Plăpând ghiocelul,
Ieșind din zăpadă,
Strigă! „Tatăl nostru...”
Ca lumea să-l vadă.
„Care ești în ceruri...”
Șopti floarea soare
Și-un val de lumină
Căzu pe răzoare...
Smerit busuiocul,
Când vântul îl mână
Și-i scutură roua,
„Sfințească-se...”-ngână.
Când „numele-ți” spune
Trist, Ochiul-de-bou,
Nu știi de-a fost șoaptă
Sau numai ecou...
Albastră ca cerul
O Nu-mă-uita
Spune: „Mpărăția
Să fie a Ta”
Și „Facă-se voia”
Suspin'o camee,
Călcată-n picioare
Pe alba alee.
Când nuferii' lacuri
Văd stele căzând,
Șoptesc: „Cum e'n ceruri
Așa pe pământ...”
Și grâul, când moara
Vuiește întruna,
A zis, „Pâinea noastră
Cea de totdeauna.”
Iar nalba și Gura
De-leu, amândouă
La fel rugătoare
Răspund: `Dă-ne-o nouă...”
Cu gândul la fluturi
Stau rozele'n glastre
Și spun: „Iartă nouă
Păcatele noastre...”
„Precum noi iertarăm
Greșitii” încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.
Și crinii, podoaba
Fecioarei cinstite
Șoptesc „Nu ne duce
Pe noi în ispită...”
Iar spinii, ce-odată
Martirii îi purtară
„Și ne izbăvește
De rele...” oftară.
Și vântul pornește
Ecoul divin,
C'un freamăt pădurea
Răspunde: „Amin”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu