Matracucile și pisica din cireș

  Era o zi superbă de primăvară. Fiind sâmbătă, Luci hotărâse să facă curat în grădină, pentru a o săpa și a pune răsaduri. Matracucile s-au gândit să-i dea o mână de ajutor, astfel că eu m-am ocupat de interior: am băgat aspiratorul în acțiune, după care m-am apucat de pregătit prânzul și masa de duminică. Mă mai uitam din când în când afară pe geamul de la bucătărie, să văd ce se întâmplă, cum mai înaintează lucrările. Dintr-o dată, am văzut matracucile foarte agitate, lătrând la poalele cireșului. Luci a venit să mă anunțe: „Avem o pisică în curte și, pentru că a îndrăznit să ne calce bătătura, Flutur și Capucino au vrut să-i dea o lecție; pisica sau, ce-o fi, nu voia să dea ochii cu matracucile și unde să fugă să scape decât în… cireș”.

  Am ieșit afară să casc și eu ochii la ce se întâmpla. Flutur deja studia problema cum să se urce pe acoperișul lemnăriei, vecin cu copacul în cauză, de m-am speriat c-o să facă ceva salturi acrobatice, mai ales că avem în apropiere niște bucăți de cărămidă. Capucino nu scăpa din ochi „obiectul vizat” care, cu fiecare lătrat, urca tot mai sus. Trebuiau luate măsuri de apărare a pisicuței și… mă rog, de protecție a muncii, matracucile fiind în „exercițiul funcțiunii”. Doar nu era să lăsăm să aibă loc un accident de muncă, deoarece Luci, ca șef, o încurca din punct de vedere legal: erau „la zi” ajutoarele lui Luci cu carnetele de protecție a muncii? Am încercat să-i îndepărtăm pe „prădători” de cireș, dar aceștia nu s-au lăsat alungați cu una, cu două. Am reușit, într-un final, să îi încuiem în casă. Am luat măsuri de a recupera „refugiatul”, astfel că Luci a luat scara, a proptit-o bine de cireș și… a început urcușul. Eu, cu camera de filmat a telefonului, mi-am luat în serios rolul de jurnalist-fotograf, nevrând să pierd niciun moment. Matracucile lătrau agitate, le vedeam prin ușa de sticlă a bucătăriei care dădea spre terasă, zgâriind cu lăbuțele, încercând să facă orice pentru a ieși. Pisicuța nu se lăsa prinsă prea ușor, de fiecare dată când reușea Luci să pună mâna pe ea, îi scăpa printre degete (parcă era o bucată de săpun), urcând tot mai sus.

  Luci coborî, își trase nițel sufletul, propti scara mai bine și urcă din nou. Eu, de jos, mă rugam să se lase prinsă pisicuța, căci, la un moment dat, nici nu mai avea unde să urce, era pe o creangă subțirică și s-ar fi rupt sub greutatea celor doi temerari. În sfârșit, cu pisicuța în brațe, începu coborâtul. Ajunși jos, Luci îmi spuse din timp să mă opresc, ca aceasta să apuce să se liniștească și el să o poată ține mai bine în brațe, pentru a o elibera apoi, în siguranță. Dar eu nu m-am oprit, parcă eram în transă. M-am tot apropiat cu camera telefonului îndreptată în direcția lor. Pisicuța, speriată încă, se zbătu în brațele lui Luci, și, cățărându-se ca un alpinist profesionist pe spatele lui, o zbughi la vecina în grădină, nu înainte de a-i lăsa soțului meu semnele aventurii prin care trecuse: un „tatuaj” de toată frumusețea, foarte original, făcut cu propriile gheruțe ale refugiatei. Am apucat să vedem că era, într-adevăr, vorba de o pisicuță, care fusese recent sterilizată, observându-se încă cicatricea operației de pe burtică (precis era a cuiva din vecini). Matracucile, eliberate între timp, au început să facă analize de laborator foarte complexe, de altfel, care au durat toată după-masa, Luci rămânând, săracul, singur să finalizeze lucrările agricole începute.

   Acum, de fiecare dată când ne amintim de pisica din cireș, Luci nu uită să-mi „reamintească” și de zgârieturile de pe spate cu care s-a ales datorită mie...

                                                 Salvarea pisicuței ...