M-a-ntrebat cândva străinul în ce țară m-am născut
În ce loc din astă lume zorii zilei am văzut.
Nu am stat prea mult pe gânduri și cu sufletul străpuns
Printre lacrimile-ascunse cu blândețe i-am răspuns:
Țara mea e-un boț de aur, e comoară pe Pământ,
Are atâta frumusețe... de nu-ncape în cuvânt!
Are munți ce ascund în taină prețioase bogății,
Codri falnici, râuri limpezi, dealuri mândre și câmpii,
Are Dunăre și Deltă, peisaje unicat,
Și castele și palate, toate-s de neegalat!
E istoria prezentă la tot pasul unde treci,
De o vizitezi o dată nu îți vine să mai pleci!
E tărâmul unde Cerul se coboară pe Pământ,
Unde pustnici stau în rugă, împlinindu-și legământ,
Unde apa de izvoare e aghiazmă ce se bea,
De acolo-mi trag eu seva, ea e Țărișoara mea!
S-a născut de multă vreme, cam de când e veșnicia...
A creat-o Însuși Domnul... și a numit-o ROMÂNIA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu