Gluma

  Programul de lucru al mamei mele era tare ciudat: o zi pe dimineață, o zi pe după-masă. Și, de la noi de acasă până la serviciul ei, era cam o jumătate de oră de mers, pe niște străzi care, la ceas de seară, erau destul de pustii și prost luminate. Nu o dată, a pățit mama să se simtă urmărită și să-i fie tare frică să se întoarcă de la serviciu, mai ales iarna când, oricum, se întunecă devreme. Tocmai de aceea, când era pe după-masă, mergeam cu fratele meu înaintea ei.

  Îmi plăceau aceste plimbări la ceas de seară. Nu s-a întâmplat niciodată să ne simțim amenințați de cineva pe stradă, mai ales că eram doi și, fiind întuneric nu se vedea că eram, de fapt, niște copii. În ce privește constituția fizică, semănam cu tata și cu bunicul, astfel că eram destul de înalți pentru vârsta noastră, mai ales eu; și dacă vă spun că, pe când eram în clasa a V-a, poreclele mele erau „Schelet ambulant” și „Stâlp de telegraf”, cred că nici nu mai e nevoie de alte explicații. Bineînțeles că ne porneam de acasă cu mult înainte să iasă mama, astfel că aveam timp de povești, fratele meu fiind foarte bun la așa ceva (mereu avea ceva interesant de povestit), mai căscam ochii la vitrinele magazinelor din centru, expunând fiecare cam ce ne-am fi dorit să avem, spuneam sau făceam tot felul de glume… Și tocmai la o glumă se gândise fratele meu într-o astfel de seară.

  Fiind frați, mama ne cumpărase geci la fel, cu două fețe: una de culoare neagră, fața de fiecare zi, pe care o purtam de obicei, iar cealaltă de culoare deschisă, un fel de bej-gălbui. Și ce-i dă prin gând fratelui meu: ce-ar fi să-i facem mamei o glumă? Eu, mai mică cu trei ani decât fratele meu, am fost, ca de obicei, mai mult decât de acord: „La ce te-ai gândit?” După ce-mi spune, mai adaug și eu un element-două, ca gluma să aibă succesul scontat, apoi ne dezbrăcăm, întoarcem gecile pe cealaltă față, ne tragem șepcile mai pe ochi, după care ne privim cu un ochi critic: da, s-ar putea să meargă, căci părem de nerecunoscut.

  Când iese, în sfârșit, mama de la serviciu, eu și fratele meu ne despărțim și înaintăm spre ea, fiecare din sens opus, foarte siguri pe noi și de-abia abținându-ne să nu râdem și să ne dăm de gol. Dar dacă din partea noastră gluma a avut succesul scontat, din partea mamei a fost un eșec total, căci n-a gustat chiar deloc gluma noastră. S-a speriat teribil, gândindu-se la ce e mai rău… După ce ne-am făcut cunoscuți cine suntem, dându-ne șepcile jos și râzând foarte fericiți de gluma noastră, ne-a certat grozav și până acasă ne-a ținut tot într-o morală…

  De-abia peste ani, când eu însămi eram în drum spre casă, venind de la serviciu și având de parcurs o porțiune de drum de una singură, noaptea, tresărind la fiecare zgomot și tot privind în urma mea, am înțeles cât de tare se speriase mama de ceea ce voia să fie doar o glumă din partea noastră...