Matracucilor le place foarte mult să grădinărească… Încă din primăvară, de când am început să punem semințe în răsadnițe, sus la mansardă, matracucile urcau și de câteva ori pe zi să verifice cu propriile lor boticuri dacă au ieșit semințele (așa se explică de ce, de la atâta verificat, ici-colo, pe alocuri, în răsadnițe n-a mai ieșit nimic)…
A sosit și vremea când răsadurile au fost scoase afară și plantate în grădină. Și aici, matracucile au fost de mare ajutor: eu plantam roșii, iar Flutur și Capucino se chinuiau să le scoată. Cred că explicațiile mele nu au fost prea exacte în acest sens. Oricum, a trebuit să împrejmuim grădina, dacă voiam să și mâncăm ceva din ce-am plantat.
Dar matracucile mele sunt foarte harnice și nu le sperie munca oricât ar fi de grea sau de greu de realizat. Astfel, accesul în grădină fiind restricționat întrucâtva, au încercat să fie de ajutor în altă parte, cam unde au văzut și ele că e nevoie: grădinița cu flori. Așa că si-au luat inima în dinți și s-au pus pe scos bulbi din grădină, de zambile, de lalele, n-are importanță ce, doar să se vadă că pun și ele osul la treabă. Am pus gărduleț și deasupra grădiniței cu flori, dacă mai voiam să iasă ceva și pe viitor. Matracucile, însă, au fost tare nedumerite. Adică, după atâta ajutor dat într-un mod cu totul dezinteresat și fără nicio plată, așa le răsplătim noi? Unde și, mai ales, cum să-și mai arate ele talentele și spiritul creativ cu atâtea restricții?
Nemaiavând acces nici în grădinița cu flori, le-a mai rămas doar curtea la dispoziție. Le-a trebuit câteva zile până să o amenajeze, să-i dea o formă originală, iar rezultatul a fost cât se poate de satisfăcător (pentru ele, nu pentru noi): ici, o ditamai groapa, colo, una mai micuță, dincolo, un petec de iarbă pe o movilă de pământ… Chiar nu-mi dau seama cum au devenit copiii mei patrupezi atât de preocupați de grădinărit...
Hhahahaha. Imi place mult cum povestesti, mai ales ca imi e drag sa citesc de matracucile tale. Si lui Darko ii place la gradinarit. Va pupam cu mare drag. Ei sunt intotdeauna harnici.
RăspundețiȘtergereMă bucur mult că ți-a plăcut, Silvia! Oricând am nevoie, matracucile s-au dovedit a fi niște „ajutoare de nădejde”, mai ales când e vorba de grădinărit. Și dacă spui că-i place și lui Darko, îl facem și pe el mare grădinar. Vă pupăm!
ȘtergereDar matracucile voastre nu sunt un ajutor la gradinarit,sunt membrii ai familiei si colaboreaza cu partea lor de treaba.Cateii si-au luat in serios treaba de gradinarit si au vrut sa fie gospodari,sa nu ramana curtea de rasul satului/cartierului.Cred ca mai lipsea sa latre "gata treaba,va place?"
RăspundețiȘtergereAi dreptate, Ana, matracucile fac parte din familie și au multe drepturi (obligații nu prea au, ai observat și tu). Dacă lucrăm afară, musai să "colaboreze" și ele, adică le place să fie cu noi și e normal. Grădinăritul este una dintre preocupările lor preferate și curtea o amenajează și reamenajează destul de des, consideră că e "partea lor de treabă". Oricum, când "lucrează" ceva, sunt foarte mândre de ele și vin repede la noi, dând frenetic din codițe, așteptând reacția noastră. Cum să nu le iubești? Mi-e tare dor de ele, abia aștept să le revăd...
Ștergere