Pătura... umblătoare

   Anul acesta parcă toamna a venit prea repede, chiar din 1 septembrie. Dacă până în 31 august a fost o căldură de puteai sta în casă doar în costum de baie, din prima zi de toamnă vremea s-a schimbat radical: s-a răcit considerabil, a început să plouă și, în toată luna septembrie, nu știu să fi fost două zile, una după alta, în care să nu fi plouat deloc. De parcă restanța de apă rămasă din vară trebuia musai „plătită” cât mai repede posibil; astfel, într-o lună, am avut parte de atâta apă cât ar fi fost nevoie să plouă în timpul verii foarte secetoase.

  Nu mai puteai sta în casă decât îmbrăcat destul de gros. Totuși, am reușit o mare performanță, să nu facem încă foc în termoșemineu. Avusesem de gând ca prima zi de foc să fie în 1 noiembrie, dar mai vedem dacă reușim. Deocamdată, ne bucurăm că am trecut de septembrie și suntem atenți la termometru; întâmplându-se să fie mai cald afară decât înăuntru, în zilele acelea îmi iau un batic pe cap și las ușa terasei deschisă. Într-o zi, chiar am dat drumul la „lompaș” și, privind la fitil cum arde, parcă ne-am mai încălzit. Scumpirile din ultimul timp își spun cuvântul și nu iartă pe nimeni...

  Matracucile au simțit și ele diferența de temperatură. Flutur nu se mai cere noaptea să doarmă afară și seara, de cum mergem sus, hop! o luăm din loc cu toată șatra după noi în această ordine: Luci primul (ca și „cap” de familie), urmat de Capucino, apoi de mine și, ultimul, dar nu cel din urmă, Flutur.

  Într-o seară destul de friguroasă, mă uitam la televizor în living, stând pe balansoarul meu împreună cu o pătură (în ultimul timp, păturile au devenit tare „prietenoase”). Luci, fiind obosit, s-a dus mai repede la culcare, mie încă nu-mi era somn. Flutur se afla în bucătărie, evident, pe canapeaua lui verde. Matracuca mi s-a alăturat, urcându-se pe pat și îngrămădindu-se sub pernele decorative. M-am gândit că i-e frig cum stătea pe pat, făcută covrig și m-am pus lângă ea, ca să putem împărți pătura. Am stat eu ce am stat, până am amorțit. Mi-am reluat locul în balansoar, lăsând, însă, pătura pe Capucino, eu având un poncho din lână pe care mi l-am pus pe picioare. Am adormit, filmul la care mă uitam l-am văzut în secvențe (ca de obicei), adică începutul și finalul cu genericul. M-am ridicat cu greu din balansoarul în care înțepenisem și, încă somnoroasă fiind, mi-am luat telefonul, am stins televizorul și am aprins lanterna telefonului să văd pe unde merg. Nu bine am făcut doi pași cu lumina lanternei luminându-mi calea, că parcă văd, în semiîntunericul camerei, șerpuindu-se… ceva, ca o arătare întunecată ce înainta alături de mine. Aproape mi-a stat inima-n loc de spaimă, am scăpat telefonul din mâinile tremurătoare, „arătarea” speriindu-se și ea și zbughind-o pe lângă mine. Doar că, părea că nu se mai termină, atât era de… lungă… Flutur a țâșnit de pe canapeaua lui, lătrând nervos, în mijlocul bucătăriei. Încă tremurând, bâjbâind prin întuneric, am ajuns la peretele unde era întrerupătorul și fac lumină. Telefonul, în cădere, își închisese lanterna, pătura se întindea, cât era de mare, din cameră până în hol, aproape de prima treaptă și, pe la mijlocul scărilor, Capucino înlemnise de cum lumina inundase camera. Flutur își încheiase „vocalizele” și ne privea mirat. Punându-mi mâna în dreptul inimii, îi spun matracucii care mă aștepta: „Vai, ce tare m-ai putut speria!” Ridic pătura „umblătoare” de pe jos, o împătur, îmi iau și telefonul și mergem sus în aceeași ordine ca întotdeauna: Capucino, ce mă așteaptă, ca de obicei, pe ultima treaptă, eu, apoi Flutur care, după ce scrutează cu „laserul” din ochi bucătăria cu cele două intrări, închide ciudatul convoi.

 Sus în dormitor, toată lumea își reia locul obișnuit și se pune pe somn. Numai eu stau cu mâinile sub cap, uitându-mă pe tavan, cu Luci dormind liniștit, alături de mine. Rememorez ceea ce tocmai se întâmplase; cine să-mi mai fi amintit, somnoroasă cum eram, de matracuca ce stătea liniștită pe pat sub pătură… Într-un final, ultimul gând înainte de a adormi: cred că ar trebui să renunț la a mă mai uita la emisiunile cu fantome de pe Travel...

 

                                           Matracucile, într-o zi mai friguroasă...