A sunat, aseară, mama (Emilia Plugaru)

 M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine. Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...

M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă, dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine... dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptă, cine?

Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat. Ce frumos... astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor, dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.

-Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă, iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânile-s secate, altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...

Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți, dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...

-Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni, când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...

Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun. Ți-am trimis bani și mâncare... E cadoul de Crăciun.

-Hai, la revedere, mamă... a zis mama și-a închis. Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.

Are lângă ea un câine și mai are și-un motan. Îi iubește și toți trei...  fac Crăciunul an de  an...

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat, mi-e în grijă, ce e oare?!... și-am pornit la drum, spre sat.

Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu. După-atâta stres  și lacrimi am ajuns... în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu. Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu...

Am strigat de pe la poartă: -Mamă, ce s-a întâmplat?

A ieșit mama în  ușă: -Telefonul s-a stricat...

Două săptămâni  cu mama, am uitat de țări străine,

Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine...