joi, 11 ianuarie 2024

Mezinul și ce-i aia... plimbare...

   Matracucile noastre sunt înnebunite după plimbări. Înainte, când țineam lesele lor pe dulap, numai să ne fi văzut că vrem să luăm ceva de pe el, că deja păreau că se vor urca pe pereți, de fericite ce erau. Mai ales Capucino, că ea-l activa și pe Flutur. Atunci, văzându-le atât de exaltate, ce să fi făcut... căci lesele păreau că se coboară singure de pe dulap. Flutur lua un capăt al lesei și, cu ea atârnându-i, făcea ture până la poartă și înapoi, în timp ce Capucino aproape că se urca pe ușă, la propriu, atât era de nerăbdătoare.

  De ceva vreme, lesele și-au „mutat” domiciliul la etajul căsuței lor din curte, prima dată cea a lui Flutur, apoi, după crearea precedentului, și a lui Capucino. Pentru că matracucile și-au dat seama, destul de curând, că din partea mea, nu mai „pupă” ele plimbare, datorită greutății cu care mă mișc, lui Luci a început să-i fie urmărită fiecare mișcare. De cum îl vedea Cino că se încalță, începea melodia binecunoscută de dinainte de plimbare, indiferent dacă Luci era sau nu pregătit pentru așa ceva.

  După ce Codruț s-a alăturat familiei noastre și matracucile ieșeau la plimbare, el neavând încă voie până termina cu vaccinurile, habar n-avea și nici nu înțelegea de ce ele începeau, uneori, să se agite și să concerteze într-un mod cu totul neobișnuit (pentru el, căci noi cunoșteam prea bine ce înseamnă asta). Le privea mirat, se agita, simțea că urmează să se întâmple ceva, dar nu știa ce anume, dacă e de bine sau nu… Oricum, stăteam amândoi în casă, căci, alfel, nu cred că ar fi avut stare, văzându-i pe ceilalți membri ai familiei, flendurându-se, în afara curții, foarte fericiți. Asta, până a avut și el voie să iasă pe stradă. Dar, prima plimbare a mezinului a fost ciudată, ca să nu spun altfel, căci părea cu nu prea știe ce trebuie să facă. S-a plimbat doar vreo două ture, mai mult tras de Luci decât din proprie inițiativă, curios de mirosuri și alte cele. „Asta-i plimbare? apoi... nu-i cine știe ce...” părea să spună Codruț, cam dezamăgit.

  Următoarea dată, Luci a făcut altfel: l-a luat mai întâi pe Flutur, căci el, fiind deja senior, nu mai avea chef de prea multe ture, trăgând mai mult spre casă, apoi, au urmat Capucino și Codruț. Ei bine, dacă până atunci, matracuca părea cam agasată de „micuțul obraznic” chiar și la ore, prima plimbare împreună a fost o adevărată lecție, o oră de „educație civică” (cum să devină, cică, un bun „cetățean matracuc” în societate), oră care s-a transformat, treptat, într-o oră de științe naturale... Căci, ca o adevărată profesionistă într-ale plimbării, Cino l-a învățat pe elevul ei, „tabula rasa”, cam cum stă treaba cu lesa, cu ieșitul din curte și cu ce ai putea să faci când pe biped îl apucă cheful să-și plimbe neprețuitele odrasle: „…mergi înainte câțiva metri, dar nu mulți, așa… doi-trei sunt de ajuns, apoi o iei brusc spre marginea drumului, dar nu pe partea asfaltată unde sunt curțile vecinilor, ci pe cealaltă parte și, dacă se poate, unde-i iarba sau noroiul mai mare; căci doar în astfel de locuri poți întâlni o serie de chestii interesante: fluturi, buburuze… Cum adică ce-s alea? Las’ că vine vara și-i vedea atuncea”, făcea Capucino pe atotștiutoarea, după care continua, nestingherită: „...apoi, tot felul de goange și gonguțe care pe bipedă o bagă în toți sperieții… poate chiar și ceva melci, broscuțe sau șoareci… lasă că la primăvară o să-ți arăt pe viu, acuma, fiind iarnă, nu prea pot… Cum adică de ce? Păi, acuma-i iarnă și toate alea de care ți-am zis îs la iernat… la hibernat sau… ceva de genul... ” îl școlea, cu mare zel, domnișoara pedagog. „Ahaaa!!!” făcea mezinul matracuc impresionat (fiind, încă, doar un copilandru, se impresionează tare ușor). „Dar și acuma poți amușina locurile astea și afla multe chestii interesante: cine s-a perindat pe acolo, cam de cât timp, dac-a fost pisică sau cățel, băiat sau fată, tânăr sau bătrân… în fine, chestii d-astea… ” Și Capucino îi arăta cum se face. „Elevul” o privea cu admirație și se lua după ea, imitându-i fiecare mișcare, fiecare gest. Nu degeaba s-a plâns Luci după ce au ajuns acasă: „Nu știu ce-au avut astăzi, că m-au purtat, volens nolens, pe unde era noroiul mai mare…”

  Și... iată că vine o altă plimbare… Luci , după ce termină de plimbat pe „profesorii” lui Codruț, îi lasă acasă, luându-l în primire pe zelosul școlar. Dar, nu bine ies din curte, că mezinul parcă iar nu știe ce are de făcut și, așezându-și dindărătul pe asfalt, acolo înlemnește. Bietul Luci trage de el, în stânga, în dreapta… nimic… Mi-l dă mie în primire și pleacă înăuntru după matracucă. Aceasta… fericită nevoie mare… adică, auzi tu! două plimbări în aceeași zi… una după alta… așa ceva nu s-a mai pomenit… Iar Codruț, văzându-și „profesoara” cu lesa la purtător… ce să spun… un-doi s-a dezlipit de asfalt, luând-o din loc, alături de ea. „Ei, vezi că nu-s chiar așa de tolomac cum credeai... Te-am făcut cu încă o plimbare? Ba bine că nu!” vociferează Codruț, fericit și el să zburde pe stradă, când în stânga, când în dreapta, arătându-i domnișoarei pedagog că nu și-a răcit gura de pomană, ci chiar a băgat la cap lecția trecută. Ba, mai mult… să vezi și să nu crezi… au devenit foarte buni prieteni (când sunt tovarăși de călătorie și, uneori, când se mai hârjonesc, căci altfel… tot mârâielile primează)...

  De atunci, cei doi se plimbă numai împreună, Capucino primind, drept recompensă pentru lecțiile ei, două plimbări: una cu Flutur și una cu Codruț. Căci, și mezinul, nu-i prost deloc: de ce să se plimbe singur, când poate, pe lângă plimbare, să se bucure de niște lecții atât de interesante?

 
Lecție în plină... desfășurare...
 


5 comentarii:

  1. Pana la primavara, cand va avea ocazia a cunoasca fluturii adevarati si alte ganganii, Codrut va fi cel mai bun prieten al lui Cino si asta nu numai la plimbare.
    Din pacate, nici eu nu ii mai pot plimba pe ai mei. Se pare ca m-am pricopsit cu osteoporoza, asa ca trebuie sa fiu foarte atenta sa nu cad. E imposibil sa le transmit maimutoilor mei ca nu e bine sa traga in lesa, ca risca sa ramana fara mami...
    Va imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu ce să zic, dar tare îmi doresc să nu mai mârâie așa la Codruț... Poate că se va mai tempera și mezinul cu "nebuneala" când mai crește, că așa se întâmplă, de obicei și atunci va renunța și Cino la mârâit.
      Îmi pare rău pentru tine că te-ai "pricopsit" cu boala asta. Are și mami și se tratează deja de câțiva ani... Da, trebuie sa ai grijă, să te ferești și tu de căzături... Te îmbrățișez și eu știu doresc multă-multă sănătate! 🤗🥰

      Ștergere
    2. Nu iti face griji pentru matracuci. Fiecare marait e o lectie pentru Codrut. Si daca ar fi fost mama lui, tot l-ar fi marait si l-ar fi scuturat. Asa fac cainii. In plus, in orice haita femela este cea care tine fraul. Masculii au in instinct sa li se supuna.
      Mi-au dat si mie tratament, dar deocamdata nu iau decat calciu cu D3. Urmeaza si celalalt medicament peste vreo saptamana, dupa ce merg la dentist. Am citit prospectul si m-am ingrozit: poate sa arda esofagul, stomacul, sa iti cada parul etc etc. Asta dupa ce ma ingrozise doctora care mi-a spus sa il iau cu religiozitate si sa nu ma clintesc de pe scaun o jumatate de ora dupa ce il iau.
      Multa sanatate voua acolo! Imbratisari! 🥰💖

      Ștergere
  2. Ma bucur ca merg impreuna la plimbare, asta este foarte frumos si sunt fericiti impreuna. Capucino e mai mare si il invata pe Codrut multe chestii, chiar daca il mai maraie. Din dragoste pentru el, nu?😉
    O sa fie mai bine cand va mai creste mezinul, o sa vezi. Imi place plimbarea lor si ei sunt bucurosi mergand la plimbare. Te pup cu drag, si pe intreaga gasca frumoasa! ❤🥰

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, în sfârșit, a învățat și mezinul care-i faza cu plimbarea și îi place tare mult. Singur n-avea niciun haz, dar cu Cino alături e cu totul altceva...
      E faină plimbarea cu două matracuci, da' să vezi cum e cu trei... Căci Luci a ieșit și cu toți deodată, fiind tras în toate direcțiile în funcție de doleanțe...🤣🤣
      Nu știu dacă Capucino îl mârâie pe Codruț din dragoste, dar uneori se joacă atât de fain! Și ai dreptate, pe măsură ce crește, se mai temperează... Te pup și eu cu drag, și pe Darko, desigur! 🥰😍

      Ștergere

Cum am devenit „orășean la țară”

  Acum fix doi ani, taman pe data de 8 iulie, eram în spital la o nouă cură de imunoglobuline, parte a tratamentului pentru poli...