Ședința foto

   După acel succes răsunător cu publicul pe… alese, a fost musai să programăm o ședință foto pentru matracuci. De fapt, n-am fi reușit altfel să scăpăm de gura lor, cică, dacă tot vor mai avea un public atât de elevat ca cel recent, de unde să aibă, bieții oameni, fotografii cu vedetele preferate pe care să se poată da autografe? Sau vrem iarăși să-l punem pe matracuc într-o situație delicată și să se gândească la niște soluții „pe moment” nu foarte convenabile? Am văzut, de fapt, că matracucul nu poate lua decizii rapide în funcție de împrejurări, căci tare îl apucă entuziasmul și, fiind foarte surescitat în momentele acelea de maximă tensiune când îi crește adrenalina, parcă-și pierde capul și vrea să dea autografe chiar și pe… mă rog, pe orice i se năzare lui. Ba, mai mult, matracucile ne-au „amenințat” că ne concediază dacă nu ne facem cu adevărat datoria de impresari. Și datoria noastră este și să organizăm ședințe foto… Ce să fi făcut, a trebuit să ne informăm de pe internet și de pe ici, pe colo, de la cei în cunoștință de cauză, să vedem cu ce se mai ocupă un impresar în zilele noastre, ca să descoperim că, într-adevăr, vedetele aci de față, au dreptate. Chiar m-am gândit: „Mamă, dar ce emancipate au devenit în ultimul timp, parcă nu-mi vine a crede că-s aceleași matracuci ca întotdeauna! Ce poate face succesul când ți se urcă la cap...”

   Acestea fiind lămurite, am căutat cel mai bun fotograf din zonă și am făcut, cât de repede s-a putut, o programare, să nu ne trezim înlocuiți fără veste… Căci, cu ifosele astea din ultimul timp ale matracucilor, nici nu știi la ce să te aștepți…

  Dar, vedetele noastre parcă sunt urmărite de ghinion când e vorba de publicitate… Pe când pregătisem totul pentru ședința mult-așteptată, ba ne și eliberasem agenda de alte sarcini, căci nu știam cât avea să dureze toată treaba asta, iaca, tocmai ce primim un telefon inopinat de la fotograful nostru. Acesta, deja plângea cu „lacrimi de crocodil” că e pe cale de a pierde un contract atât de important cu niște vedete care „riscă” să devină… naționale, ce să ne mai ascundem după deget… Omul deja plângea la telefon cu sughițuri, de m-am și speriat că s-o fi întâmplat vreo nenorocire. Și, să știți că da, pentru el chiar s-a întâmplat o nenorocire care avea să-i aducă mari pierderi financiare: făcuse... varicelă și era obligat să stea în casă, în carantină. Matracucile s-au tras înapoi, speriate: „Varicelă? Ce-i aia? Sună… periculos…” Acuma… nu e chiar de murit, le-am liniștit eu pe matracuci, dar nici plăcut nu e să fii plin de bubițe peste tot, din cap până-n picioare, care să te mănânce de-ți vine să-ți dai jos cel puțin două rânduri de piele, cu febră, cu dureri de cap… cu posibilitatea de a virusa și pe alții care nu au avut înainte, când au fost copii. Matracucile s-au mai tras un pas în spate. Ei, na! comedie! (cu accent pe primul „e”)… când și-a găsit și ăsta să se viruseze cu varicelă... taman înainte de ședință… N-a mai putut aștepta câteva zile, cât să finalizeze contractul cu noi? Sau măcar, să se fi îmbolnăvit și el, în perioada copilăriei, ca toți copiii. Dar… ce să faci, degeaba ne lamentăm acuma… Fotograful, săracu’, chiar a fost rezonabil, a încercat să găsească soluții, dar matracucile nu au fost de acord. De fapt, nici noi, să fim sinceri... A vrut să facem, cumva, ședința on-line, că doar are aparatură și tehnologie de ultimul răcnet, cele mai noi apărute pe piață. Ce, nu s-au făcut și ore on-line? Cică, dacă se poate face și educație „la distanță”, de ce nu s-ar putea face și fotografii? Nu și nu… a fost răspunsul matracucilor. O ședință foto este musai să fie în direct, pentru că e foarte important cum cade lumina, umbra, ca să nu mai zic de cadru și de alte poziții în care ele, matracucile să „înlemnească” pentru a ieși niște poze super. Cu asta am fost și noi de acord. Totuși, eu personal, dacă ar fi să-mi ceară cineva părerea (deși, clar, părerea mea nu interesează chiar pe nimeni), cred că matracucilor le-a fost teamă să nu se viruseze și ele cu varicelă, chiar și de la distanță. Oricum, am contramandat ședința, nu fără părere de rău (mai mult din partea fotografului), dar chiar nu puteam să aruncăm cu bani în dreapta și-n stânga doar așa… degeaba…

   Însă, tocmai pe când anulam, de comun acord, contractul, mi-a venit o idee super. Ca să fiu sinceră, lui Luci îi e și frică când îi spun: „Știi la ce m-am gândit?” că nici nu-mi poate da un răspuns clar pe moment (cică, ideile mele îl au, de obicei, protagonist pe el și e clar ca bună ziua că urmează ceva de muncă). Dar, acum, chiar că ideea e genială. De ce să nu poarte fotografiile matracucilor semnătura lui? Căci Luci are mai multă răbdare decât mine și, recunosc, aparatura de care dispune (și care se numește… telefon) este destul de performantă pentru a ieși din această treabă cât se poate de onorabil. Matracucile, când au auzit ideea mea, au sărit în sus de bucurie, bătând din palme, pardon! din lăbuțe, în același timp.

   Nici Luci n-a zis nu, așa că am încercat să profităm de această situație cât de repede, până nu s-ar fi răzgândit noul nostru fotograf. Vedetele noastre au făcut o mulțime de poze, în toate pozițiile, în toate ipostazele, și singure, și împreună, au tras de bietul „fotograf” că vor și cu eșarfă, că vor și fără… Oricum, a fost o ședință foarte reușită, matracucile având acum, la activ, un portofoliu impresionant de fotografii pentru toți admiratorii, pentru toate gusturile. Deci, putem bifa încă o datorie impresarială realizată „ca la carte”… Dar, ce nu facem noi pentru dragile noastre matracuci?