Întâmplare și... speranță (Gheorghe Lupșe)

 

 

La o margine de țară

Într-o lungă zi de vară,

Un fecior trecea voios

Pe malul apei în jos.

Și era frumos feciorul

Strălucea în juru-i malul.

Era-nalt și mlădios

Ș-avea gândul luminos.

Nu cunoștea supărarea,

Nici dorul și nici durerea.

Avea sufletul curat,

Mulțumit și împăcat.

Avea ochii cum e mura,

Senină căutătura.

Era tânăr și voios

Și cânta mereu duios.

 

Într-o zi de primăvară

S-a dus la un târg de țară,

Într-un târg învecinat

Cu mai mulți feciori din sat.

 

Mergeau vorbind, pe cărare

Cu o mare nepăsare.

Și cum mergeau apăsat,

Au văzut departe-un sat.

 

Și-au grăbit pasul mai tare

S-ajungă mai iute-n vale.

Nicio vorbă n-au schimbat

Până ce-au intrat în sat.

 

 .........................................

 

Sub un plop, lâng-o fântână,

C-o cofă de lemn în mână,

Sta o fată și privea

Cu un câine-alăturea.

 

Privea lung în largul zării,

Cum s-apropiau feciorii

Ce treceau pe lângă ea

Fără-n seam-a-o băga.

Doar unul din ei rămase,

De ceilalți se depărtase

Și-o privi sfios, mirat,

Și apoi fugi săltat.

Că rămase mult în urmă

Ca un miel de a sa turmă.

I-a ajuns el gâfâind

Și-napoi mereu privind...

Feciorii când îl văzură

Ochii mari ei și-i făcură,

Că fârtatul lor frumos

Devenise rușinos.

 .................................

Fata porni pe cărare,

Câinele-o urmă agale.

Mergea-ncet și chibzuind

Și la fecioraș gândind.

 

Că-i plăcuse-a lui privire

Fără nicio șovăire,

Ochii negri și sfioși,

Ca și doi cărbuni lucioși.

 ...........................................

Când era pe la chindie,

Dintr-a lor călătorie

Feciorii se întorceau.

Veseli, glumeau și râdeau.  

Doar unul-i rămas în urmă

Veselia i se curmă.

Se-ndreaptă nepăsător

Pe urma fârtaților.

 

Gândul lui era la fată,

Inima-i neastâmpărată.

Se uita și nu vedea

De pietre se-mpiedica.

 

...........................................

 

Zilele care urmară

Pentru el fură povară.

În muncă nu avea spor;

Se-nvârtea neștiutor.

 

Inima-n piept i se zbate,

Doru-n ea nu-i mai încape.

Nu știe ce i-a venit:

E nebun sau necăjit?

               

Fata-i face întristarea;

Și își puse întrebarea: 

De-acuma a cui va fi,

Oare o va dobândi?