Mâini diferite, mâini apropiate ca formă, construcție, identice din punct de vedere anatomic și, totuși, atât de deosebite unele față de altele… Mâini micuțe, de bebeluș, care se agită frenetic, cu degețele minuscule, mâini care se opresc o clipă din mișcările lor necontrolate și sunt studiate cu atenție de cei care abia atunci le descoperă… Astfel de mânuțe, care se agață de gâtul mamei sau al oricui îl ia în brațe pe micuțul lor „proprietar”, denotă atâta inocență, atâta puritate… Toți sau aproape toți ne naștem cu astfel de mâini, intrăm în lume pregătiți cu o așa mare minune...
Mâini mai mari sau mai mici, mâini delicate, cu degete lungi și unghiuțe perfecte... Sau, dimpotrivă, cu unghii false, ascuțite, lăcuite strident și atât de artificiale…
Mâini albe sau negre, curate sau murdare… Mâini moi, cu pielea catifelată, frumos mirositoare, cremuite zilnic cu alifii dintre cele mai scumpe... Mâini aspre, crăpate de muncă, mâini muncite zi de zi pentru a putea pune pe masă pâinea cea de toate zilele, hrana fără de care nu putem trăi… Mâini care dau ori primesc șpagă pentru a obține tot felul de autorizații ale unor construcții neconforme care, uneori, se soldează cu catastrofe, cu zeci de morți, ca cei de acum câțiva ani, în incendiul din clubul Colectiv… Mâini care violează, care mutilează suflete nevinovate fără nicio urmă de remușcare, cărora nu le pasă cât timp le trebuie celor răniți astfel să-și revină, având nevoie, uneori, de ani întregi de muncă cu ei înșiși și de terapie pentru a putea supraviețui și a avea în continuare o viață cât de cât normală… Mâini cărora nu le pasă dacă calcă peste orice, peste oricine le stă în cale pentru a-și atinge scopul...
Mâini care-și fac semnul crucii când trec pe lângă o troiță cu Răstignirea sau pe lângă o biserică… Mâini care își împreunează palmele în rugăciune spre a cere ajutor Celui de Sus… Mâini învățate să lovească, sau, dimpotrivă, să se apere… Mâini care ridică pumnul amenințător, mâini care își acoperă capul și fața de frica loviturilor,… Mâini care fură pentru a putea trăi, pentru că nu au pe nimeni, pentru că nu au avut parte de o familie... Pentru că nu le-a dorit nimeni, pentru că n-au cunoscut niciodată dragostea și căldura unui cămin… Pentru că nu le-a învățat nimeni că trebuie să muncească pentru a putea supraviețui, pentru că pâinea câștigată cinstit are un gust cu totul altul față de cea luată de la alții pe nedrept...
Mâini care te doboară, care te țintuiesc la pământ... Mâini care-și smulg părul din cap de disperare, care nu mai găsesc nicio cale de ieșire dintr-o situație… Mâini bătrâne și bolnave, care tremură de neputință și de boală, mâini pe care nu le mai caută nimeni, care se sting fără să le pese nimănui, într-o singurătate de iad… Sau, dimpotrivă, mâini întinse ca ajutor spre cei care au nevoie, mâini care te ajută să te ridici tocmai când nu mai ai nicio speranță… căci, spune un citat: „Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă”…
Mâini care alină, care mângâie... Acestea aparțin (sau ar trebui să aparțină) mamei și sunt cele mai prețioase din câte există… Căci, unde fugi când viața este prea dură, când încercările care vin peste tine te doboară, când simți că te sufoci, că nu mai poți, când ești la pământ… dacă nu în brațele mamei să cauți liniștea de care ai atâta nevoie? Voi, cei care mai aveți astfel de mâini, sper din suflet că vă dați seama cât de bogați și de norocoși sunteți…
Proprietarul de drept al mâinilor atât de diferite și totuși, identice anatomic și, în același timp, atât de prețioase, fără de care nu ne-am putea lipsi niciunul dintre noi, poate fi oricine: un copil, o mamă, un tată, soțul sau soția, bunicii, un vecin, un necunoscut de pe stradă… Un om drept sau... nedrept… Un om blând sau un tiran… Un om bun sau un om… nebun… Depinde de noi cine vrem să fim și în slujba cui alegem să slujească mâinile noastre, o așa minune cu care ne-a înzestrat Dumnezeu...
Ai reușit să faci, pornind de la imaginea mâinii, un tablou al vieții! Ce bine că scrii, scrisul tău vindeca...
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! Adevărul e că "Mâinile" m-au urmărit o vreme, până când a venit momentul potrivit să le "aștern" pe hârtie...
ȘtergereCe m-aș bucura ca scrisul meu să vindece, ca oamenii să găsească, uneori, alinare în ceea ce scriu...
Cat de frumos ai scris...foarte emotionant. Eu cred ca atunci cand cineva are o zi sau o faza mai trista, sa citeasca aceasta povestioara a ta. Poate face bine, eu asa consider. Mie mi-a placut mult sa o citesc si chiar a fost pe placul meu. Mai ales cand ai spus ca mana care alina poate fi a mamei. Excelent spus. Felicitari! Te pup cu drag! 💕
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! Mă bucur că ți-a plăcut! Ce drăguț mi-ai spus că povestea mea poate face bine celor care o citesc și sunt într-o fază mai tristă! Chiar m-aș bucura să se întâmple asta... Te pup și eu cu drag! 🥰
ȘtergereMinunat !! Candela noastra tot cu maini o avem,ne-a adus-o cadou din Romania,nasa de botez a lui Eduard
RăspundețiȘtergereMie imi mai ramane sa fiu maini pentru ceilalti...
Cand Eduard avea vreo 4 anisori,il duceam de mana la scoala(eram insarcinata cu David si il puteam duce eu atunci) Mergand vorbind cu copilul si gandindu-ma la ziua in curs,la ce spune copilul,sa reusesc sa nu vomit iar pe strada etc,il strangeam tot mai tare de mana.Pana mi-a zis ca il doare,dupa cateva saptamani,saracul.Am avut asa un moment de trezire si mi-am zis ca pot incerca sa ii dau degetul meu aratator sa il tina el in manuta lui.Am simtit-o ca o proba de incredere in copil,ca si el ma poate tine si nu isi va da drumul.Eduard e profesorul meu in viata pentru asta si multe altele.Am incredere in el si in fratii lui,imi e drag sa ii duc de mana ca sa ii simt,nu ca ar putea sa scape.Asa ca toti 3 ma duc pe mine de deget.Mainile m-au invatat increderea...
Da, ai dreptate, femeia dintr-o familie este, de fapt, „mâini pentru ceilalți”, cum bine ai spus. Căci cine, dacă nu ea, știe mai bine ca oricine să țină casa curată ca un bibelou, cine se scoală la 5 dimineața să apuce să facă micul-dejun pentru toți ceilalți din familie, cine vine de la piață cu plasele pline cu de toate, cine face de mâncare în funcție de preferințele familiei, cine își face timp să verifice și copiii dacă au învățat, dacă și-au făcut temele pentru a doua zi? Cine are încă răbdare să asculte „ofurile” și „durerile” tuturor, lăsându-se pe ea la urmă de tot?
ȘtergereTocmai de aceea, și bărbații pot să-i mai ia de pe umeri din povara sarcinii soției, mamei, prietenei, partenerei sale de viață, căci o femeie este toate acestea la un loc. Și când, într-o famile, femeia e bine, toți ceilalți vor fi bine. Să fim, deci, în familie, mâini unii celorlalți.
Atât de frumos ai spus: „mâinile m-au învățat încrederea”! Relația dintre o mamă și copiii ei nu se rupe niciodată, nici măcar prin moarte, căci ea poate trece dincolo de zidurile reci ale unui mormânt. Faptul că tu te lași purtată de cei trei copilași ai tăi, cu multă încredere și din partea ta, și din partea lor, că nu-ți vor da drumul, denotă o dragoste uriașă pe care nimeni, în afară de mama, desigur, nu o poate înțelege... Am găsit, cândva, un citat care-mi place tare mult: „Copiii... sunt mâinile cu care ne prindem de rai...”
Minunat citat ! Il voi copia,ador sa descopar lucruri noi datorita tie. Stiu ca venind de la tine,orice e bun intotdeauna :) Sa ai o Saptamana a Patimilor cu folos duhovnicesc !!
ȘtergereP.S.Ieri am fost in parc si orice zicea Paul,ii ziceam : nu profundizam in conversatii,nu,nuuu,azi nu :)))) e si asta o forma de a tine gura inchisa,nu? =)))