marți, 21 mai 2024

ELENA ȘI CONSTANTIN (Iosif Panduru)

 La o Curte-mpărătească,

Dumnezeu cu Har divin,

V-a numit prin viață-aleasă,

Împărat și-mpărăteasă,

      Elena și Constantin...

 

Ați oprit crunte prigoane

Contra vieții de creștin!

Zeitățile romane,

Le-ați umbrit prin legi, canoane,

      Elena și Constantin...

 

Ați schimbat întru credință,

Al Imperiului destin!

Ați salvat din suferință,

Vieți și neamuri, cu putință,

      Elena și Constantin...

 

Doamne, ce masacre grele,

Au însângerat arena...!

Chinuri au zburat spre stele...!

Voi le-ați desființat pe ele, 

      Constantin și cu Elena...

 

Crucea grea a răstignirii,

Ați găsit-o cu suspin!

Ați urmat calea slujirii

Spre limanul mântuirii,

      Elena și Constantin...

 

La conducerea-nțeleaptă,

I-ai dus mamei tale trena!

Ai urmat-o-n calea dreaptă!

Laurii din Cer v-așteaptă,

      Constantin și cu Elena...

 

Împăraților cucernici,

Vouă astăzi mă închin!

În credință tari, puternici,

Fiu și mamă, în Cer veșnici,

      Elena și Constantin...

 

Vă cinstim cu pietate,

Mâine, pururea, amin!

Numelor pe veci serbate,

LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE,

      ELENA ȘI CONSTANTIN...!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Plasa de țânțari

  Încă de anul trecut, de când am văzut la o prietenă plasa ei magnetică de țânțari, m-am gândit că e o idee genială. Căci ușă cu pla...