La veterinar

2 mai 2023  

  Astăzi, pentru că Luci a fost liber, ne-am gândit să mergem cu matracucile la veterinar. Zis și făcut... Lesa magică a lui Capucino a fost coborâtă de pe dulap... timp în care matracuca părea că a înnebunit, sincer! mai că nu s-a urcat pe pereți... Flutur a vrut să-mi ia lesa din mână să fugă cu ea la poartă, așa cum era obișnuit. Și, totuși, părea nedumerit că nu-și vede și lesa lui: „Bine-bine, și eu? Lesa mea? Unde e? Să nu credeți că scăpați așa ușor de mine, că io de voi... nu mă las...” Bineînțeles că l-am luat și pe el, atâta ne trebuia, să-l lăsăm „uitat” acasă...  mai ales că aveam treabă cu amândouă matracucile... Dar lesa era la etajul casei lui din curte care, mai nou, e pe post de „ornament”... După atașarea leselor de... proprietarii lor, la drum, nenică! Deci, matracuci, îmbarcarea!!!

                                       Uf, în sfârșit mi-am găsit stabilitatea...

 

Vai, Flutur, nici nu-mi mai amintesc de când nu ne-am plimbat cu mașina, nu ca...„ăștia” care se plimbă toată ziua...

                                          Sunt doar curios unde mergem...

 Mie nici nu-mi pasă, sincer, cât timp ne mișcăm și suntem cu toții împreună.......

                                                     Da, zici tu ceva, acolo... 

      Mergem cu mașina, mergem cu mașina!... Simt așa... o amețeală plăcută... 

 

Simți zdruncinăturile, fato!... Hei, șoferu', vezi că nu suntem cartofi!!!

 

Măi, da' cârcotaș mai poți fi! Ce zdruncinături visezi? Uite, eu nici nu mă țin de nimic și-s bine mersi! Asta-i de la... bucurie, mă, băiatule!

 

Da, îi vedea tu cum ti-i trezi din bucurie, brusc și subit, când om ajunge la veterinar...

                                 Ce spui, frate?! Crezi că... acolo mergem?

                                           Mi se pare că recunosc drumul...

         Nu știu ce să zic... Nu mi se pare că recunosc ceva din ceea ce văd...

 

Normal că nu, fato! Că ție-ți arde numa' de fluturași și... păsărele și... flori când mergem undeva...

 

      Iote la el, invidiosu'...  Aia se numește că admir natura, măi matracucule!...

 

Îhî...Fix așa se numește...

 

 

No, că a avut dreptate Flutur... Taman la cabinet am nimerit...

Și mai sunt și alții care așteaptă...  

 

Nici măcar mirosul din afara cabinetului nu-mi place... Îmi trezește amintiri nu prea plăcute... N-am putea să facem cale-ntoarsă? Știi, nu cred că ne primește fără programare...

 

Of, și bipeda asta... de nu o apuca statul pe scaun în sala de așteptare, ne flenduram și noi pe-afară, ca matracucul...

 

Bine că mă văd iar în mașină! Am crezut că nu se mai termină: pune-te pe cântar, dă-te jos de pe cântar, rabdă injecția, mai ai răbdare și cu picăturile de deparazitare externă, așteaptă pastilele de deparazitare internă... Da' pe alea degeaba dau bipezii banii, că doar știu amândoi că nu le suport... Dacă au bani de aruncat... treaba lor...

 

Da, tu vorbești? După ce că am fost catalogată drept „grasă” în sala de așteptare de un fitecine... în cabinet, pe lângă celelalte, mi s-au curățat și glandele peri...nu știu cum, de mi-i și rușine să-ți spun cam cum s-a procedat...

 

Nu, stai, nu-mi explica, că doar am fost acolo, remember? Ce vrei, să am coșmaruri?

 

 

 

Dar... cu toate astea... Tot se poate spune că am fost la plimbare, chiar și cu mașina...

       „Da, ai dreptate, a fost o plimbare cu... năbădăi... ” zise botul lui Flutur...

                              No, stați liniștiți, că aicea-i și restul... matracucului...

                      Da' să știi că, pe mine, toate astea m-au cam... epuizat...

 

 Lasă, fată, că mintenaș ajungem acasă... Și de n-om primi ceva bun la masă, la câte-am îndurat astăzi... reclamația-i așteaptă...