Matracucile și dragostea

  Perioada de călduri nu e deloc ușoară, nici pentru animăluțele de companie, nici pentru familia adoptatoare… Știam deja, mai avusesem de-a face cu această situație și înainte ca matracucile să facă parte din viața noastră.

  Când am adoptat-o pe Capucino, Flutur nu era castrat, astfel că, atunci când Capucino avea în jur de 6 luni și a intrat pentru prima dată în călduri, a avut de „tras” și el, dar și noi, din cauza lor. Mergând la serviciu, o lăsam pe Capucino în casă, cu un scutec pe care se chinuia să și-l dea jos până să ne întoarcem acasă și, de cele mai multe ori, chiar reușea acest lucru. Săracul Flutur, stătea și plângea la ușă, ca un veritabil Romeo, după Julieta lui... Când, în sfârșit, Capucino ieșea afară, Flutur era tot după ea și, în suferința lui, încerca, bietul de el, să o „iubească”, dar, mai mult, o dădea de-a dura. Diferența de mărime își spunea cuvântul, Flutur fiind de talie mare, iar Capucino exact opusul lui, de talie mică. Apoi, nimeni, niciun cunoscut/necunoscut patruped nu avea voie să se apropie măcar de poarta noastră, că se lăsa cu bătaie, chiar dacă exista un gard între ei. Capucino, în schimb, nu părea să „sufere”, ba, parcă, îi făcea plăcere faptul că matracucul e „la picioarele ei”, dar și faptul că acesta îi provoca la duel pe eventualii pretendenți. Trebuia să luăm măsuri. Dar, pentru că era iarnă, ne-am hotărât ca, după ce se încălzește, să-i curmăm suferința lui Flutur, gândindu-ne, în primul rând, la sănătatea lui, dar și la faptul că, după această operațiune, nu va mai fi atât de agresiv.

  Am respirat usurati, timp de o jumătate de an. Până când matracuca a intrat iar, după cum era firesc, în perioada „delicată”. Am fost extrem de fericiți în primele zile, când vedeam că Flutur se comportă la fel ca înainte, nu dădea semne că l-ar fi deranjat. Nu același lucru s-a întâmplat și cu Capucino pe care a deranjat-o căci, nimeni nu părea să „o bage în seamă” așa cum dorea ea. Dacă la noi în curte nu se întâmpla nimic interesant, s-a gândit să-l viziteze pe chipeșul nostru vecin, un Shar Pei, foarte simpatic, de altfel. Cu acest gând, cum-necum, draga noastră matracucă a reușit să ajungă în curtea lui, în căutarea dragostei.

  Vecinul nostru patruped, ori a considerat-o o puștoaică fără minte cu care nu merita să-și piardă timpul, ori, pur și simplu, nu era pe gustul lui, căci, nici el nu a avut vreo reacție vizibilă. Astfel, matracuca noastră, simțindu-se umilită din cale-afară pentru acest „refuz” și profund rănită în orgoliul propriu, s-a întors acasă „cu coada între picioare”, cum s-ar zice, resemnându-se că, asta e, n-are noroc în dragoste. Dar, la câteva zile după această întâmplare, numai ce îl vedem pe onorabilul nostru vecin patruped, plângând la gard de dorul lui Capucino, rugând-o să-l ierte și… mă rog, să-i dea voie să-i arate cât de mult o iubește. Dar matracuca nostră nu a uitat umilința și refuzul lui cu doar câteva zile înainte, căci i-a spus, așa, mai de departe, să audă toată lumea: „N-ai vrut atunci, ciao, pa! la revedere! N-ai decât să plângi până la primăvară, de la mine n-ai să primești nimic… Ocazia fuse și… se duse!”

  După ce și Capucino a fost sterilizată, chiar că putem sta liniștiți, nemaiavând nicio treabă cu dragostea canină. Doar când o altă vecină patrupedă, Amstaff, intră în perioada „delicată” și se adună pretendenții buluc, cu/fără programare, matracucile „activate” dau un „concert” de se aude cale de două străzi, perioadă în care nu mai dormim liniștiți nici noi, dar nici vecinii noștri...