„Nu aduce anul ce aduce ceasul!” obișnuia să zică bunica, când se întâmpla ceva neprevăzut, schimbând, dintr-o dată, mersul lucrurilor. Adică, o zi poate să înceapă frumos, să decurgă bine până la un moment dat când, pe parcursul ei, să apară ceva care să te scoată din rutina zilnică și totul să se întâmple altfel de cum ți-ai imaginat sau ți-ai fi planificat dinainte.
Ceea ce vreau să povestesc s-a petrecut într-una din verile de pe la începutul căsniciei noastre, pe când locuiam încă în căsuța,veche de acum, foarte fericiți, noi și câinii noștri mioritici.
Era vară, era o zi de vineri, început de weekend, una dintre cele mai fericite zile ale săptămânii, când știi că urmează două zile de libertate, fără trezit dimineața cu mers la serviciu, fără alte responsabilități în afară de cele care țin strict de casă și familie. Tocmai venisem amândoi de la serviciu și câinii erau foarte fericiți că suntem acasă, în special Mira, căci ea era cea care se stresa când eram plecați.
După ce Luci și-a făcut „datoria” și a smotocit mioriticii noștri, s-a scuturat de firele de păr ale câinilor, dând cu mîinile peste pantaloni, moment în care verigheta, puțin largă, i-a zburat de pe deget. Luci a coborât treptele și a început să caute verigheta în iarba din fața scărilor unde s-a gândit el că ar fi putut să cadă. Dar, n-a reușit să dea de ea.
Ei bine, atunci, din weekendul care începuse atât de frumos, cu atâta bucurie că suntem acasă, liberi de alte responsabilități, am trecut de cealaltă parte, în weekendul căutărilor. M-am dus și eu să-l ajut să caute verigheta. Culmea este că n-am reușit să o găsim. Seara, deja obosiți, ne-am lăsat păgubași. Mi-am amintit că bunica mi-a spus că își pierduse, la un moment dat, un cercel și, după ce spusese Acatistul Sfântului Mina, l-a găsit a doua zi, în preajma cotețului pentru iepuri. Se spune, zicea bunica, că acest Sfânt ar ajuta și la găsirea lucrurilor pierdute. Nemaiștiind ce să facem, ne-am pus seara, cu o lumânare aprinsă, să spunem Acatistul amândoi, cu speranța că Sfântul Mina ne va ajuta să găsim verigheta.
Sâmbăta ne-am petrecut-o în curte, trecând la căutarea verighetei peste tot, chiar și unde nu ar fi putut să sară de pe deget, doar-doar o vom găsi. Iarba era destul de mare, încercam să dăm la o parte firele să căutăm peste tot, să nu rămână niciun loc neexplorat. Solo și Mira, mioriticii noștri, ne-au urmărit o vreme prin curte, până ce, obosiți, ne-au lăsat singuri. Pe măsură ce trecea timpul, ne-am pierdut încrederea, devenind din ce în ce mai siguri că nu o vom mai găsi. Luci își făcea procese de conștiință că nu trebuia să-și frece mâinile de pantaloni, că, dacă verigheta îi era puțin largă, mai bine nu ar fi purtat-o, mai bine și-ar fi dat-o jos când ar fi venit acasă cu o zi înainte… ei, lucruri pe care, dacă ai ști dinainte că s-ar putea întâmpla, ai încerca să faci ceva pentru a evita să se întâmple. Îmi părea și mie rău, dar, ce puteam face, decât să-i spun: „Dă-o-ncolo de verighetă, o să cumpărăm alta, asta e, bine că suntem sănătoși!”
Duminică a venit și sora lui Luci să ne ajute la căutat. Eram deja de părere că e inutil ce facem, mai ales că pe timpul nopții plouase, deci, șansele să găsim verigheta scăzuseră considerabil. La fel și speranța noastră, precum și credința că Sfântul Mina va mai putea face ceva. Venind seara, am terminat cu căutările, fiind deja înțeleși că am făcut tot ce s-a putut și asta e, vom lua altă verighetă cît de curând.
Luni dimineața, Luci deja se dusese la serviciu. Eu urma să plec în câteva minute, doar ce am mai dat de mâncare la câini. În timp ce mă întorceam în casă, am văzut în pământ lucind ceva, ca un cerculeț. M-am aplecat și am scos din pământ… ce credeți? Verigheta lui Luci. Nu-mi venea să cred! L-am sunat imediat, încă nu ajunsese la serviciu: „Ce crezi că am găsit în fața scărilor, în pământ? Verigheta ta!” Nu i-a venit să creadă… sincer, nici mie nu-mi venea să cred, dar aveam dovada în mână. I-am mulțumit Sfântului Mina, care, cu toate că ne îndoisem că ne va mai putea ajuta, totuși, minunea s-a întâmplat.
Acum, verigheta lui Luci este pe deget, însă nu pe degetul lui, cum ați putea crede, ci pe degetul mare din ceramică al unei statuete în care este reprezentată Cina cea de Taină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu