Ce ți-e și cu tehnologia asta…

 Cu trei zile în urmă…

  M-am trezit astăzi, binedispusă, cu un chef de… tot și toate, cum se spune, fără să bănuiesc sau să mă gândesc la ce mă așteaptă. Dar, cred că asta se petrece cu fiecare dintre noi sau, mă rog, aproape...

  Aveam planuri mari pentru astăzi… planuri care mi s-au dat peste cap cât ai zice pește, așa cum se întâmplă de multe ori ca o clipă de neatenție, să-ți schimbe mersul întregii zile, dacă nu... (ohooo, nici chiar așa, să nu exagerăm, că nu s-a întâmplat nimic rău).

  Deci, așa cum e și proverbul acela, că „planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg”, după ce termin de trebăluit prin bucătărie și voiam să merg în cameră să mănânc, la cât sunt eu de neatentă și, uneori, de dezordonată în mișcări, fiind cu telefonul în mână, apăs habar n-am pe ce anume (că, oricât am încercat mai târziu să găsesc, n-am reușit), că numa’ dintr-o dată, telefonul meu începe să… vorbească. Pe bune! Începe să-mi enumere toate funcțiile, setările, aplicațiile pe care le aveam pe telefon la momentul respectiv: cât e ora, la cât e pusă alarma de dimineață să sune, cum va fi vremea, adică tot ce apărea pe ecranul telefonului în acea clipă.

  Vă dați seama ce moment… „înălțător” am avut! L-am închis, l-am restartat (cu vocea după mine, voce care mă urmărea și nu uita să anunțe orice voiam să fac), iar l-am închis, iar l-am deschis… degeaba, femeia aia robot (era o voce de femeie, destul de plăcută, dacă stau bine să mă gândesc, dar… robotică, falsă, artificială) nu voia nicidecum să înceteze. Parcă nici tastele nu mai funcționau așa cum știam, cum eram obișnuită.

  Telefonul îl am de câteva luni, l-am primit de la Luci de ziua lui (mai nou, la noi cam așa se fac cadourile). Și așa mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu el, căci autocorectarea asta e enervantă rău. Adică, de fiecare dată când scriam într-un mesaj cuiva: „Pupici, gașcă!” telefonul mă autocorecta cu de la sine putere: „Pupici, gâscă!” Vai, nu vă mai spun ce enervant era, că n-are rost! Și acum, dacă scriu „ca”, automat mi-l transformă în „că” sau alte cuvinte asemănătoare, ca de exemplu: „amintiri” se transformă automat în „amintiți”, „tati” în tați” și multe altele. Și, dacă mă grăbesc și nu-s atentă și trimit astfel, parcă n-aș ști să scriu, așa pare la prima vedere.

  Ei, de-abia am trecut peste partea asta cu autocorectarea, citind de vreo două ori înainte (cel puțin) un mesaj să nu par… analfabetă și... iaca ce mi se întâmplă acuma: telefonul îmi citește tot ce apare pe ecran sau tot ce vreau să fac de parcă-s idioată, tâmpită… Dar, dacă mă gândesc mai bine, o astfel de funcție a telefonului ar fi tare bună pentru cei care nu văd, pentru a-i ajuta să se descurce mai bine. Doar că eu chiar nu am nevoie de un astfel de ajutor și nu știu, efectiv, cum să scap de el.

  M-am băgat în „Setări” și nu vă spun cu câtă greutate, căci apare încadrat cu verde orice aș dori să caut și telefonul mă anunță iar: „Atingere dublă pentru a activa” . Eu, ca de obicei, n-am răbdare, sunt și panicată (fie vorba între noi, atunci fac cele mai mari gafe), și apăs de „n” ori, ofticată la maxim. Degeaba, mai rău mă enervez. Până la urmă ajung, dar nu mă descurc, căci nu știu ce ar trebui să dezactivez, habar n-am ce tre’ să fac… Și nici nu-mi arată prea multe opțiuni...

  Într-un final, tot închizând și deschizând telefonul, reușesc să-mi dau seama ce am activat: „Se utilizează servicii vocale google” (până atunci, n-avusesem răbdare să ascult tot ce mi se spune). No, fir-ar să fie! Încerc să intru în „Google” să văd ce aș putea dezactiva p-acolo… N-apuc, căci mă anunță că sunt conectată la contul de email cutare și mi-l „vociferează”. Ies rapid și de-acolo, speriată. Mai urmează să-mi zică parola contului de email...

  Vreau să sun, măcar să-i spun lui Luci că, în caz că e telefonul închis (asta aveam de gând să fac) să nu-l apuce groaza că nu poate da de mine. Bun, cum fac să ajung la iconița cu „Telefon” căci pare că nimic nu mai funcționează așa cum știam, cum eram obișnuită. Încep să... ascult ce-mi spune vocea asta enervantă, căci pare că vrea să mă învețe, să mă ajute. Reușesc, într-un final, să intru, dar parcă aș avea deschisă o pagină în limba chineză, pe bune… Nimic nu arată familiar, cunoscut. Nu mai știu pe ce să apăs, de câteva ori intru și ies și, în sfârșit, „vocea” își dă seama că vreau să sun pe cineva. Chiar mă anunță, în timp ce telefonul sună: „Se apelează Pop Lucian” (de parcă-s idioată și n-aș ști… Dar, în fața „vocii”, probabil chiar așa par!). Reușesc să vorbesc cu Luci, el chiar se distrează nițel pe seama mea… În fine, îi spun să nu se îngrijoreze dacă e telefonul închis sau nu răspund dacă, cumva, mă sună.

  Între timp (că doară lumea nu stă pe loc din cauza mea), pe telefon apare o știre din secțiunea „Știri google” și vocea începe să turuie: „DigiSport: Bianca Andreescu,…” Acuma ce face, mă întreb eu exasperată, îmi citește știrea? Dezactivez ecranul, timp în care sunt, iar, anunțată: „Ecran dezactivat”. Ei, nu puteam activa altceva, de exemplu aspiratorul să facă singur curățenie? mă gândesc eu, încă ofticată.

  Stau la calculator, încercând să scriu liniștită, când, dintr-o dată, telefonul, calm până atunci, mă anunță iar: „Ecran dezactivat!” Tresar speriată, sărind de pe scaun, căci nu m-am așteptat. Serios, pe bune, ecranul este dezactivat? de parcă nu știam, de nu-mi spunea… Termin cu calculatorul, sunt în bucătărie și dau drumul afară matracucilor. Telefonul iar, fără să-l fi atins măcar vreo douăzeci de minute: „Ora douăsprezece!” Oare crede că n-am ceasuri prin casă în afară de cel de pe telefon? Mi-e și frică, acuma, să pun mâna pe el, să-l ating măcar, ca nu cumva să mă anunțe: „Telefonul este în mâna lui Lora!” sau, mă rog, „a proprietarului”, căci mă îndoiesc că ar ști cum mi se spune acasă de către persoanele apropiate. Dar, acuma, sincer… nu mai sunt sigură de nimic… Musai să scap de „vocea” asta! Luci… Help!

După-masă, în aceeași zi…

  PS: Mister… elucidat! Avusesem activate niște funcții pe care habar n-aveam că telefonul meu le are (funcții pentru cei cu anumite dizabilități, cum bine mă gândisem). Ok, eu le-am activat, cine altcineva, dar nu mă întrebați cum… Luci a venit, s-a uitat la telefon pentru a se dumiri ce anume am meșterit, a „bibilit” numai el știe unde și ce și… mi l-a adus în starea în care îl cunoșteam eu. Desigur, nu înainte să-mi spună pentru nu știu a câta oară (și tot degeaba) să am grijă pe ce apăs, cum umblu la el. Uf, ce ți-e și cu tehnologia asta!