Matracucul și mademoiselle Adelaide

  De curând, matracucul nostru, Flutur, a făcut o fixație pentru mademoiselle Adelaide. Trebuie să recunosc că are gusturi bune, mademoiselle Adelaide este o domnișoară foarte frumoasă: înaltă, blondă, cu părul cârlionțat, cu niște superbi ochi albaștri, iar toaleta… ei bine, cred că ajunge, că imediat o să ziceți că am făcut și eu o fixație pentru ea. De fapt, nici pentru Flutur nu bag mâna în foc, adică, nu știu sigur dacă îl fascinează chiar persoana ei sau, mai degrabă, haina gen leopard, tivită cu blană la gât, mâneci și pe la poale. Trebuie să recunosc că și mie îmi place tare mult toaleta ei și, sincer, nu m-aș supăra să am o astfel de haină în garderoba mea.

  Dar cine este mademoiselle Adelaide? Să vă explic: de câțiva ani, am început să colecționez păpuși de porțelan. Nu neapărat noi, deși am și câteva de acest fel (cred că vreo 6). De obicei, le cumpăr de pe la anticariate și magazine second. Am chiar și o doamnă vânzătoare care deja mă cunoaște și mă sună când primește marfă de acest gen. I-am promis soțului că, atunci când ajung la 100, mă opresc (m-am și oprit când am ajuns la… 103, dar e vina mea că am și primit cadou câteva păpuși, pierzând, astfel, șirul numărătorii?)

  Așa a ajuns mademoiselle Adelaide la noi acasă. Eu, cum am văzut-o, m-am gândit că are nevoie de un nume deosebit, așa, ca ea (tuturor păpușilor pe care le am, le-am dat nume, în afară de 3 care făceau parte din colecții și aveau deja). Astfel, am început să ne batem capul, eu și soțul meu (cum de s-a lăsat antrenat în chestia asta, chiar nu mai știu), să găsim un nume potrivit cu toaleta și prestanța de care dădea dovadă această frumoasă domnișoară. După mai multe căutări, ne-am oprit la Adelaide care înseamnă „stil, noblețe, femeie elegantă”, spunându-i și domnișoară pe franțuzește, să pară mai… specială. I-am găsit și un loc pe un dulap folosit pe post de comodă pentru televizor, unde mai erau câteva păpuși și… o puteam admira oricând.

  Ei bine, nobilă sau nu, Flutur a început și el să o admire… Curând, nu i-a mai ajuns admiratul, a vrut să o și miroase. Ca să ajungă mai bine, a luat-o de pe comodă, dintre celelalte păpuși. M-am împiedicat de ea, într-o zi, când am intrat în cameră. Am crezut că a căzut din greșeală, așa că am pus-o înapoi. A doua zi, iar m-am împiedicat de ea. Am ridicat-o și am așezat-o mai bine în altă parte, dar tot pe comodă, de unde nu putea ajunge pe jos fără un pic de ajutor. Ajutorul nu a întârziat să apară, căci, peste puțină vreme, l-am susprins pe Flutur în cameră cu păpușa pe jos tocmai când a început să-i molfăie… blănița de pe poalele hainei. Am rămas mască, cred că dacă era o muscă în cameră, o puteam înghiți ușor prin gura care uitase să se mai închidă. Mi-am revenit destul de repede și m-am răzvrătit împotriva lui Flutur și în favoarea lui mademoiselle Adelaide. L-am certat, luând-o pe biata domnișoară de pe jos și explicându-i matracucului cum am putut mai bine, că o astfel de… operă de artă (păpușile de porțelan nu sunt jucării pentru copii, sunt păpuși pentru colecționari) nu merită un asemenea supliciu din partea lui. Admirația lui Flutur însă, a continuat până am făcut rost de un dulap întreg pentru toate păpușile mele, mademoiselle Adelaide ajungând, alături de alte câteva asemenea ei, tocmai în vârful dulapului.

  Acum, păpușile mele sunt așezate în dulapul lor, în dormitor la mansardă, de unde le pot admira în voie, înainte de a adormi. Flutur, de pe covorul plușat de la capătul patului, îi mai aruncă din când în când câte o privire lui mademoiselle Adelaide doar așa, ca să-i amintească de bunul tratament pe care l-a primit din partea lui. Și totuși… ce bun gust avea blănița tivită pe haina frumoasei domnișoare…