Iubesc toate florile, din fiecare anotimp… De cum se ivesc dragile de primule și ghiocei, primăvara, până la ultimile cârciumărese sau margarete galbene, la sfârșit de toamnă. Nici iarna nu scapă nevizitată în balconul nostru, de florile jupânului trandafir Japonezu’ sau ale Cactusului de Crăciun care, așa cum reiese din nume, înflorește taman în preajma acestei frumoase sărbători. Nu mai spun de Crinul Păcii ori Lacrimile Reginei care și ele înfloresc în aceeași perioadă, doar că, până de curând, nu știam denumirea lor. Astfel, nu pot să spun că aveam o floare preferată, una și numai una, deși pentru buchetul de mireasă, când am fost întrebată, am spus fără să ezit: „Vreau gherbere”. De unde și până unde? Erau florile preferate ale mamei, cum altfel?
Când m-am mutat la casa mea, am găsit în grădină niște trandafiri galbeni și roz, plantați de cei ce locuiseră acolo înaintea noastră. Nu m-au impresionat în mod deosebit, deși erau mari și frumoși. Dar noi ne mutaserăm toamna, nu erau în perioada de glorie a înfloririi, doar ici și colo câte unul mai îndrăznea să-și etaleze frumusețea. Cum de, totuși, „nu m-au dat pe spate”, metaforic vorbind? În primul rând, pentru că erau… țepoși… Eeei, și de câte ori nu m-au zgâriat când am încercat să-i „coafez”… numai mâinile și brațele mele știu asta… Dar, încet-încet, am început să-i îndrăgesc, cu tot cu spinii lor din dotare. Ba, i-am mai văzut și pe cei portocalii ai vecinului și… gata, am vrut și eu. Oo, de câte ori nu am primit de la dragul nostru vecin tije cu flori aproape trecute, poate-poate se vor prinde și în grădina mea. Și, atâta am încercat, cu sticle de plastic deasupra, până când am reușit să am și eu propriul meu trandafir portocaliu. Mamă, când se puneau cu toții pe înflorit, erau o minune… cu petalele lor ca de catifea, cu parfumul lor fin (pe atunci, eram bine-mersi cu simțul olfactiv)… Cum să nu-i îndrăgești? Dar, aveam doar aceste trei culori, n-ar fi fost fain să am și roșii, și albi și… altfel? Având mintea plină, nu de „pitici”, ci de trandafiri, am cumpărat de la o sărbătoare a toamnei, doi butași, unul alb și unul roșu, cică. În primăvară, deja se prinseseră și în vară am avut primii trandafiri înfloriți; dar… nu semănau deloc cu trandafirii pozați de pe ambalaj, ci erau mici, cu florile simple, rozalii, deja începuseră să se… lungească. Ei, na! să mai ai încredere în ce cumperi…
La o zi de naștere, tot acum mulți ani, colegele de serviciu mi-au dat bani să-mi cumpăr ce-mi doresc și, normal, am vrut să-mi iau ceva deosebit care să-mi amintească de ele, oprindu-mă tot la… trandafiri. Asta e, când ai o fixație, mergi cu ea cât te țin buzunarele sau, dacă, totuși, te țin, până îți zici de bună voie și nesilit de nimeni: „gata, suficient, ajunge!” De data asta, am mers la piață, m-am gândit că florăresele sigur știu ce anume vând din propria grădină. Am cumpărat trei trandafiri albi, după îndelungi asigurări că da, sigur-sigur, toate cele trei rădăcini de trandafiri vor face niște flori albe, superbe. Mai e nevoie să vă spun că nici măcar unul nu a fost alb? Ne-am pricopsit cu unul galben (din care mai aveam), unul crem și unul… roșu… Tot a fost bine, nu-mi dorisem și roșu? Uite că mi s-a îndeplinit dorința! Și cel crem… era superb, recunosc!
A venit vremea să ne facem noua casă și toate florile le-am îngrămădit în spatele grădinii până la finalizarea construcției. După alți câțiva ani, în care am pierdut câteva flori importante, printre care și lalelele negre, și trandafirul crem de care eram atât de mândră, am mutat ce a mai rămas în grădina din fața casei, unde stau îngrămădite, aproape unele peste altele, lalele, zambile, narcise, ghiocei, primule, crini, bujori, iriși, trandafiri, aster (pitice, albastre), margarete, lăcrămioare, plus mălinul de lângă gard. Ei, mai cată un loc liber să mai pui ceva în grădină!
Și totuși, tot aici, mi-a adus bunica de la sora ei niște trandafiri pe care i-am pus sub sticle de plastic, așa cum știam. Nu s-au prins majoritatea dintre ei, motiv pentru care criticile bunicii cum că „nu știu să pun trandafiri” mi-au cam șifonat orgoliul propriu. Dar, recunosc, avea și ea dreptate, ce să zic… căci doar doi trandafiri au supraviețuit, crescând mari și frumoși, cu o nuanță deosebită de portocaliu.
Pe lângă celelalte flori pe care le iubesc și pe care le pozez în fiecare anotimp de „en-șpe” ori, căci de fiecare dată înfloresc altfel (sau așa mi se pare mie), un loc aparte îl ocupă și trandafirii mei din frumoasa și îngrămădita mea grădină… Dar, cu toată îngrămădeala, tot voi găsi un loc și pentru un trandafir alb. Prea mi-l doresc de multă vreme...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu