Din bucata mea de pâine
Am crescut un om și-un câine,
Omul azi m-a părăsit,
S-a dus și n-a mai venit,
Câinele mă recunoaște,
Omul nu mă mai cunoaște.
Doar câinele mi-a rămas,
Mă apără de necaz,
Nu doarme zi, și nici noapte,
Mă păzește cu dreptate.
Îl bat și îl dau afară,
Sare gardul, vine iară.
Omul e și dușmănos,
Chiar de vorbește frumos,
Te vorbește-n față bine
Și-n spate lovește-n tine.
Ce ai, omule, cu mine?
Nu-ți fac nici o stricăciune.
Când am bani și o duc bine
Toată lumea e cu mine,
De n-am bani și o duc rău,
Nici cel neam nu-i neamul meu.
Și atunci, te-ntreb pe tine:
Care-i om și care-i câine?
Cea mai adevarata poezie, sa zic asa... Omul e cea mai rea specie, cainele te iubeste neconditionat. As putea sa zic multe, dar stiu ca ma enervez stiind cum sunt oamenii si cum sunt cainii. Te pup cu drag!
RăspundețiȘtergereEu sunt de părere că, atâta timp cât mai există asociații care salvează animalele, că mai există oameni care nu trec nepăsători pe stradă pe lângă un puiuț de câine/pisică care nu ar avea nicio șansă de supraviețuire, mai ales acum, că vine iarna, ci îl adoptă, luându-l acasă și oferindu-i un cămin, mai există speranța unei lumi mai bune. Și, foarte adevărat, am găsit un citat care se potrivește perfect vremurilor în care trăim: "Orice câine merită o familie, dar nu orice familie merită un câine..." (***) Vă pup și vă îmbrățișez și eu cu drag!
RăspundețiȘtergereAi dreptate, dar sunt si oameni din ce in ce mai multi care isi abandoneaza animalutele. Pe mine ma ia groaza cand vad asa ceva. Cel mai bun citat. Si noi va imbratisam.
Ștergere