Albinele vecinului

  Vecinul nostru are albine. Are peste 10 stupi, deci… se ocupă de apicultură la modul cel mai serios. Serios se ocupa și câte-o albină rătăcită la noi în grădină când ne nimeream să ne întâlnim accidental, răsplătindu-ne cu câte o înțepătură (așa a ajuns Luci să meargă la o nuntă ca naș de cununie cu obrazul umflat, de zici că primise un pumn în plină față). Noroc că vecinul și-a făcut un gard înalt de 2 metri și așa, albinele nu ne mai deranjau când aveam de grădinărit. Doar că acum, din când în când, nu ne mai vizitează doar o albină, ci un roi întreg. 

 

Matracucile și... albinuța lor

  De multe ori, în special primăvara, dar uneori și vara, matca vreunui roi are dor de ducă și roiul… după ea. Dar ce le-o fi plăcând la noi în curte, de ne-au vizitat și anul acesta de mai multe ori… nu știu… Chiar zicea și vecinul că parcă cireșul nostru are lipici, de trag albinele la el, parc-ar fi uns cu miere.

  Matracucile nu par deranjate de harnicele zburătoare, dar nici nu le-am văzut să întreprindă ore de științe, pentru a le studia. M-am bucurat, căci ele nu cred că ar fi atît de răbdătoare ca și broscuțele. De obicei, când observăm vreun roi de albine strâns ciorchine pe vreo creangă sau direct pe trunchiul cireșului, Luci îl sună pe vecin să-l anunțe că iar au venit albinele lui să se joace la noi în curte. Atunci, vecinul, răbdător, vine înarmat cu câte-o cutie, cu vreo pungă și cu ce mai e nevoie pentru a le lua acasă. În momentele acelea, băgăm matracucile înăuntru, ba intrăm și noi, căci albinele, simțindu-se deranjate, sunt cam nervoase și nu vrem să se întâmple vreo nenorocire.

  Într-o zi, vecinul a observat că albinele lui au făcut, din nou, o escală la cireșul nostru. A venit la gard și ne-a strigat, pentru a duce matracucile înăuntru, ca de obicei. Dar noi nu eram acasă… Matracucile n-au lătrat la el, stăteau liniștite pe trepte. Atunci, vecinul l-a chemat pe fratele meu care stă aproape de noi, să vină să-l ajute. Pentru că are o portiță între curtea noastră și curtea lui, nu era problemă că nu putea intra. Au venit, deci, fratele meu și vecinul după albine. Flutur, politicos, i-a lăsat să intre; ei s-au dus, și-au făcut treaba dar, pe când să plece cu albinele, matracucul s-a răzgândit și nu i-a mai lăsat să iasă. A început să-i latre, de parcă de-abia atunci și-ar fi dat seama care-i rolul lui în curte. Lui Capucino, atât i-a trebuit, să dea partenerul ei tonul și… a început concertul. La fel ca vecinul nostru, nici fratele meu nu era prea obișnuit cu matracucile, așa că nu prea știa cum să procedeze. Le-a vorbit, blând la început, apoi, văzând că n-are efect, mai sever. Până la urmă, Flutur le-a permis să iasă din curte, însă le-a dat de înțeles că e prima, dar și ultima dată când intră fără acordul nostru. Data viitoare, dacă vor dori să intre, o vor face pe riscul lor.

  Între timp, vecinul nostru, ca să nu mai intre în conflict cu Flutur, a fost nevoit să învețe cum reacționează matracucul când suntem/nu suntem acasă: dacă îl strigă pe Luci de la gard și Flutur nici nu-l bagă în seamă, înseamnă că suntem plecați; dacă, însă, începe să concerteze, înseamnă că suntem acasă și ne anunță că ne caută cineva. Și să știți că… are dreptate.