Pentru că matracuca este mezina familiei, recunosc că am față de ea o grijă exagerată, după cum a observat și soțul meu (și nu numai). Tocmai de aceea, în cei 6 ani de când e în familia noastră nu a dormit afară niciodată, nici măcar vara. M-am obișnuit să o știu în casă, în siguranță. Într-o noapte de vară, a ieșit în curte și… nu a mai zgâriat la ușă, c-ar vrea să intre. Tot deschideam ușa să văd, nu vine? „Las-o, zicea soțul meu, nu-i frig, poate dormi și afară”. Dar eu nu sunt liniștită dacă nu o știu în casă, așa că am ieșit în curte să o caut. Am găsit-o tocmai în fundul cuștii lui Flutur (matracucul dormea acolo pe atunci), se culcase, nici vorbă să vrea să iasă, oricât am chemat-o. A trebuit să mă îndes înăuntru pe lângă el, să iau matracuca în brațe și să o trag afară. Flutur a dat să iasă și el din cușcă exact în momentul în care am ieșit și eu (cu spatele), astfel că m-am trezit în fața cuștii în poziția șezut, dar cu „trofeul” în brațe, pregătit de livrat în… pătuțul ei din casă.
Într-o altă seară, tot așa, era deja trecut de ora zece seara și matracuca nicăieri. Am ieșit iar să o caut, doar că de data asta nu era nici în curte, nici în cușca lui Flutur. Când am ajuns în grădină, am auzit-o tropăind cu lăbuțele pe lângă gard, în curtea vecinului, căutând să găsească gaura pe unde evadase. Am intrat repede în casă, trezindu-l pe Luci care se culcase deja și scoțându-l afară așa cum era, în pijama, panicată de-a dreptul. Luci, calm, l-a sunat pe vecinul care și el se culcase, l-a rugat să iasă afară și, prin portița dintre curțile noastre, să ne ajute să aducem matracuca înapoi. Între timp, Capucino găsise gaura din gard, intrase înapoi în curte și, calmă, se uita la noi cum ne chinuim, trei adulți, dintre care doi în pijamale, să deschidem portița, având și lanternele aprinse. Cred că în seara aceea i s-au transmis și niște„urări de bine”, în gând, desigur.
În ziua următoare, am intrat în grădină și am căptușit partea de jos a gardului cu tot ce se putea, astfel încât matracuca să nu-mi mai dea alte asemenea stări de stres când se gândește să mai experimenteze lucruri noi, mai ales pe timp de noapte...
Cred ca si-a dorit si ea sa doarma odata in cusca lui Flutur, sau poate ii era cald. Hahaha, evadase mititica in curtea vecinului, poate era curioasa sa vada ce e si pe acolo. Mi-a placut povestea nazdravanei, bine tu si povestesti tare frumos.Ce faini au iesit in poza. Va imbratisez, frumosilor! 💕🥰🤗
RăspundețiȘtergereDoarme ea în cușca lui Flutur si pe timpul zilei câteodată, când rămân singuri afară. Ei, știa ea prea bine ce e în curtea vecinului, onorabilul ei prieten Shar Pei... Mulțumim mult, dragă Silvia, pentru aprecieri! Trimitem și noi o îmbrățișare care să cuprindă toată gașca! 🤗😍❤️
RăspundețiȘtergereAhahaha, ce scena ai descris aici, Lora!!! Rad singura in casa imaginandu-mi cum v-ati chinuit pe intuneric, in timp ce ea si-a gasit calea spre inapoi singura. Visez la ziua cand ii voi putea lasa si eu singuri in curte, chiar si cu riscul de a o cauta noaptea pe Onix ca sa o bag in pat, la caldura...
RăspundețiȘtergereSă știi că a fost o fază foarte comică, m-am amuzat amintindu-mi chiar în timp ce scriam povestea... Cu Flutur nu am avut probleme de genul acesta, el de când era mic era mai... voluminos. Dar Cino nu știu, reușea să se îndese în locuri mici, strâmte, de ne și miram cum de încape. Așa că era musai să știu "copilul" în casă, în siguranță. Să nu crezi că mi-a trecut cu timpul, acum amândoi dorm înăuntru. Mulțumesc mult pentru "vizită" și comentariu! Vă îmbrățișez pe toți!
Ștergere