Lampa de „prăjit” insecte

  Pentru a putea sta liniștiți afară, pe terasă, și în serile calde din timpul verii, fără să ne tot dăm palme la propriu din cauza țânțarilor care ne „atacau” fără nicio jenă sau rușine, Luci a cumpărat o lampă de „prăjit” insecte. Această „Insect killer” după cum scrie pe eticheta ei, electrocutează orice insectă, fie muscă, tânțar sau orice altceva care se apropie de ea, atrasă fiind de lumina albăstruie pe care o degajă. În acel moment, se aude un zgomot ca și cum ar face un scurtcircuit electric, iar nefericita insectă rămâne prizonieră decedată între gratiile care îmbracă precum o haină micul neon.

  Dar, dacă noi puteam respira, oarecum ușurați, nu același lucru îl putem spune și despre matracuci. Căci, de cum aude Flutur sau Capucino acel mic zgomot al lămpii, sar în sus de parcă ai trage cu tunul... Și, după ce se uită în toate direcțiile să vadă de unde vine neobișnuitul zgomot, părăsesc zona de risc, căci, atâta lucru au învățat și ele de când au casa și familia lor, că, decât să te iei la „harță” cu ceva ce nu cunoști, mai bine îți continui somnul liniștit undeva unde nu te deranjează nimeni.

  Am început însă ca, nici în dormitor să nu avem „liniște”, căci, vampirii ăștia de țânțari au devenit cum nu se poate mai obraznici. Și pastilele împotriva țânțarilor se terminaseră... Măcar, de-ar avea bunul simț să nu pornească la vânătoare până adormi, apoi... treaba lor. Dar nu... ei încep să te „chinuie”, cu zumzetul lor subțire pe la urechi, de cum te pui în pat. Așa că iar palme, iar nervi... Luci, după un: ”Așa nu se mai poate!”, coboară de la mansardă după lampa magică. De cum o bagă în priză, începe să se audă binecunoscutul sunet. Matracucile aud și ele, că doar nu-s surde. Primul care își saltă capul, ciulind urechile, este Flutur care moțăie la capătul patului. Dar curând, îi trece cheful de moțăială, căci, la intervale scurte de timp, țânțarii sunt răpuși „pe câmpul de bătălie”, unul după altul. Stingem veioza și ne culcăm. Capucino, care-și săltase și ea capul imediat după Flutur, este încă între noi, nu dă semne că ar vrea să coboare. Dar, o simt cum tresare la fiecare scurtcircuit. Deodată, prin întuneric, simt pe obraz ceva rece și umed. Aproape țipând, aprind cu mâini tremurătoare, veioza. Capucino latră nervos. Matracucul este pe partea mea de pat, încercând să-și bage nasul sub pernă. Încerc să-l liniștesc, îl mângâi pe cap, transmițându-i că totul este în ordine, dar nu pare să înțeleagă. Capucino, geloasă, mârâie, parcă spunându-i lui Flutur să se dea înapoi, că doar ora de „smotocit” trecuse demult. Dar bietului matracuc nu-i mai ardea de dormit și, odată cu el, nici mie, căci, de cum sting veioza, încearcă din nou să mi se bage sub pernă. Așa că, ce pot să fac, deschid ușa dormitorului și îl „invit” pe matracuc să coboare și să-și continue somnul în liniște, pe canapeaua lui din bucătărie. El mă ascultă, mai mult decât bucuros. Nu trece mult și matracuca ne părăsește și ea, urmându-l pe Flutur.

  A fost pentru prima și ultima dată când lampa și-a petrecut noaptea în dormitor. Încercăm de atunci, să verificăm tot timpul cum stăm cu pastilele, căci altfel, decât să ne părăsească matracucile, alungate de „Insect killer”, mai bine ne chinuim cu țânțarii.