Declanșatorul de fobii

  Mă pregătesc, într-o dimineață, să merg în casa veche care acum are rol de magazie, să aduc ceva din congelator. În graba mare, caut rapid o umbrelă pe cuier și dau de una veche, diformă, pe care nici nu știu de ce nu am aruncat-o încă (cred că m-am gândit să detașez de la ea ceea ce mai are încă bun). Ok, bună și aia la nevoie, o iau, plec, mă întorc și, pentru că ploua destul de tare, a fost musai să las umbrela deschisă pentru a se usca înainte de a o pune de unde am luat-o. Matracucile, coadă după mine, se îmbulzesc la ușă. Intră Capucino și, pe când vrea și matracucul să intre, dă cu ochii de… umbrelă. „Uau, da’ ce-i cu… arătarea aia?” părea să-mi spună Flutur, în timp ce se dă înapoi. Eu, ca de obicei, îl încurajez: „Hai, Flutur, hai, nu mă ține cu ușa deschisă…”

  Pentru că m-am gândit la fobia lui de când cu umbrela roșie, mai ales că era cu ochii țintă la „arătarea” aia albastră, cu aspect ciudat, care numa’ a umbrelă nu semăna, o iau și o duc în fața ușii de la cealaltă intrare. Dar matracucul ajunsese, între timp, pe terasă, împingând clanța cu botul, îi deschid dar… iar dă cu ochii de „obiectul” declanșator de fobii, așa că iar face nazuri. Eu, ce să fac, închid ușa și îmi văd de treabă prin bucătărie. Dar îl urmăresc și pe Flutur care a părăsit deja terasa și dă târcoale ușii din față. De câteva ori deschide ușa, dar urmărește cu privirea „arătarea” albastră care rămăsese în partea cealaltă a bucătăriei. Ciudat, tot nu vrea să intre. Pentru că nu am răbdare să stau în picioare până se hotărăște el, căci îi cunosc încăpățânarea, iau niște sticksuri și le arunc prin casă, de la ușă spre înăuntru câțiva pași. Pentru o mai mare încurajare, arunc și niște crănțănele umplute, știind cât de mult îi plac. El încă ezită… și, fiindcă „plouă” cu stiksuri și crănțănele, matracuca, harnică, vine și strânge provizii de pe jos, ducându-și-le la loc sigur, în farfuria ei.

  Matracucul a intrat în casă numai după ce am închis „arătarea” aia care nu-și mai merita numele de umbrelă, rămânănd să mai culeagă doar rămășițele de care s-a descotorosit Capucino. „Ce să-ți fac, Flutur, dacă stai prea mult pe gânduri… ți-o ia altcineva înainte și tu rămâi cu resturile!”

 PS: după ce i-am povestit întâmplarea soțului meu, umbrela a dispărut cu desăvârșire...