Ciorba de Paști

  Se știe că de sărbători sunt anumite mâncăruri tradiționale pe care orice gospodină le face, în funcție de familia în care a crescut. De exemplu, de Crăciun merg foarte bine „porcăriile” cu tot ce înseamnă ele: piftie, cârnați afumați, jumări, șnițele chiftele, faimoasele sarmale, salată de boeuf (apoi, c-o fi sau nu salata respectivă chiar de „boeuf”… asta-i partea a doua), ouă umplute (pentru cine dorește și așa ceva)... De Revelion, se mai repetă o parte din meniul de Crăciun, bineînțeles, fără ouă sau fără nimic ce ar aduce aminte de biata găină care, la acest capitol, este codașă, ca să nu zic repetentă de-a dreptul căci, se știe, românul ține foarte mult la tradiție și nu cumva să ajungă în anul care vine să arunce banii în dreapta și-n stânga, precum scurmă găina sau vreo altă surată de-ale ei. A, și peștele, care musai-musai să nu lipsească de la masa de petrecere dintre ani.

  Bineînțeles că și de Sfintele Paști, sunt tradiții culinare bine înrădăcinate care se respectă cât de mult se poate sau, mă rog, cât de mult permite buzunarul fiecărei familii. Dar, nu se poate ca pe masa de Paști să nu existe ouă roșii (în ultimul timp, se mai deviază de la tradiție, apărând și ouă de alte culori), drob de miel, friptură de miel și, desigur, ciorba, tot de miel, cu măcriș și dreasă cu smântână cât cuprinde.

  În familia noastră se așteaptă cu mare bucurie aceste sărbători, atât de noi, cât și de matracuci, căci, ele simt din entuziasmul nostru că urmează un eveniment important, și, la câte pregătiri culinare se efectuează, clar că o să aibă și ele parte de ceva mai gustos decât plictisitoarele boabe uscate.

  Într-un an, facem și noi pregătirile necesare pentru masa mult așteptată de toți. Fiecare dintre noi a venit din propria familie cu un bagaj de cunoștințe culinare și tradiții pe care am încercat să le punem în aplicare. În familia mea se făcea dintotdeauna miel umplut, nu era, vorba vine, Paști, dacă nu exista acest fel de mâncare la masă. În familia lui Luci se făcea drob… Au existat la început „lupte” verbale pentru impunerea uneia sau altei tradiții. Dar una singură era aceeași în ambele familii: ciorba de miel. Asta o fac și cu ochii închiși și nu a existat an în care să nu iasă foarte bună, chiar dacă eu nu gust din ea înainte de Paști. Dar nu aș îndrăzni să pun ceva pe masa de sărbători, înainte de a fi fost degustat de faimosul și cel mai de încredere critic din câți există pe lumea asta (dublu calificat, atât literar, cât și culinar); nu am atâta încredere în mine, câtă am în el: soțul meu.

  Ei bine, și în acel an am încercat să terminăm, cât de cât la timp, toate bucatele pentru masa de Paști. Am luat ciorba de pe plită și am pus-o în vană, dând drumul la apă rece, pentru a se răci și a o putea băga apoi în frigider. Ca să nu se audă atât de tare cum curge apa, am dat drumul la duș. Pe când stăteam să ne odihnim puțin după atâta trebăluială prin bucătărie, vine bunica și ne întreabă când ar fi bine să mergem cu flori la cimitir. Numai bine, căci terminasem aproape tot, așa că am decis să nu amânăm, să mergem chiar atunci. Bunica venise cu niște flori și am încropit câteva buchete cu ce mai aveam și noi prin grădină. Am luat florile, am luat apă în bidoane și ne-am dus să ne facem datoria și față de cei „plecați”. Nu mai știu cât am lipsit de acasă, vreo jumătate de oră, cert este că, după ce am venit, m-am dus în baie să mă spăl pe mâini și… am înlemnit: oala cu ciorba noastră plutea în vană ca pe valurile Dunării, vana era plină cu apă și oala, completată de-acum jumătate ciorbă-jumătate apă, dădea semne că vrea să naufragieze...

  Ce să fi făcut altceva decât să ne luăm cu mâinile de cap (adică eu), să se mai salveze ce se mai putea din ciorbă (adică Luci) și matracucile să fie super-fericite de acest fel tradițional de mâncare de Paști care le-a ajuns aproape două săptămâni (au avut ele un presentiment, de au fost atât de fericite înainte). Noi… am făcut altă ciorbă, normal, mai sărăcuță din punct de vedere al compoziției că, na! ce fusese mai bun se dusese … în meniul matracucilor. Adică ce! nu meritau și ele o tratație culinară tradițională „mai specială” de Paști? 

 

                           Matracucile cuminți în așteptarea meniului de Paști...