(Vol. „Poezii alese” 1914-1944, Edit. Roza Vânturilor, Buc., 1990)
Prin grâul copt, pe unde-aleargă
șerpuitoarea mea cărare
Ce scapătă departe-n aur
de glorioasa înserare,
Mi s-a părut că treci, Iisuse,
precum treceai pe vremea ceea
Gustând în mers prietenia
pescarilor din Galileea!
Pe părul Tău încununându-l,
juca o flacără bălaie
Și soarele muia veșmântul
drumeților în vâlvătaie.
Vorbeai... și inimile toate
Se aninau de vorba Ta
Și Le purtai ca o podoabă
de ciucuri prinsă la manta.
Că vorba Ta era mai dulce
ca rodiile din Edom
Și-nomenia dumnezeirea
și îndumnezeia pe om.
Treceai... și sângera în Tine
prigoana crudelor sinedrii
În zări vă așteptau gigantici,
cu crengi ocrotitoare, cedrii.
Iar eu părea că merg în ceata
de ucenici și ucenice
Și sfarâm și eu, pentru cină,
cu palmele-amândouă, spice.
Eram, socot, prea mult al lumii
și prea puțin al vremii Tale
Că pământeana grijă, Doamne,
m-a-ntârziat, stingher, pe cale.
Pe-același galben grâu coboară
același glorios apus,
Dar n-aud vorbele-Ți pe care
evangheliștii nu le-au spus.
Trecură veacuri, și cu ele
că treci din nou mi s-a părut
Și-Ți caut urma luminoasă
în lutul moale s-o sărut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu