miercuri, 29 noiembrie 2023

„Superman-ul” meu

  Pe când eram copil, duminica era zi de film. Adică, mama ne dădea bani, mie și fratelui meu, să mergem la cinematograf. Douăzeci și cinci de lei erau alocați pentru această activitate, atât de așteptată de noi întreaga săptămână. Căci, pe vremea aceea, orele de școală se țineau de luni până sâmbătă (inclusiv), iar programul de la televizor era restricționat: în fiecare seară, în jurul orei șapte, înainte de Telejurnal, se difuza Mihaela și Azorel, Pătrățel, Bălănel și Miaunel, Lolek și Bolek (nu toate deodată, desigur), iar sâmbăta, la amiază, era rubrica „Gala desenului animat”. Acolo mai vedeai un Tom și Jerry, Popeye Marinarul, Ciocănitoarea Woody, Donald și Mickey Mouse... Totul nu dura decât câteva minute, dar erau atât de așteptate, căci la ce altceva să te fi uitat, copil fiind, în acea perioadă? Nu erau emisiuni agreate de noi, copiii (și nu numai de noi): Telejurnal, Cântarea României, Congresul al „n”-șpelea al „tovarășului”, vizitele de lucru ale acestuia în vreo fabrică... Că nu interesa nici pe adulți, d’apoi pe noi? Și, printre ele, un film, românesc sau nu, pe care-l vedeam de multe ori la bunici când televizorul nostru era „beteag”. Astfel că vizionarea unui film interesant la cinematograf era mai mult decât o plăcere. Ca să nu mai spun că, după film, mergeam la cofetărie, banii de la mama ajungându-ne și pentru câte o prăjitură și un suc de fiecare.

  La noi în oraș, existau două cinematografe pe care le frecventam: „Minerul”, în Centrul Vechi, aproape de școala noastră și „Dacia” aproape de Centrul Nou, dar mult mai select și unde ne plăcea să mergem mai des, căci parcă și filmele erau mai bune (mai exista un cinematograf în alt cartier, destul de departe, dar acolo am fost doar o singură dată). Dacă rula vreo producție importantă (pentru noi), stăteam la rând ca să prindem bilete cu locuri, mai aproape sau mai departe de ecranul uriaș, după cum ne era norocul. Ei bine, la acest cinematograf am văzut și filmul „Superman”. Primul, ăla cu Christopher Reeve… Eram prin clasa întâi, cred, și m-am îndrăgostit iremediabil de personaj… Zile întregi visam la Superman și chiar îi spuneam fratelui meu: „Când o să fiu mare, o să mă mărit cu el!” Cosmin, cu trei ani mai mare decât mine, după ce a încercat (fără succes) să mă lămurească faptul că „viitorul meu soț” nu este decât un personaj de film, fără puteri supranaturale, s-a lăsat păgubaș când a văzut că își bate gura de pomană. Și eram atât de îndrăgostită, încât în următoarea duminică, ultima în care mai rula filmul cu Superman, m-am gândit să-l mai văd o dată. Singură, fără să cer voie nimănui. Și m-am dus, chiar dacă, după film, am primit o chelfăneală zdravănă de la mama, căci părinții, plecați în vizită la cineva, se întorseseră mai repede decât preconizasem eu. Dar, ce să-i faci, dragostea cere sacrificii, nu?

  Crescând, după cum era și normal, am uitat de fixația mea pentru Superman. Sau, mai bine zis, trebuia să stea la rând, căci au urmat alte personaje care mi-au atras atenția. Totuși, nu ca Superman, la care nu m-am mai gândit… până de curând… Dar, să vă povestesc...

  Am primit de la un văr care și-a golit casa rămasă ca moștenire, o sobă cu plită. Voia să o arunce la gunoi când ne-a întrebat dacă nu ne-o trebuie. A adus-o cu soțul până acasă, l-a ajutat să o descarce în curte și a mai rămas câteva zile afară până și-a făcut Luci timp pentru ea. Ba, mai mult, a făcut soba și un drum până la țară unde a reparat-o tati, după care ne-a adus-o înapoi, descărcând-o tot în curte. Pentru că se anunțaseră ploi, într-un weekend am hotărât cu Luci că e cazul să fie dusă pe terasă. Dar era foarte grea, iar eu nu-l puteam ajuta cu nimic, căci cum iau ceva greu în mâini, cum nu mă mai pot mișca, darămite să și înaintez. M-am gândit că va chema pe cineva să-l ajute. Dar, încăpățânat cum îl știu, nu și nu, că se descurcă el. Eu mi-am văzut de treaba mea cu florile și i-am dat pace. Până când văd soba că vine singură. Adică… na! cu ajutorul unei scânduri și a unor butuci din lemn. Ba, mai urcă și scările, trei la număr, până la locul amenajat dinainte. Atunci, „brusc și subit”, mi-am adus aminte de dragostea mea din copilărie: „Măi, da’ să știi că eu chiar m-am măritat cu Superman!” Și, după această nouă și neașteptată... descoperire, au început comparațiile între cei doi... Drept îi că bărbatul meu nu are ochi albaștri, dar e brunet (bine, acuma e mai mult grizonat), mai înalt decât mine (doar cu vreo opt centimetri, da’ se pune, nu?) și cu o grămadă de puteri supranaturale: nu a adus soba singur pe terasă? Ba a adus. Apoi, dacă Superman putea zbura, iaca... și Luci poate: nu a zburat el, acum câțiva ani de pe scară pe spate, de la vreo trei metri, cu păturile în brațe? (căci mansarda, nefinalizată încă, ținea loc de uscătorie și se urca până acolo cu ajutorul unei scări). Ba bine că nu! Săracul, a avut de suferit câteva zile, dar bine că nu și-a rupt nimica. Să nu mai amintesc de cascadoriile pe care le face cu un talent înnăscut, cum e, de exemplu, aterizarea forțată realizată nu demult, de când cu deparazitarea lui Flutur… Apoi, când fac vreo boacănă, cine e cel la care merg să rezolve, cum știe el, ceea ce meșteresc cu atâta „artă”, fie că e vorba de tehnologie sau de orice altceva? „Superman-ul” meu, desigur! Cine a rămas alături de mine, când viața ne-a pus la „grea încercare”, încurajându-mă: „Lasă, că trecem noi și peste asta!” când un altul, ar fi fugit, poate, mâncând pământul? Soțul meu, desigur, dragul meu „Superman”, alături de care „înaintez”, deja de 24 de ani, mână în mână, inimă lângă inimă, suflet lângă suflet…

  Să mai zică cineva că visurile din copilărie nu se îndeplinesc… uneori...

                                            
 
„Superman-ul” meu cântându-mi o... serenadă...

        

6 comentarii:

  1. Să fiți fericiți mulți, mulți ani de acum înainte!!!!!
    P. S Dacă mă apuc să număr câteva zboruri, atunci se pare că am și eu câte ceva din Superman...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim mult! Hihi, zborurile astea, atât de periculoase, până la urmă, fac persoanele care le "practică" să devină eroi, chiar fără voia lor....

      Ștergere
  2. Sa-ți trăiască ”superman-ul” personal și să fiți fericiți mulți ani împreună!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de frumos ai scris! :) Si ce pereche deosebita faceti impreuna! Sa fiti sanatosi si sa va iubiti la fel de mult pana la final(ul pe care vi-l doresc cat mai indepartat)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, dragă Vienela! O pereche deosebită îmi păreți și tu cu soțul tău și-mi este tare drag de voi! Multă sănătate și iubire vă doresc și eu! ❤️

      Ștergere

Codruț și concertele

  Și iată că a venit și primăvara mult-așteptată, atât de noi, cât și de neprețuitele noastre matracuci care abia așteptau să st...