De ce mă urăști tu, frate (folclor)

De ce mă urăști, tu, frate, tot mereu,

Nu știi că avem același Dumnezeu? 

Eu ți-s frate, tu-mi ești frate,  

În noi  doi un suflet bate

De român,

Iar, în cer avem același bun stăpân.

De ce oare nu mai vrei ca să ne știm?

Că din veac am fost aceiași buni creștini!

Toți românii laolaltă,

N-am avut decât un Tată

Sus în cer

Iar în lume am avut un singur țel.

Și-am avut și-o Mamă bună pe pământ,

Biserica Strămoșească, orișicând

Și la bine și la rău

Ne-a ținut la Sânul Său

Ne-a iubit,

Ca și Întemeietorul Ei cel Sfânt.

Crezi tu frate că părinții-s bucuroși

Când copiii între-olaltă-s mânioși?

Tu române ce-ai cu mine?

Că și io-s român ca tine,

Ori nu știi

Că dușmanii nu vreau pace-ntre copii?

 

 Când necazurile ne-au împresurat,

Împreună în biserici ne-am rugat.

Astăzi când e libertate,

Ne urâm frate cu frate,

Frați români,

Nici părinții, cu-a lor prunci nu sunt mai buni!

 

În numele dragostei de Dumnezeu,

Oare cum se poate face atâta rău?

Pentr-un licăr de credință

E atâta suferință,

Dezbinări

Între frați, ce se iubeau până mai ieri!

 

 Frați creștini, români din Marea Românie,

Ascultați strigătul celor de sub glie.

 Vai de cel care destramă

Prunci de tată și de mamă,

Soți, soții

Și pe frați ce s-au iubit ca și copii.

 

Stăpâniți, românilor, de-același dor,

Să fim iarăși doar o Turmă ș-un Păstor!

Doamne Sfinte și-Ndurate,

Dă-ne iarăși UNITATE,

Cum a fost

De cînd ne-am născut creștini, după Hristos.