Același farmec verde
și ochiul nostru viu
o primăvară verde
și-o toamnă-n arămiu.
Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
ne-nveselește-n cântec cu paseri neînvinse,
și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse.
O veselie albă
ce nu cunoaște haos;
pe când toamna în salbă
îmbie la repaos.
Inspiră fiecare o altă nostalgie
și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși:
cele de primăvară - ne-mbată: o orgie;
de cele ale toamnei suntem mereu pătrunși.
Dorința de ieșire
adâncul cercetându-l;
dar toamna, c-o privire,
ne reculege gândul.
În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul știe să fie mulțumit:
în primăvară simte nevoia de-a iubi,
pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu