În zilele noastre, mașina a devenit un bun indispensabil în orice familie. În primul rând, te duce mai repede la serviciu, fără să fii nevoit să depinzi de un alt mijloc de transport. Apoi, dacă ai nevoie de ceva de la magazin, îți pui fundul în mașină și o iei din loc. Uiți să cumperi ceva, nicio problemă, ai mașină și ajungi în câteva minute. Nu mai spun dacă vrei să faci o excursie...
Astfel, ca orice orășean care se respectă, și matracucilor le place să se plimbe cu mașina și asta se întâmplă de obicei când le ducem la veterinar. Dar să vedem cum decurge o astfel de plimbare… De regulă, eu stau în spate între ei și am grijă ca drumul până la destinație să decurgă în cele mai bune condiții și să fie cât se poate de plăcut… pentru matracuci, nu pentru mine… Flutur e un carpatin de peste 40 de kg, dar foarte înalt, așa că încerc să-l țin de lesă cât mai aproape de zgardă, să-l lase pe Luci să conducă (dacă ești în fața mașinii, poți avea impresia că sunt doi la volan, doar că unul e un cap de câine, foarte simpatic, de altfel). Capucino, cu cele 11 kg ale sale, stă cuminte pe banchetă, fiind micuță, nu sunt probleme. În schimb, Flutur parcă face echilibristică, vrea să se uite când pe geamul din partea lui, când pe cel din partea lui Cino, astfel că mă dezechilibrează și pe mine. Mă mai trezesc cu câte o labă peste față, peste spate sau cad de pe banchetă între scaune, ce mai, o adevărată aventură, doar să fie el ok. Răsuflu ușurată când ajungem, dar sunt atât de șifonată, de parcă hainele mele nici n-au auzit de călcător, darămite să fi văzut vreunul.
Cam așa decurge o plimbare cu mașina, dar când mă gândesc că mai urmează și drumul înapoi...
Capucino, în mașină, păzind mănușile de lucru...
De ce imi aduce aminte povestea voastra? Parca ar fi Bruno cu Onix. Sa stii ca, si eu il tineam pe Darko de lesa cand eram in masina si era agitat, si mi-a venit o data ideea sa il las liber si a fost de o mie de ori mai cuminte. Dragii tai, ma distreaza maxim. Pazeste Capucino, nu are treaba. Din cate vad, ii place sa stea si la poze, ca o adevarata diva. Va pup si va imbratisez cu mare drag!
RăspundețiȘtergereDa, ai dreptate, nu degeaba matracucile mele sunt clonele perfecte (în comportament, desigur) ale lui Bruno și Onix. Dacă și tu zici (ca Vienela, de altfel) că Darko e mult mai cuminte liber în mașină decât ținut cu lesa, voi încerca și eu cu Flutur. Încă nu îndrăznesc, totuși, nici să mai urc cu matracucile în mașină, căci, de când cu boala asta pe care o am, dacă cad, îmi trebuie vreo 10 minute să mă ridic. Da, Capucino e mare divă când e vorba de pozat. Și noi vă pupăm și vă îmbrățișăm cu mult drag! 😍🤗
ȘtergereAhaha, draga mea draga, cat de bine seamana povestile noastre. Pe mine Bruno m-a invinetit ani de zile si m-a umplut de nervi in masina. Stateam cu el in spate, aproape ca il sugrumam tinandu-l de garda. Era un cosmar mersul cu masina.
RăspundețiȘtergerePana intr-o zi, cand am decis sa las cainii liberi in spate. Am stat langa Mihai in fata si i-am lasat sa se descurce. SURPRIZA!!! Bruno a fost extraordinar de cuminte. Se mai plimba si acum de la un geam la altul cand se plictiseste, daca e drumul prea lung, insa in general sta in sezi si se uita pe geam. Urca-i in masina si faceti o plimbare in jurul casei, in apropiere. S-ar putea si sper sa ai aceeasi surpriza. Trebuie doar sa fiti fermi in voce daca se apropie prea tare de sofer. Sa stie comanda "inapoi" sau ceva asemanator. Bruno isi mai baga uneori capul in fata, langa Mihai, si il cam sugruma cu centura, dar ii spun sa se dea inapoi si se potoleste.
Va pup cu mare drag!
De câte ori văd videoclipul cu plimbarea voastră cu mașina, parcă tot nu-mi vine a crede că sunt Bruno și Onix pasagerii din spate, atât sunt de cuminți. Tot am zis că vom încerca, dar încă nu am făcut-o. Mi-e atât de frică de căderi, parcă mai frică de căderea în sine (dacă se poate așa ceva). Acum 3 săptămâni, eram acasă, în bucătărie, în picioare, vorbeam cu Luci și am căzut. Nu m-a împins nimeni, nu m-am dezechilibrat, nu m-am împiedicat, ci, pur și simplu, mi s-au "tăiat picioarele" și m-am prăbușit, am căzut pe spate, lângă masă, totul a fost atât de brusc că nici Luci nu a apucat sa reacționeze. Apoi m-a ridicat repede, a luat un scaun m-a așezat și mi-a adus cadrul să-l am la îndemână. M-am speriat atât de tare că m-a apucat plânsul (nu m-am lovit, încă nu apucasem să-mi dau jos geaca și a amortizat întrucâtva căderea, doar că m-am speriat teribil). De cum am ajuns ieri (în sfârșit) acasă, matracucile au tăbărât pe mine, foarte exaltate, plângând de fericire. M-am proptit bine de gard să nu cad iar. O să încercăm și cum ai zis tu, doar să mai capăt niște forță, Luci nu poate rămâne singur să bage/scoată matracucile în/din mașină și să aibă grijă și de mine, Flutur și Capucino parcă-s argint viu", mai ales când e vorba să plece undeva. Vă pup și vă îmbrățișez cu mult drag pe toți, dar în special pe tine, draga mea dragă!
Ștergere