Aștept anul unu (Magda Isanos)

Această poezie face parte din volumul „Cântarea munților”, 1945.

Aștept anul unu. 

Anul păcii între popoare. 

Ale istoriei mari abatoare

vor fi dărâmate. 

Inima mea de pe-acuma murmură: „Frate,

iartă-mă pentru urile strămoșești

și-n numele suferințelor omenești,

dă-mi mâna.”

Și eu am mușcat țărâna

și-am plâns.

Cei scumpi erau morți și focul căminului stâns,

în patria incendiată. 

Sângele lumina, auroră ciudată.

Zare după zare cădea,

înainte și-n urma mea.

Treceam fruntarii,

râuri și munți.

Și nimeni nu era mai mare ca marii

soldați anonimi.

Înfricoșate, cenușii mulțimi 

din calea noastră se trăgeau ca apa.

Obuzele ucideau și săpau totodată groapa

copilului nevârstnic și mamei.

Apoi, spectrul foamei 

colinda câmpii pustiite.

În vremea asta, iahtul cu punți aurite

de soarele Sudului

plutea ca o pasăre imaculată.

Miliardarul își fuma havana:

„O, lume minunat așezată!...”

(Viermele îngrășându-se-n rana

veșnic însîngeratei omeniri...)

 

Frate, să nu mai avem amintiri

și visuri șovine.

Tu făurești unelte ca și mine.

Lucrezi pământul. Poate scrii cărți.

Sunt vetre sărace și-n alte părți

de lume, și eu te cunosc după față

că-n fiecare zi te scoli dimineață,

și seara te culci târziu.

 

Dă-mi mâna, să dărâmăm abatoarele

istoriei. Ieși din sicriu

și privește: răsare soarele...