Din perioada Epocii de Aur am prins și eu o părticică, nu prea mult, căci în ‘89 eram în clasa a VIII-a. Dar încă îmi amintesc de statul la rând de pe la 5 dimineața, când ne trezea mama uneori, mai ales în vacanță (de vară sau de iarnă) să „apucăm” mai mulți litri de lapte sau mai multe pachete de unt. Uleiul, zahărul, orezul, făina intrau în rația de alimente pe care o puteam lua o dată pe lună în funcție de numărul de persoane dintr-o familie, iar noi, fiind patru, era destul de ok. Adică, nu țin minte să nu fi avut de sărbători prăjituri făcute în casă sau mâncare ceva mai specială decât de obicei. Benzina se dădea și ea pe bon, fiind restricționată, iar părinții o strângeau pentru concediile din vară. Am prins și aici coadă de zeci de mașini la benzinărie pentru a ne cumpăra combustibilul care ni se cuvenea. Încă ceva altfel decât în zilele noastre era faptul că sâmbăta se mergea la școală și la serviciu, atâta că era zi scurtă. Și cum mai fugeam noi acasă după ore să prindem cele câteva minute din „Gala desenului animat”, căci altfel mai aveam de așteptat o săptămână...
Pe lângă toate acestea și multe alte lipsuri de care nu-mi dădeam seama, copil fiind, ceea ce-mi amintesc încă foarte bine este raționalizarea curentului electric care se lua câteva ore pe zi, în special iarna. Aveam de făcut teme pentru școală, de învățat și… când îți era lumea mai dragă, zbang! rămâneai pe întuneric. Deja știind că în fiecare zi eram lăsați în beznă (la propriu), aveam o lampă cu petrol în bucătărie (cam acolo ne strângeam în astfel de momente) pe care o aprindea mama (sau noi, când ea era la serviciu pe după-masă) ca să ne putem continua lecțiile rămase neterminate. Aveam și lumânări, dar tot lampa era mai bună în asemenea condiții. Întrerupătorul rămânea pe poziția „aprins” ca să ne putem da seama când „vine curentul”. Era deja ceva obișnuit, la ordinea zilei, așa că nu mai mergea la școală scuza: „Tovarășa profesoară, nu mi-am făcut tema sau n-am învățat pentru astăzi, că s-a luat curentul!” Căci asta ar fi însemnat ca toți copiii de vârstă școlară să nu mai învețe nimic de prin noiembrie până-n februarie… Și așa se scurgeau zilele, una după alta…
În aceeași perioadă, în celălalt capăt al orașului, cu aceleași probleme se confrunta și soțul meu, pe atunci copilul Lucian, la fel ca sute de alți copii care au trăit în acele vremuri tulburi. Și iacătă că într-o după-masă târzie de noiembrie, pe când era prin clasa a VI-a (dacă bine-și mai aduce aminte), Luci, rămas singur acasă, cu părinții la serviciu și sora plecată la o prietenă, își făcea lecțiile în bucătărie, la lumina lămpii cu petrol.
Masa, lipită de perete, era încărcată cu cărțile și caietele de care avea nevoie, având lampa înaintea lui. Pe măsură ce scria și ajungea la finele paginii, împingea caietul în față, pentru a putea scrie. Și, tot împingând caietul care înainta împreună cu cărțile pe care se afla așezat, dintr-o dată, fără veste, o lumină puternică inundă camera. „A venit curentul!” se bucură Luci. Dar, ridicând ochii, vede perdeaua de la geam în flăcări. Lampa, împinsă, în același timp, cu cărțile și caietele, ajunsese sub perdeaua care, fiind dintr-un material inflamabil, s-a aprins rapid, arzând ca o torță. Panicat, primul impuls este să sufle în lampa cu petrol care se stinge pe dată. Dar perdeaua continuă să ardă. Deja speriat de ce se întâmpla, pipăie pe lângă el în zona unde-și făcea veacul prosopul de bucătărie și, tot „lovind” cu el focul, reușește să-l stingă. Răsuflând ușurat de-acum, după spaima ce-l cuprinsese cu numai câteva minute în urmă, doar perdeaua pare că-l privește prin gaura imensă din mijloc, anunțând, parcă, „accidentul” prin care tocmai trecuse...
Nu-și mai amintește nici el, nici ceilalți membri ai familiei ce s-a întâmplat în continuare. Nici dacă a fost muștruluit, nici dacă a fost „altoit”… Oricum, întrebându-l pe socrul meu ce-ar fi făcut acum dacă Luci ar fi fost copil încă și s-ar fi întâmpat așa ceva, mi-a spus că nici nu l-ar fi bătut, nici nu l-ar fi certat… Doar s-ar fi bucurat că nu s-a întâmplat ceva mai grav…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu