Petic, pentru viață! (Elena Căruntu)

 Mi-am cârpit ciorapii și o bluză-n cot,

Însă fericirea să mi-o cos nu pot.

M-am dus în oraș să cumpăr o ață,

Să pot coase, zile, nopțile la viață.

 

Mi-a zis o băbuță: Ce te străduiești?

Ce-ai pierdut! Pierdut e! N-o să-l mai găsești!

Poți cârpi pe tine, toată îmbrăcămintea, 

Sufletul nu-l coși! Inima și mintea!

Soarta nu se schimbă, dar poți îndulci

Fiecare clipă! Poți! Cu bucurii.

Și mai poți cu-n zâmbet să aduci lumină,

Casa mulțumită! Lumânări în mână!

Omul în necaz, să-i întinzi bănuți

Pâine la flămânzi, papuci la desculți.

Nu te mânia, când ți-or râde-n nas

Urii nu-i lăsa, lângă tine-un pas.

 

Nimeni n-are voie! Nicicând să îngrădească!

Binelui o ușă! Iubirii, fereastră!

Coase dacă vrei: Flori și cer pe ie,

Clipele să-ți treacă, cânt de ciocârlie!

 

Pune nod la lacrimi! Punte fă-i la dor

Și-or părea ușoare, toate câte-ți dor.

Nimeni nu-și cârpește inima rănită

Nu întorci din drum, viața rătăcită!

 

Nu răsare soare, când e miezul nopții

Nu poți fi pe plac, așa cum vor toții.

Însă poți rămâne: Om de omenie

Viața rai lumesc pentru tine fie!