Balada unui greier mic (George Topîrceanu)

Peste dealuri zgribulite,

Peste țarini zdrențuite,

A venit așa, deodată, 

Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă și zăludă,

Botezând natura udă

C-un mănunchi de ciumafai,-

Când se scutură de ciudă,

Împrejurul ei departe

Risipește-n evantai

 

Ploi mărunte, 

Frunze moarte, 

Stropi de tină,

Guturai...

 

Și cum vine de la munte,

Blestemând

Și lăcrimând,

Toți ciulinii de pe vale 

Se pitesc prin văgăuni,

Iar măceșii de pe câmpuri

O întâmpină în cale

Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuș,

Din căsuța lui de humă

A ieșit un greieruș,

Negru, mic, muiat în tuș

Și pe-aripi pudrat cu brumă:

 

„-Cri-cri-cri

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam și eu s-adun

O grăunță cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică.

Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,-

Și-apoi umple lumea toată

Că m-am dus și i-am cerut...

Dar de-acuș

Zise el cu glas sfârșit

Ridicând un picioruș,-

Dar de-acuș s-a isprăvit...

 

Cri-cri-cri

Toamnă gtri,

Tare-s mic și necăjit!”