Isus lupta cu soarta și nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână ne-ndurată, ținând grozava cupă
Se cobora-mbiindu-l și i-o ducea la gură...
Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu voia să atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață...
Dar fălcile-ncleștându-și cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!
Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și ulii de seară dau roată după pradă.
Doamne-ajută, draga mea Ana, și Hristos a înviat! Da, ai dreptate, poezia e frumoasă, mi-a plăcut și mie tare mult!
RăspundețiȘtergereAm terminat destul de târziu cu pregătirile, ca de obicei, :) după care m-am "chinuit" să-l trezesc pe Luci care se culcase puțin înainte de a merge și noi la Slujba de Înviere. In rest, suntem bine, doar puțin obosiți, dar e normal. Sărbători binecuvântate cu sănătate, liniște și pace în suflet și în lume vă doresc și eu!