În zilele noastre, mașina a devenit un bun indispensabil în orice familie. În primul rând, te duce mai repede la serviciu, fără să fii nevoit să depinzi de un alt mijloc de transport. Apoi, dacă ai nevoie de ceva de la magazin, îți pui fundul în mașină și o iei din loc. Uiți să cumperi ceva, nicio problemă, ai mașină și ajungi în câteva minute. Nu mai spun dacă vrei să faci o excursie...
Astfel, ca orice orășean care se respectă, și matracucilor le place să se plimbe cu mașina și asta se întâmplă, de obicei, când le ducem la veterinar. De fapt, prima dată Codruț nici n-a vrut să intre în mașină, chiar ne-a pus răbdarea la încercare, căci aveam programare în câteva minute și noi eram încă acasă, rugându-ne de el să-și mute dindărătul de lângă mașină pe bancheta din spate. A fost musai să se întoarcă Luci după borcanul cu crănțănele și doar așa, „păcălit”, am reușit să-l urcăm în mașină.
Dar să vedem cum decurge o astfel de plimbare… De regulă, eu stau în spate între ei și am grijă ca drumul până la destinație să decurgă în cele mai bune condiții și să fie cât se poate de plăcut… pentru matracuci, nu pentru mine… Codruț pare fi un metis de ciobănesc de vreo 50 și ceva de kilograme (ultima dată 53, mai exact), foarte înalt, așa că încerc să-l țin de lesă cât mai aproape de zgardă, să-l lase pe Luci să conducă (dacă ești în fața mașinii, poți avea impresia că sunt doi la volan, doar că unul e un cap de câine, foarte simpatic, de altfel). Capucino, cu cele 12 kg ale sale, stă cuminte pe banchetă, fiind micuță, nu sunt probleme. În schimb, Codruț parcă face echilibristică, vrea să se uite când pe geamul din partea lui, când pe cel din partea lui Cino, astfel că mă dezechilibrează și pe mine. Mă mai trezesc cu câte o labă peste față, peste spate sau cad de pe banchetă între scaune, ce mai, o adevărată aventură, doar să fie el ok. Răsuflu ușurată când ajungem, dar sunt atât de șifonată, de parcă hainele mele nici n-au auzit de călcător, darămite să fi văzut vreunul. Ca să nu mai zic de „firele magice de iubire” care se mută de pe Codruț pe mine...
Când am văzut într-un magazin husă de protecție a banchetei mașinii pentru animale, am cumpărat-o imediat. Chiar ne-am gândit că e o investiție super, măcar așa scapă Luci de aspirat mașina și eu pot sta liniștită pe scaunul din dreapta șoferului. Matracucile, desigur, în spate, cuminți din cale-afară. Hăhă, în vise, probabil, căci în realitate, n-a fost chiar așa... Drumul până la cabinet... un adevărat calvar... Și cum să fie altfel, când Codruț tot voia să escaladeze husa și să ajungă în față, între noi. La întoarcere, a fost musai să mă mut înapoi în spate să țin matracucul departe de volan, căci ar fi fost în stare să se urce peste Luci și să conducă el. Iar mașina... tot a avut nevoie de aspirator și de apă pentru geamurile băloșite...
Cam așa decurge, la noi în familie, o plimbare cu mașina. Mai nou... fără husa de protecție care s-a dovedit a fi complet inutilă în ceea ce privește matracucile... Dar când le vezi cât sunt de încântate, nu-ți mai pasă de nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu