Canapeaua verde

   Biata noastră canapea verde din bucătărie... De fapt, e impropriu să spun a noastră, nici nu știu dacă a fost vreodată. Oricum, am început să-i plâng de milă cam de când am primit-o și a luat-o Flutur în custodie, ca să zic așa. Nici n-a stat prea mult pe gânduri, s-a uitat la ea, a mirosit-o, a și probat-o (deh! nu ar fi acceptat dacă ar fi dormit un fitecine în ea, doar urma să devină patul lui, nu?) și… cam asta a fost tot. Măcar de-ar fi fost așa… Dar, când să se așeze mai confortabil în ea, chiar și acum, după atâția ani de când a devenit parte din casa noastră, atâta se răsucește și se învârtește și o rașchetează cu ghearele, de zici că o rupe cu totul.

   Este foarte interesant când Flutur îi permite lui Capucino să împartă canapeaua lui verde cu ea. Adică, am pus cu ei o poză pe rețeaua de socializare și am fost întrebată: „Sunt certați?” Chiar așa stau, parcă ar fi certați. Dar nici vorbă de așa ceva. Însă, am început să-i urmăresc… Dacă Flutur stă ghemuit cu capul spre ușa de la intrare, așa stă și Capucino. Dacă se întoarce cu fața spre terasă, se întoarce și Capucino. Flutur este un „matracuc” cu o personalitate aparte și foarte original. Adică, „mișcările mele”, „pozițiile mele”, „stilul meu de lătrat”… Astfel, a început să-l deranjeze că matracuca îi copiază fiecare gest, mai ales că i-a permis accesul pe canapeaua lui. Capucino știe asta, dar are și ea niște interese, și, de când cu numele duetului când, nici bocetele, nici amenințările n-au folosit la nimic, nu se mai lasă cu una, cu două, așa că... a învățat să „negocieze”: „Nu te mai plagiez dacă, în schimb, etajul canapelei mi-l cedezi mie, cu drept de uzufruct pe timpul vieții (oricum, nu-l folosești)”. Ar mai fi avut și alte doleanțe, dar a decis că, pe moment, e mai bine „să nu întindă coarda”, cum se spune. Așa că, ce să facă Flutur, decât cu un imitator pe urmele lui, au bătut palma, pardon! lăbuța, ca să devină totul oficial: parterul canapelei rămâne al lui Flutur, iar etajul acesteia îi parvine lui Capucino. Acum, dacă sunt amândoi pe canapea, stă fiecare după cum îl taie capul, față în față sau fiecare cu spatele la celălalt, într-un colț al canapelei (o astfel de poziție am postat) sau Capucino urcă la etaj, pe spătarul canapelei, întocmai ca o „mâță”.

   Dacă, totuși, vrea să stea și Capucino la parterul canapelei, are nevoie de acordul lui Flutur. Nu m-am gândit că asta ar fi valabil și în cazul meu. Astfel, am făcut greșeala să-i ocup canapeaua într-o zi. Eram obosită de atâta trebăluială prin bucătărie și mi-am zis că, dacă tot e liberă, să mă odihnesc puțintel. Greșeala mea, cum am spus, căci în acel moment a apărut și Flutur din cameră, îndreptându-se agale... unde credeți? Desigur, spre canapeaua lui. Normal, i-am spus așa, ca o scuză: „Acuma, știi ce? Lasă-mă și pe mine să stau!” M-a lăsat, nu zic nu, dar s-a îndreptat spre ușă. Ăsta e un semn că vrea să iasă afară, așa că m-am ridicat și m-am dus la ușă, să-i deschid, dar el... țuști! pe canapea, în locul meu...