Mâinile

  Mâini diferite, mâini apropiate ca formă, construcție, identice din punct de vedere anatomic și, totuși, atât de deosebite unele față de altele… Mâini micuțe, de bebeluș, care se agită frenetic, cu degețele minuscule, mâini care se opresc o clipă din mișcările lor necontrolate și sunt studiate cu atenție de cei care abia atunci le descoperă… Astfel de mânuțe, care se agață de gâtul mamei sau al oricui îl ia în brațe pe micuțul lor „proprietar”, denotă atâta inocență, atâta puritate… Toți sau aproape toți ne naștem cu astfel de mâini, intrăm în lume pregătiți cu o așa mare minune...

  Mâini mai mari sau mai mici, mâini delicate, cu degete lungi și unghiuțe perfecte... Sau, dimpotrivă, cu unghii false, ascuțite, lăcuite strident și atât de artificiale…

  Mâini albe sau negre, curate sau murdare… Mâini moi, cu pielea catifelată, frumos mirositoare, cremuite zilnic cu alifii dintre cele mai scumpe... Mâini aspre, crăpate de muncă, mâini muncite zi de zi pentru a putea pune pe masă pâinea cea de toate zilele, hrana fără de care nu putem trăi… Mâini care dau ori primesc șpagă pentru a obține tot felul de autorizații ale unor construcții neconforme care, uneori, se soldează cu catastrofe, cu zeci de morți, ca cei de acum câțiva ani, în incendiul din clubul Colectiv… Mâini care violează, care mutilează suflete nevinovate fără nicio urmă de remușcare, cărora nu le pasă cât timp le trebuie celor răniți astfel să-și revină, având nevoie, uneori, de ani întregi de muncă cu ei înșiși și de terapie pentru a putea supraviețui și a avea în continuare o viață cât de cât normală… Mâini cărora nu le pasă dacă calcă peste orice, peste oricine le stă în cale pentru a-și atinge scopul...

  Mâini care-și fac semnul crucii când trec pe lângă o troiță cu Răstignirea sau pe lângă o biserică… Mâini care își împreunează palmele în rugăciune spre a cere ajutor Celui de Sus… Mâini învățate să lovească, sau, dimpotrivă, să se apere… Mâini care ridică pumnul amenințător, mâini care își acoperă capul și fața de frica loviturilor,… Mâini care fură pentru a putea trăi, pentru că nu au pe nimeni, pentru că nu au avut parte de o familie... Pentru că nu le-a dorit nimeni, pentru că n-au cunoscut niciodată dragostea și căldura unui cămin… Pentru că nu le-a învățat nimeni că trebuie să muncească pentru a putea supraviețui, pentru că pâinea câștigată cinstit are un gust cu totul altul față de cea luată de la alții pe nedrept...

  Mâini care te doboară, care te țintuiesc la pământ... Mâini care-și smulg părul din cap de disperare, care nu mai găsesc nicio cale de ieșire dintr-o situație… Mâini bătrâne și bolnave, care tremură de neputință și de boală, mâini pe care nu le mai caută nimeni, care se sting fără să le pese nimănui, într-o singurătate de iad… Sau, dimpotrivă, mâini întinse ca ajutor spre cei care au nevoie, mâini care te ajută să te ridici tocmai când nu mai ai nicio speranță… căci, spune un citat: „Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă”…

  Mâini care alină, care mângâie... Acestea aparțin (sau ar trebui să aparțină) mamei și sunt cele mai prețioase din câte există… Căci, unde fugi când viața este prea dură, când încercările care vin peste tine te doboară, când simți că te sufoci, că nu mai poți, când ești la pământ… dacă nu în brațele mamei să cauți liniștea de care ai atâta nevoie? Voi, cei care mai aveți astfel de mâini, sper din suflet că vă dați seama cât de bogați și de norocoși sunteți…

  Proprietarul de drept al mâinilor atât de diferite și totuși, identice anatomic și, în același timp, atât de prețioase, fără de care nu ne-am putea lipsi niciunul dintre noi, poate fi oricine: un copil, o mamă, un tată, soțul sau soția, bunicii, un vecin, un necunoscut de pe stradă… Un om drept sau... nedrept… Un om blând sau un tiran… Un om bun sau un om… nebun… Depinde de noi cine vrem să fim și în slujba cui alegem să slujească mâinile noastre, o așa minune cu care ne-a înzestrat Dumnezeu...