Atunci când creșteți pe la curte câini
Să nu vă calce hoții câteodată,
Tratați-i cu iubire oameni buni
Că ei nu vă trădează niciodată...
Suportă cu credință lanțul rece
Deși atârnă greu de gâtul lor,
Lăsați-i liberi fiindcă n-au să plece...
Dacă le faceți traiul mai ușor!!
Nu sunt pretențioși nici la mâncare
Se mulțumesc cu apă și cu pâine,
Dar inima și sufletul lui mare
Nu le găsești la om, ci doar la câine...
Lor nu le trebuie ca vouă straie
Decât o cușcă mică un' să stea,
Să doarmă acolo pe un braț de paie...
Să nu îi ude atunci când va ploua!!
Fiți mai miloși și-un pic mai buni cu ei
Când sunt bătrâni, nu-i dați pe drum,
Că i-ați crescut de când erau căței
Și e păcat să-i chinuiți acum...
Privește'n ochii lui înlăcrimați și calzi
Cum te privește el cu resemnare,
Și poate cine știe... poate ai să vezi...
De ce-ți pune sufletul lui la picioare!!!
Sincer, nu ma omor cu poeziile, dar asta ma emotionat pana la lacrimi. Chiar am plans. Stiu, sunt eu mai sensibila cand vine vorba de caini. Sunt sigura ca si pe tine te-a emotionat. Va imbratisez pe toti. Pupici.
RăspundețiȘtergereDa, și pe mine m-a emoționat până la lacrimi... I-am citit-o și la Luci și, chiar dacă eram deja la a doua citire, tot mi-a tremurat vocea... O îmbrățișare și din partea noastră! Pupici!
Ștergere