Olimpiada la istorie

Pentru tine, frate!

  Eram în clasa a V-a când fratele meu s-a calificat la olimpiada pe județ la istorie. Eu nu ajunsesem așa departe, cel mult pe oraș, și aia la română, în următorul an, căci pe județ nu m-am mai calificat. Deci, era lucru mare, și pentru școala în care învățam, dar, mai ales, pentru mine. Bine, școala mai avusese olimpici calificați chiar și pe țară, la matematică, la fizică, dar nu la... istorie. Așa că ce să vă mai spun, deja mă consideram vedetă! De-abia ieșisem din ciclul primar, ajungând o mucoasă în clasa a V-a, când uite cum te pot scoate alții din anonimat, chiar fără să miști un deget. Deși... na! în afară de faptul că eram sora mucoasă a unui olimpic, n-aveam niciun merit, ba nici măcar ăla nu era meritul meu, ci al părinților. Dar eu mă fâțâiam pe coridoarele școlii și printre colegi, lăudându-mă cu rezultatele fratelui meu, de parcă erau ale mele. Ei, eram o mucoasă, cum v-am spus…

  Dar, totuși, ceva merite, tot ar trebui să-mi aloc. Adică, pe când se pregătea el de olimpiadă, cine credeți că-l asculta după învățarea lecțiilor? Exact, eu, subsemnata. Îmi dădea caietul de istorie din care învăța și-mi spunea: „Vezi că încep de aici!” Eu îl urmăream, desigur, doar că uneori mă mai pierdeam (nu înțelegeam chiar tot ce scrie) și atunci mă atenționa: „Vezi că-s pe pagina următoare, pe la mijloc!” și întorcea pagina, punând degetul fix acolo unde ajunsese cu lecția. Cum de avea o așa memorie vizuală, nu pot să-mi explic nici acum. Știa lecțiile cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, ba chiar și o anumită lecție pe ce pagină e, fragmente din lecție pe pagina din dreapta sau din stânga, sus, jos sau la mijloc. Bine, și eu cred că am o oarecare memorie vizuală, căci pe când învățam, știam fragmentul de lecție cam pe unde se poziționa pe pagină, doar că nu puteam identifica exact ce scrie, vedeam ca prin ceață. Ei, bine, fără să exagerez, fratele meu știa caietul de istorie pe de rost.

  Pe vremea aceea se dădea în clasa a VIII-a teză și la istorie, așa că profesorul, un om de excepție din toate punctele de vedere, doar cu câțiva ani înainte de pensie, îi acordase lui Cosmin o încredere atât de mare, încât îl lăsa pe el să corecteze lucrările colegilor de clasă. Bine, frate-meu mai plusa nițel nota, nu era atât de exigent ca profesorul său. Și totuși, când acesta își arunca un ochi pe lucrare, citind „pe diagonală”, era de acord cu nota acordată de elevul său. Asta zic și eu încredere!

  Și iată că venise vremea ca domnul profesor să ne facă o vizită, să vorbească cu părinții despre olimpiada pe țară la istorie care, în acel an, se ținea la Craiova. Nu-și făcea probleme în privința elevului său, îl știa pregătit, nici nu se punea problema că l-ar putea face de rușine. „Doar cu fetița nu știu ce e, de nu prea merge cu istoria…” zise domnul profesor, în timp ce vorbea cu mama. Eu, ca o „gură-cască”, am fost de față, dar în momentul ăla, aș fi preferat să fiu oriunde în altă parte. În doar câteva secunde am devenit o „pătlăgică roșie”, simțind, în același timp, cum încep să-mi „ardă” urechile. Până atunci nu mă gândisem deloc la faptul că l-aș putea pune într-o „lumină proastă” pe fratele meu, viitor olimpic pe țară, prin rezultatele mele, mai ales la istorie, unde eram de… nota 5. În perioada aia, mă „chinuiam” cu secolele și cu anii, numa’ nu înțelegeam cum, de exemplu, dacă vorbim de anul 1504, suntem în secolul XVI, și nu XV. Dar acest reproș (nici măcar nu era reproș, ci doar o nedumerire), m-a ambiționat să învăț și să fiu și eu bună la istorie (ei, nici chiar atât de bună, încât să merg la olimpiadă, desigur). Și am început să prind drag și de istorie, și de cel care ne preda.

  Între timp, a avut loc olimpiada la istorie unde, fratele meu, din cei aproximativ 400 de candidați din întreaga  țară, a obținut, cu nota 7,82, Mențiune specială. Am fost atât de mândră de el! Și încă sunt! Astăzi împlinește 50 de ani… La mulți ani, fratele meu drag!

 

OLIMPIADELE ȘCOLARE

„Școala Generală Nr. 1 Baia Mare, din nou participantă la faza republicană- 1987” (poza și titlul articolului din „Clopoțel -revistă a Școlii cu clasele I-VIII Nr. 1, Baia Mare; Revista nr. 8, 1987)