Simetrie (Marin Sorescu)

 Mergeam așa,

Când deodată în fața mea,

S-au desfăcut două drumuri:

Unul la dreapta,

Și altul la stânga,

După toate regulile simetriei.

Am stat,

Am făcut ochii mici,

Mi-am țuguiat buzele,

Am tușit,

Și-am luat-o pe cel din dreapta

(Exact cel care nu trebuia,

După cum s-a dovedit după aceea).

 

Am mers pe el cum am mers,

De prisos să mai dau amănunte.

Și, după aceea, în fața mea s-au căscat două 

Prăpăstii:

Una la dreapta

Alta la stânga.

M-am aruncat în cea din stânga,

Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,

Grămadă cu mine în cea din stânga,

Care, vai, nu era cea căptușită cu puf!

 

Târâș, m-am urnit mai departe.

M-am târât ce m-am târât

Și deodată în fața mea 

S-au deschis larg două drumuri.

„-V-arăt eu vouă!” -mi-am zis-

Și-am apucat-o tot pe cel din stânga,

În vrăjmășie.

Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era

Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.

Și la prima răscruce

M-am dăruit cu toată ființa

Celui din dreapta. Tot așa,

Celălalt trebuia acum, celălalt...

 

Acum merindea îmi e pe sfârșite,

Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,

Nu mai dau din el muguri,

Să stau la umbra lor

Când m-apucă disperarea.

Ciolanele mi s-au tocit de pietre,

Scârțâie și mârâie împotrivă-mi,

C-am ținut-o tot într-o greșeală...

 

Și iată în fața mea iar se cască

Două ceruri: 

Unul în dreapta.

Altul la stânga.