine știe ce, probabil, în altă situație, nici nu l-aș fi băgat în seamă, dar acum aveam nevoie să-l văd, să-l recitesc ori de câte ori simțeam nevoia de a o face: „Oricât de neagră e disperarea, va răsări iar soarele pe strada ta.”

  Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, recitind prima pagină a caietului meu cu citate (între timp, umplut până la jumătate), primul citat aduce în discuție CREDINȚA, iar ultimul citat, SPERANȚA… Coincidență? Nu mai cred de mult în coincidențe...


 


4 comentarii:

  1. Si, pentru ca tot nu mai crezi de mult in coincidente, acest articol completeaza seria de miracole care ti-au iesit in cale si care au facut sa isi gasesti puterea sufleteasca de a lupta. Cumva, parca s-au aliniat toate ca reteta vindecarii sa aiba toate ingredientele necesare.
    Te imbratisez, Loredana!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, Vienela! Și totuși, până ieri, când am scris acest articol, cu toate că citisem și recitisem, când am simțit nevoia, acest caiet, pentru a căuta vreun citat de suflet, nu am făcut legătura între cele două citate, primul și ultimul de pe prima filă. De-abia ieri, mi-am dat seama de acest lucru...și sincer, am rămas uimită... Te îmbrățișez și eu cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am ascultat zilele astea ceva minunat : In timp ce asteptam ca Dumnezeu sa actioneze,Dumnezeu astepta ca eu sa fac ceva !
    Cartea nu m-a atras deloc dupa titlu Ce stiu cu adevarat - Oprah Winfrey . Dar pentru continut ,o recomand si saptamana viitoare chiar o voi face cadpu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e minunat, pun și acest citat în caietul meu! Voi căuta și eu cartea, căci m-ai făcut curioasă! Mulțumesc, dragă Ana!

      Ștergere

Dubla aniversare

 Încă mă simt sub vraja weekendului care tocmai s-a încheiat… Emoția stimulează „fluturii” din stomac să-și fâlfâie delicat arip...