Soneria cu… impact

  Într-o zi din timpul săptămânii, dimineața devreme, aproape că sar din pat în cântec asurzitor de… cocoș. Mai avem noi orătănii pe stradă, prin vecini, și ne mai trezește câte un cocoș când și când, dar se aude așa… în surdină... Mai ales că geamul nostru termopan care desparte dormitorul de terasă are trei straturi, nu două, cum au în mod obișnuit celelalte. Da’ acuma se auzea atât de aproape, de zici că era înăuntru... în casă... în cameră cu noi... Mă ridic în capul oaselor și mă uit în stânga, mă uit în dreapta… încercând să identific de unde vine… repertoriul muzical atât de neobișnuit. Chiar mă gândesc oare Flutur ce face, doarme, ce păzește acolo jos, în bucătărie? Între timp, se trezește și „jumătatea mea” care doar ce se întinde la noptieră, oprind alarma telefonului și adoarme la loc, aproape instantaneu. Îmi dau seama de asta după „repertoriul” lui muzical. „Aaa, asta era, și-a schimbat soneria de la alarma telefonului”, îmi zic eu în sinea mea și, după câteva minute de liniște adâncă, spartă de „sforrr, sforrr” ale soțului meu, adorm la loc. Nu pentru mult timp, căci începe partea a doua a spectacolului muzical, trezindu-mă de data aceasta, în sunet de… trompete. Pe cuvânt, o mulțime de trompete și-au început și ele repertoriul cu mare entuziasm. Vă dați seama că am sărit iar ca arsă încă de la prima… notă muzicală. Sare și Luci, normal, care, după ce se dezmeticește nițel, timp în care trompetele… „trompetesc” pe limba lor, se întinde iar după telefon și-i oprește soneria. „Gata, m-am trezit”, îmi zic eu, luându-mi telefonul să văd cam cât e ora: e doar 4,30. Nu mai pot adormi, așa că, ce să fac, încep să butonez telefonul. Nu același lucru îl pot spune despre Luci care… adoarme din nou, trezindu-se peste vreo 15 minute.

  Soțul meu începe serviciul dimineața devreme. Ei, nu chiar atât de devreme, dar având în vedere tabieturile lui de la început de zi, are nevoie de cel puțin o oră înainte de a porni voios spre o nouă zi de muncă... Pentru asta, își pune de obicei telefonul să-l trezească la 3,30. Asta-i doar prima alarmă. Mai are o a doua alarmă care-i sună după o jumătate de oră și încă una, ultima, la 4,30. N-am înțeles nici până acum la ce-i trebuie atâtea alarme dacă oricum nu se trezește atunci, ci doar și le oprește, adormind la loc. Bine, la cum îi sunau până nu de mult, nici nu-i de mirare, căci parcă te îndemnau la… somn. Când avea o zi grea și-mi spunea că la 5 trebuie deja să iasă din casă, îmi puneam și eu telefonul la treabă, de obicei cu două alarme (pentru mine era suficient). Apoi să vezi dimineața, cum se întreceau telefoanele noastre, când unul, când celălalt, căci nu sunau la aceeași oră. Și la fel ne întindeam și noi după telefon, când unul, când celălalt, pentru a le opri. Ce să mai adormi, că nu bine puneai capul pe pernă și te trezeai să oprești telefonul, ba, de buimac ce erai, nici nu mai știai care telefon sună, încercând să-l oprești pe cel… „nevinovat”…

  Am început să mă obișnuiesc să mă trezesc dimineața devreme în ritm... „cucuricesc”. Uneori, chiar verific pe telefon cam câte minute mai sunt până la „concert”, să nu mă mai ia prin surprindere (tot trei alarme are, dar pe prima, care i-a rămas aceeași, n-o aud). Totuși, la repertoriul cu trompetele încă mai am de lucru... Eventual, aș putea să-i sugerez „organizatorului de concerte matinale” ca partea a doua a spectacolului să aibă loc mai repede, ca să nu apuc să adorm între timp…