Supărarea matracucului

  Matracucul s-a supărat pe mine și încă nu i-a trecut… Nu-mi vine să cred că încă îl mai ține supărarea, după ce a trecut deja o zi de când l-a apucat… Adică, eu nici nu înțeleg de ce s-a supărat. În prima fază, nici nu mi-am dat seama de asta, însă a fost el destul de clar, încât să-mi atragă atenția asupra acestui lucru.

  Dar… să vă spun ce s-a întâmplat… Ieri după-masă, pe când tocmai făceam ceva de mâncare, primesc un telefon de la o prietenă: „Salut! Ești acasă? Vezi că venim până la tine!” Afară turna cu găleata, aveam mâncare la gătit și pe plită și în cuptor, matracucile ședeau cumințele pe canapeaua lor din bucătărie… Noi nu prea primim vizite, mai ales așa, inopinat… Adică, nu zic că nu se întâmplă, doar că se întâmplă destul de rar… Și, știți și voi, când așteptați pe cineva, vă pregătiți puțin, nu-l așteptați chiar cu mâna goală, adică, cu masa goală, aveți la îndemână un suc, o prăjitură, ceva acolo… Acuma… na! nu puteam să zic că nu-s acasă, dacă eram, mai ales pe o vreme ca asta… unde aș fi putut să fiu? Apoi, sincer, îmi făcea plăcere această vizită, nu mă mai întâlnisem cu prietenii mei de anul trecut din vară, deși vorbim la telefon aproape zilnic.

  Am dat o fugă (vorba vine, „fugă”) până la poartă cu umbrela să descui, căci îmi imaginam că sunt în fața casei și nu-i frumos să lași musafirii să aștepte în stradă, mai ales pe o vreme ca asta… Bun, încă nu sosiseră… Începusem să mă agit, iar matracucile m-au simțit imediat. Au sosit musafirii și, cum matracucile erau amândouă înăuntru și, chiar nu îmi doream un concert, am deschis ușa și l-am scos pe Flutur pe terasă. Capucino tocmai începuse primele acorduri dintr-o arie sofisticată, dar când a văzut matracucul expulzat afară, s-a liniștit pe dată.

  Prietenii mei nu au stat mai mult de o jumătate de oră. I-am dat un alt tricou prietenei mele, uscătorul de păr… am avut niște crackers, ceva suc, apă mai mult plată decât minerală, bombonele, chiar și trei prăjiturele ambalate individual… Deci, din punct de vedere al primirii unor musafiri, era ok. Pe când să plece, mă gândisem să fac rocada în același sens, să bag matracucul pe unde l-am scos, deci tot de pe terasă și prietenii mei să iasă pe unde au intrat. Ei, aș! credeți că a mai vrut Flutur să intre, când cineva străin ieșea pe ușa din față? Ce puteam să fac, deși ploaia încetase și ieșise deja soarele, m-am înarmat cu umbrela și am petrecut musafirii până la poartă, ținându-l pe Flutur la distanță, nu cumva să se trezească vreunul dintre prietenii mei cu un „autograf” (știm deja foarte bine cu câtă nerăbdare ar da matracucul măcar unul).

  După ce am răsuflat ușurată că musafirii au ieșit pe poartă, cu nimic în plus față de cum intraseră cu o jumătate de oră mai devreme, am intrat în casă, făcându-i loc și matracucului, dar acesta n-a mai vrut să intre. Și asta s-a întâmplat tot restul zilei. Deși, deschidea ușa (de câteva ori, chiar), se așeza înapoi pe terasă, așteptând să vadă dacă vin să o închid. Și, dacă vorbeam cu el, invitându-l să intre (că tot părea că dorește acest lucru), întorcea capul, uitându-se în altă parte, prefăcându-se că nici nu aude ce spun…

  Așa s-a răzbunat pe mine că nu l-am lăsat să-și arate talentele față de prietenii mei și, mai ales, că l-am scos din spectacol doar pe el. Adică, dacă și matracuca ar fi fost tratată pe picior de egalitate cu el, nu ar mai fi fost acum atât de revoltat de purtarea mea. Și a ținut neapărat să-mi arate acest lucru… Cât o să-l țină, habar n-am, probabil cât o să considere el că m-a „pedepsit” îndeajuns. Ce ți-e și cu vedetele astea, sensibile mai sunt...