Dieta 2: constatare cu greutate

  Îl mai țineți minte pe chipeșul și onorabilul vecin patruped, Shar Pei? Cel care a „umilit-o” pe matracuca noastră pe când era în căutarea dragostei, iar apoi plângea la gard, cerându-și iertare… (întreaga întâmplare în „Matracucile și dragostea”). Ei bine, chiar dacă draga noastră Capucino, atunci „s-a făcut că plouă”, cum se spune, nebăgându-l în seamă, ba mai și spunându-i câteva, acesta „s-a înțeles” cu stăpânul lui să-i mai lase câteva „atenții” în gard, invocând și o scuză destul de plauzibilă, de genul: „Poți să le dai la prietenii mei vecini, că eu, oricum, nu mănânc…” Totuși, mira-m-aș să nu fi avut niciun alt motiv ascuns, cum ar fi: „da’ de a ieși ceva din asta!”, căci tocmai văzusem, zilele trecute, un comentariu la un videoclip pe un canal de youtube, în care un tip se lăuda: „Dragostea înseamnă ceea ce oferă bărbatul pentru a obține ce vrea…”

  Eu, în schimb, mă mir că, după atâta vreme, vecinul nostru chiar nu știe că pe matracuca noastră nu o mai interesează băieții/bărbații patrupezi de ani de zile. Dar, de unde, bietul de el, să știe, că doar nu s-a apucat Capucino să strige în gura mare că… mă rog, că e sterilizată. Și nici în ziarul local nu a apărut vreo știre referitoare la așa ceva.

  Matracuca noastră e cum vrei tu s-o cataloghezi, dar proastă nu e. Așa că ea, mare mâncăcioasă, a profitat din plin de toate „atențiile” lăsate în gard, și, alături de ea, Flutur, bineînțeles, căci matracuca noastră este și darnică și, când primește ceva, știe să și împartă (după ce și-a satisfăcut propriile pofte culinare, desigur). Și, de fapt, măcar la „suprafață”, atențiile erau pentru amândoi. Așa au mâncat matracucile noastre pizza pe blat de spaghete, grătare, tocăniță de carne cu sos bechamel și alte mâncăruri a căror denumire nici măcar celebra Sanda Marin, autoare a unei cărți de bucate binecunoscute pe vremuri, nu a auzit de ele.

  Dar, bineînțeles că toate aceste fapte nu puteau să rămână fără urmări. Astfel, în urma unei vizite destul de recente la veterinar pentru un vaccin, a aflat și Lucian că draga noastră matracucă e… supraponderală. Asta știam și noi de ceva vreme, ce nu știam era că matracuca are deja 12 kilograme, când maxim ar trebui să aibă 10. Când avusese cu 600 de grame mai mult, ne făcusem probleme și am început dieta care… știți și voi cum s-a terminat, ajungând, cu jongleriile-i binecunoscute, la 11 kg. Acum, când te uiți la ea, Capucino e mai mult pătrată, decât dreptunghiulară, cu tentă spre cub (deși, până acum, mă mir că nu am observat). Și chiar niște prieteni de familie ne-au întrebat: „Dar v-ați mai luat un câine...?”

  „Ei, Capucino, așa nu mai merge… Trebuie neapărat să începem o dietă mai serioasă. Gata cu „atențiile” culinare din gard ce ne aduc în plus kilograme nedorite, care, o dată instalate, știm ce greu vor să plece”.

  Deja fiind luată această decizie, am convenit cu soțul meu să începem dieta chiar de mâine. Desigur că dieta ei se referă, vrând-nevrând și la Flutur, că doar nu putem să separăm copiii patrupezi în camere diferite când mănâncă și, mai ales, meniu diferit, Flutur cu bunătăți și Capucino doar boabe uscate. Și, ca să-i fie dieta mai ușoară, am decis să încep și eu o dietă, așa, mai mult din empatie pentru matracucă, încercând să dau și eu jos tot… 2 kilograme. Astfel, Capucino, văzând că „sufăr” și eu alături de ea, o să treacă mai ușor peste această perioadă. Se știe că în doi sau chiar în trei (dacă-l punem la socoteală și pe Flutur), suferința e mai ușor de îndurat.

  Mai e nevoie să spun că, la două zile după începerea dietei, matracucile încă țin greva foamei?

 

                                            Sincer, simt că am mai slăbit nițel...